India dă startul uneia dintre cele mai mari campanii de vaccinare din lume

J.P.
Internaţional / 16 ianuarie 2021

India dă startul uneia dintre cele mai mari campanii de vaccinare din lume

Una dintre cele mai mari campanii de vaccinare din lume împotriva Covid-19 începe sâmbătă în India, care intenţionează să imunizeze 300 de milioane de oameni până în iulie, potrivit AFP. Ţara găzduieşte cei mai mari producători de vaccin şi are unul dintre cele mai mari programe de imunizare, dar nu există manual pentru imensitatea provocării, relatează Associated Press, citat de Hotnews.

În timp ce operaţiunile de livrare a vaccinurilor ameninţă să încetinească în Europa, regiunea a mai afectată de pandemie, în India abia începe campania de vaccinare, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut ca vaccinarea să înceapă în toate ţările "în următoarele sute de zile" pentru a face faţă pandemiei care a dus la moartea a peste două milioane de persoane în întreaga lume.

"Vreau ca vaccinarea să înceapă în toate ţările în următoarele 100 de zile", a declarat vineri directorul general al agenţiei Tedros Adhanom Ghebreyesus, campaniile au început până acum aproape exclusiv în ţările bogate.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a regretat, de asemenea, "eşecul solidarităţii", menţionând că "dacă ţările cu venituri mari au acces la vaccinuri, acesta nu este cazul ţărilor mai sărace".

În India, a doua ţară cu cea mai mare populaţie din lume, cu 1,3 miliarde de oameni, cei 30 de milioane de lucrători din domeniul sănătăţii şi cei mai expuşi bolii vor fi primii care vor fi vaccinaţi, urmată de aproximativ 270 de milioane de oameni peste 50 de ani ani sau prezentând un risc crescut în faţa coronavirusului.

"Sunt încântată că sunt printre primele persoane care vor primi vaccinu", a spus asistenta Gita Devi, în timp ce îşi ridica mâna pentru a primi vaccinul.

"Sunt bucuroasă să primesc un vaccin făcut în India şi că nu trebuie să depindem de alţii pentru asta", a spus Devi, care a tratat pacienţi pe toată perioada pandemiei într-un spital din Lucknow, din statul Uttar Pradesh.

Prima doză a fost administrată unui cadru medical din All Indian Institute of Medical Sciences, din capitala New Delhi, după ce premierul Narendra Modi a dat startul campaniei cu un discurs televizat.

Aproximativ 100 de persoane vor fi vaccinate în fiecare dintre cele 3.006 centre din ţară în prima zi.

India a aprobat două vaccinuri, unul dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca şi unul realizat de compania Bharat Biotech. 16, 5 milioane de doze au fost distribuite cu avionul în diverse oraşe indiene săptămâna trecută.

Experţii în sănătate îşi fac griji că mulţi vor ezita să se vaccineze din cauză că vaccinul Bharat Biotech a fost aprobat fără a aştepta date concrete cu privire la eficacitatea sa.

India este a doua în lume, după SUA, la numărul cazurilor confirmate - 10, 5 milioane, şi a treia la numărul deceselor, după SUA şi Brazilia, 152.000.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb