Indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut peste aşteptări în septembrie 2023, cu o rată anuală de 8,8%, după o creştere de 9,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,79%, după un avans de 0,54% în luna anterioară, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Aşteptările de pe piaţă arătau o temperare a creşterii anuale a preţurilor de consum până la 8,6%.
În ultimele 12 luni, rata anuală medie de creştere a IPC a fost de 12,8%, cu mult peste definiţia acceptată a stabilităţii preţurilor, respectiv o rată anuală a inflaţiei de 2%, şi cu mult în afara intervalului ţintă al BNR, stabilit între 1,5% şi 3,5% din 2013. Creşterea anuală a preţurilor de consum a depăşit pragul de 2,5%, ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale, fără întrerupere din ianuarie 2021.
IPC exclusiv combustibilul a crescut cu o rată lunară de 0,67% în luna septembrie 2023, iar indicele din care sunt excluse preţurile legumelor, fructelor, ouălor, combustibilului, energiei electrice, gazelor naturale şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate, băuturile alcoolice şi tutunul a crescut cu 0,64% faţă de luna precedentă.
Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 10,4%, de la 11,9% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi-au temperat creşterea anuală până la 6,7%, de la 7%, pe fondul unei creşteri lunare de 1%. Preţurile serviciilor şi-au accelerat creşterea anuală la 12,1%, de la 11,7%, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,1%.
La nivelul produselor alimentare, preţul peştelui proaspăt a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 17,7%, după un avans de 18,7% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%. Preţul cartofilor a înregistrat cea mai mare creştere lunară, de 6,7%, iar creşterea anuală s-a temperat până la 13,8%, de la 17,2%.
Preţul fructelor proaspete a înregistrat cea mai mare scădere lunară, de 7,2%, iar creşterea anuală a fost de 8,2%, după o creştere de 11,5% în luna precedentă. Preţul uleiului şi-a accelerat scăderea anuală până la 23,6%, de la 21,5% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,4%.
Preţul energiei termice a înregistrat cea mai mare creştere anuală în categoria produselor nealimentare, de 23,8%, după o creştere similară în luna precedentă, pe fondul unei noi stagnări lunare, iar preţul energiei electrice a scăzut cu o rată anuală de 8%, după o scădere de 2,8% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,6%. Preţul combustibililor şi-a temperat scăderea anuală până la 0,5%, de la 2,9%, în condiţiile unei creşteri lunare de 2%.
La nivelul serviciilor, preţurile pentru transportul aerian au înregistrat cele mai mari creşteri anuale, de 24,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 2,8%.
Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) şi-a temperat creşterea anuală până la 9,2%, de la 9,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,82%.
Dacă rata lunară medie din primele nouă luni ale anului, de 0,62%, se va menţine până la sfârşitul anului, atunci IPC va înregistra o creştere anuală de 8,1% în octombrie 2023 şi de 7,7% în decembrie 2023.
În urma noii creşteri a preţurilor de consum, puterea de cumpărare a leului din luna septembrie 2023 a scăzut cu 56,7% faţă de puterea de cumpărare a monedei naţionale din iunie 2005.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 10:24)
o creştere de 9,4% ,
si ce daca,poporul roman suporta bine,
"noi finantam Ucraina partenerul strategic" nelimitat
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 12:32)
Deratizarea rușilor de la graniță ne-ar costa mai mult. Hai că nu e greu, te prinzi chiar și la Tiraspol.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 14:29)
Romania este tara NATO,
tarile NATO de 10 ori mai bogati decat Rusia+China,
tarile NATO de 8 ori mai puternici militar decat Rusia+China,
deci frica de armata rusa este o prostie propagandistica
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 15:08)
ucraina nu e pe termen nelimitat, e pana se termina razboiul intr-un fel sau altul.
pe termen nelimitat sunt platile la pensiile speciale si la toate pilele de partid angajate la stat care si ciolacu a recunoscut ca joaca solitaire pe banii publici, plus firmele capusa ale baietilor destepti din politica. aceste cheltuieli depasesc ucraiana si nici nu vor expira vreodata
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 16:44)
Dacă ai fi fost român te-ai fi prins că regiunea canceroasă transnistreană crapă instant după ce ucrainenii îi trimit pe ruși în matcă.
Planurile din 2022 și cele pe termen lung ale Sovietului sunt legate de zona gri la granița NATO, formată din toate statele est europene.
1.5. esti hai-hui (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de eu în data de 12.10.2023, 23:19)
sigur suntem mai bogati( IN BANI EFEMERI, creati de iNsasi super-starul MARIO DRAGHI si FED ), dar doar in mintea ta, iti faci autosugestie DEGEABA.
la nivelul deplorabil al invatamantului din europa de vest, acum adoptat si de europa de est, suntem mai PUTERNIC DE PROSTI.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 11:33)
Nu stiu cum calculeaza expertii astia de le minimizeaza atat. Ochimetric cheltuielile unei familii au crescut cu 50% nu 8% fata de acum cativa ani.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 11:42)
scade valoarea banilor. uitati-va la masa monetara pompata/falsificata in economie de bnr si veti gasi raspunsul. deficitul bugetar e al doilea raspuns.
cerere si oferta. cand e mult din ceva, ii scade valoarea. devalorizarea banilor va continua, pt ca e singura modalitate ca guvernul sa poata continua cheltuielile cu 25% mai mari ca incasarile.
4. Comentariu
(mesaj trimis de COLMAR în data de 12.10.2023, 12:10)
Partea progresista a lumii este în criza sau deja a căzut.Este condusa de o elita care e cel mult mediocra, fără oviziune globala strategica, elita alcătuită din păcălici politici hipnotic lozincarzi, sub totalul control al intereselor egoist economice ,care nestrunițe devin destructive.
.Europa elitelor stabilizatoare a politicilor moderate, socotite, cu o mediere influenta benefic la nivel global a dispărut. În locul ei exista astăzi o clica de marionete minuite de un papusar care a imbatrinit, ce încearcă cu disperare sa stăpânească spectacolul . Europa marele creator al acestei civilizații moderne,prin marii ei oameni politici, gânditori,oameni de cultura,oameni de suflet, a dispărut. Europa azi este un nimeni politic. Au rămas uitate de vreme doua vechi dive politice ce și scot ochii ca doua panarame intr un spectacol periculos pentru umanitate, spectacol atitat de noua sitinara vedeta orientala.In Europa conducătorii doar traficheza interese personale pe canale diplomatice mediate de..
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 16:45)
Ai opțiunea Soviet, se obține viză ușor, e drumul tău către prosperitate.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2023, 21:54)
Cu mult mai mult de 8.8% e inflatia. Adevarul il simte fiecare la buzunare.