Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, pe fondul unei lichidităţi mai mici faţă de ziua anterioară, de 52,14 milioane de lei (11,76 milioane de euro).
Raportul zilnic realizat de firma de brokeraj Prime Transaction arată: "Şedinţa de azi (ieri, n.r.) se remarcă printr-o lichiditate bună prin comparaţie cu media din ultima lună. Valoarea tranzacţiilor de pe piaţă principala a depăşit 11 milioane de euro. De notat este evoluţia titlurilor din sectorul bancar, şi anume Banca Transilvania şi BRD. Preţurile acţiunilor TLV şi BRD au accelerat şi astăzi (ieri, n.r.), titlurile TLV atingând un maxim de 2,68 lei/acţiune, iar BRD ajungând până la 12 lei/acţiune. În mai puţin de două săptămâni, acţiunile Banca Transilvania şi BRD au crescut cu peste 10 procente. Un emitent mai puţin vizibil în general, Teraplast Bistriţa, a atras atenţia azi (ieri, n.r.) printr-un avans al preţului acţiunilor cu peste 10%, reacţie generată de propunerea de majorare a capitalului social prin încorporarea rezervelor".
Gabriel Aldea, director adjunct al Intercapital Invest, ne-a declarat: "Toţi indicii bursieri locali au înregistrat aprecieri consistente astăzi (ieri, n.r.), dintre aceştia remarcându-se indicele BET şi BET Plus, cu aprecieri de peste 1,4%".
Domnul Aldea remarcă şi aprecierile cotaţiilor societăţilor din domeniul energetic: "Spre deosebire de zilele anterioare când acţiunile bancare au fost vizate cu predilecţie, astăzi (ieri, n.r.) investitorii au intrat la cumpărare şi pe acţiunile din domeniul energie/utilităţi, o parte dintre acestea înregistrând creşteri importante. Din sfera acţiunilor lichide notăm evoluţia foarte bună a acţiunilor Transelectrica, prin aprecierea de peste 4,4% reuşind să iasă din palierul liniar de evoluţie în care s-a aflat în ultimele luni. Chiar dacă în scădere faţă de ziua de ieri (luni, n.r.), valoarea tranzacţiilor s-a menţinut ridicată (...), atestând faptul că aprecierile din ultimele zile s-au realizat pe fondul unor ordine mai mari la cumpărare".
Topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 10,18 milioane de lei. Cotaţia FP a crescut cu 1,71% la 0,835 lei/unitate.
Titlurile "Banca Transilvania" (TLV) s-au apreciat cu 3,69%, la 2,67 lei/unitate, în urma unui rulaj de 10,1 milioane de lei.
Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Electrica" (EL) de 6,1 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 12,06 lei/unitate, în urcare cu 2,2%.
Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "BRD - Groupe Société Générale" (BRD), cu un rulaj de 3,56 milioane de lei. Cotaţia BRD s-a apreciat cu 1,36%, ultimul preţ fiind de 11,96 lei/unitate.
Pe piaţa "deal" au fost consemnate, în total, patru tranzacţii. Una dintre acestea, în valoare de 4,38 milioane de lei, a fost realizată cu acţiuni "Romgaz" (SNG) la un preţ de 29,2 lei/unitate, în scădere cu 0,17% faţă de referinţă. A mai fost înregistrat un transfer cu titluri "SIF Moldova" (SIF2), în valoare de 2,06 milioane de lei, în creştere cu 2,36% la preţul de 0,825 lei/acţiune. De asemenea, au mai fost consemnate încă două "deal"-uri: unul cu acţiuni TLV, în valoare de 0,79 milioane de lei, şi un altul, de 0,24 milioane de lei, cu titluri "Natura Quattuor Energia Holdings" (SCPS).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 1,49%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 1,46%.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 1,27%.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a sporit cu 1,38%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 1,15%.