Încrederea companiilor germane în economie a atins cea mai ridicată valoare din ultimele 16 luni

Ziarul BURSA #Internaţional / 28 august 2013

Încrederea companiilor germane în economie a atins cea mai ridicată valoare din ultimele 16 luni

Încrederea companiilor germane în economie a continuat să crească în august, pentru a patra lună consecutiv, atingând cea mai ridicată valoare din ultimele 16 luni, o dovadă că cea mai mare economie europeană începe să prindă viteză după creşterea neaşteptat de puternică din al doilea trimestru, informează Reuters.

Institutul de cercetare economică Ifo a anunţat, ieri, că încrederea companiilor germane în economie a înregistrat o creştere peste aşteptări, până la 107,5 puncte în luna august, de la 106,2 puncte în luna iulie, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de acest indice după luna aprilie 2012. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o creştere până la nivelul de 107 puncte.

"Companiile sunt mai satisfăcute de situaţia lor actuală. De asemenea, a crescut optimismul cu privire la evoluţia viitoare a afacerilor lor", a declarat economistul Ifo Kai Carstensen, citat de Agerpres.

Însă, economistul ING Carsten Brzeski avertizează că principala necunoscută pentru perspectiva de creştere a Germaniei sunt investiţiile private. "Creşterea economică din trimestrul al doilea este o veste binevenită, însă, deocamdată, este prea devreme să spunem dacă revenirea investiţiilor este una de durată", a apreciat Carsten Brzeski.

Economia germană, prima economie europeană, a înregistrat o creştere peste aşteptări de 0,7% în al doilea trimestru comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce a permis zonei euro să iasă din recesiune.

În condiţiile în care în primele trei luni ale anului economia germană a stagnat, Banca centrală a Germaniei se aşteaptă în acest an la o creştere economică de 0,3%, urmată de un avans de 1,5%, în 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb