India investeşte 1 miliard de dolari în construcţia a două monumente gigant

Ziarul BURSA #Internaţional / 4 septembrie 2018

India investeşte 1 miliard de dolari în construcţia a două monumente gigant

Prim-ministrul Modi se pregăteşte pentru alegeri

Aproximativ 1 miliard de dolari sunt cheltuiţi în India pentru realizarea a două figuri gigant - cea mai mare statuie din lume pentru a onora un erou al independenţei şi un monument dedicat unui rege luptător hindus - parte a campaniei pentru alegerile de anul viitor, scrie AFP, citat de News.ro.

Fiecare dintre cele două este de două ori mai înaltă decât Statuia Libertăţii.

Statuia-tribut a eroului independenţei Sardar Vallabhbhai Patel are 182 de metri înălţime şi este montată în statul Gujarat. Ea va depăşi cu 54 de metri Spring Temple Buddha din China, care deţine în prezent titlul de cea mai mare statuie din lume.

Pe coasta Mumbaiului, în 2021, va fi finalizată statuia regelui Chhatrapati Shivaji (secolul XVII), prezentat pe calul său, iar monumentul va avea înălţimea de 212 metri.

Pentru statuia lui Patel lucrează 2.500 de oameni, între care şi câteva sute de chinezi. Aceasta urmează să fie inaugurată pe 31 octombrie, potrivit prim-ministrului Narendra Modi.

Valoarea monumentului intitulat Statuia Unităţii este de 430 de milioane de dolari. Prim-ministrul preconizează că ea va atrage "hoarde" de turişti, aşa cum face Statuia Libertăţii din New York.

Vizitatorii vor avea acces la o terasă aflată la 153 de metri înălţime pe statuia care se află la 250 de kilometri de principalul oraş al statului, Allahabad.

Jurnaliştii scriu că ridicarea acestor două megaproiecte reprezintă parte din campania pentru alegerile de anul viitor.

Patel a fost adjunct al primului prim-ministru indian de după câştigarea independenţei în 1947, Jawaharlal Nehru, iar partidul Bharatiya Janata al lui Modi este de părere că numele lui a fost umbrit de dinastia Nehru.

Patel a devenit cunoscut ca "Bărbatul de Fier al Indiei", după ce a convins 550 de state princiare să devină parte a Indiei după câştigarea independenţei faţă de Marea Britanie, în 1947. El a murit trei ani mai târziu.

În 2016, Modi a pus piatra de temelie în statul Maharashtra pentru statuia lui Shivaji, erou pentru cei 80 de milioane de membri ai comunităţii Marathi.

Criticii sunt de părere că statuia în valoare de 515 milioane de dolari este un mod de a câştiga voturile Marathi la alegerile de anul viitor.

Lucrul la controversatul proiect a început. El cuprinde un muzeu şi un parc, amplasate la 2 kilometri de coas-tă, ceea ce a dus la un val de nemulţumiri din partea ecologiştilor şi a lucrătorilor din industria pescuitului.

Costurile pentru acest proiect vor creşte cu siguranţă, spun analiştii, iar guvernul a modificat deja designul pentru a reduce cheltuielile.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. La Alba Iulia ar fi locul unui mare edificiu al centenarului.

    1. Facem la Cluj crucea răsturnată, de 1,82 m, studiu de fezabilitate și proiect la firmele SRI. Tot jumătate de miliard, dar chirpiciul va fi realizat din bălegar de la șefu'.

      Haha

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb