Indignarea românească

După ce indignarea s-a mutat la sfârşitul anului trecut şi începutul acestuia, spre estul Europei, mai ales odată cu manifestaţiile din Rusia şi Ungaria, nu era decât o problemă de timp ca mişcarea să afecteze şi România. Iar scandalul Raed Arafat provocat de atacul lui Traian Băsescu nu a fost decât ocazia declanşării unor proteste care aveau nevoie doar de un prilej pentru a trece de la potenţă la act. Crezând că "uraganul" declanşat de anunţarea tăierilor în mai 2010 a trecut şi că poziţia sa e ceva mai sigură acum, Traian Băsescu şi-a asumat "reforma" sănătăţii şi nu doar că s-a expus public, dar a şi bravat.

S-a dovedit încă o dată că perseverenţa în eroare a celor ce conduc a atins un punct critic. Căci era imposibil ca, în condiţiile în care percepţia situaţiei economice şi sociale se degradează, indignarea publică să ocolească tocmai România. Iar incapacitatea cronică a politicienilor de a reacţiona la o criză a generat o reacţie încă nestructurată ideologic, dar din ce în ce mai vizibilă.

Şi dacă pe 15 octombrie "indignaţii" români au lipsit la apel, iar Bucureştiul nu s-a aflat între cele peste 900 de oraşe în care s-a organizat protestul, trei luni mai târziu în cel puţin 10 mari oraşe româneşti se organizau manifestaţii de protest. Ca şi colegii lor din alte părţi nici "indignaţii" români nu sunt nici extremişti, nici antidemocraţi. Mai puţin predispuşi la atitudini ideologice decât colegi lor din Spania, Israel sau SUA (de unde şi personalizarea care a dat tonul acestei mişcări), indignaţii români sunt totuşi susţinători ai unei democraţii economice şi sociale.

S-ar putea ca "indignarea" românească să se consume odată cu aceste manifestaţii, cum la fel de bine, în măsura în care vor putea formula o poziţie ideologică mai clară, mişcarea indignaţilor s-ar putea transforma într-un factor de presiune asupra politicienilor obligaţi astfel să ţină seama şi de alte puncte de vedere decât cele ale grupurilor de influenţă financiară şi instituţiilor financiare.

Şi în România mişcarea "indignaţilor" pare tot un fel de răspuns civic la o problemă politică şi socială esenţială; se poate guverna şi "reforma" împotriva poporului? Deja dictatorii din nordul Africii au constatat, după revoltele de acum un an, că violenţa şi represiunea nu pot asigura nici control social şi politic, şi nici stabilitate. În România scenariul folosit pentru a minimiza mişcarea a fost ignorarea evenimentelor. Dar acest autism politic şi social nu face decât să adâncească şi mai mult criza de încredere în guvern şi în şeful statului.

Incapacitatea cronică de a elabora politici coerente social şi economic, indecizia urmată de crize de voluntarism legislativ inadecvate şi inspirate din politicile de ajustare structurale care au dat tonul pe întreg parcursul anului 2011 sunt un bun indicator al vidului ideologic în care trăiesc politicienii români. Deveniţi simple produse ale marketingului politic, lipsiţi de capacitate de analiză proprie, politicienii nu pot decât să mimeze curajul. Iar "pieţele", de la care încă se mai speră salvarea, nu pot asuma vreun rol politic. De aceea, cu toată imaturitatea lor ideologică, "indignaţii" transmit un mesaj politic clar. Dar poate să îl înţeleagă cineva?

Opinia Cititorului ( 4 )

1. Da ! La timpul potrivit !
(mesaj trimis de C.A. în data de 16.01.2012, 13:41)
Evident,impotenta decizionala a alesior celor doua tabere post decembriste a iesit la iveala acum. Demiterea sefului SMURD a fost OCAZIA nu motivul declansarii protestelor in toata tara. Autorul opiniuei estde oarecum la curent cu dedesubturile incercarii de a li ser baga pe gat romanilor legea sanatatii,retrasa precipitat de jucatorul cotrocenist. Aceste dedesubturi s-au discutat la AmChambre ,sub supravegherea atenta a dlui Gitenstein,ambasadorul SUA in Romania. Ele vizau importante interese financiare americane privind privatizarea spitalelor din tara noastra ! Problema respectiva doar s-a amanat putin ! Cum opinam mai sus ,demiterea sefului SMURD a fost doar OCAZIA nu si MOTIVUL real al protestelor. La timpul potrivit,prestatarii vor avea in mod sigur un program si mod de actiune mai sigur si mai eficient. Care va matura intreg spectrul politic parlamentar postdecembrist. ! Precizam ca in Bucuresti au actionat grupuri de provocatori ai puterii in timpul noptii trecute. La adapostul intunericului ,cu fetele mascate, au produs o serie de pagube materiale. Tot ei au atacat jandarmii cu pietre si au aruncat petarde si cateva cocteiluri molotov provocand incendii. Raspunsul la intrebarea din finalul editorialului de fata este dat in titlul opiniei noastre.!
2. legitimitatea nesupunerii civice
(mesaj trimis de Salomeea în data de 21.01.2012, 10:04)
Euforia faţă de evenimentele din Europa de Est, după căderea sistemului politic cu un singur partid, a mascat inadvertenţele ireparabile din noul sistem democratic capitalist. Propunerea fundamentală a democraţiei trebuie să se concentreze asupra procesului continuu, nu asupra structurii reprezentării. Interacţiunea egalitară trebuie să fie un nou principiu democratic.
Esenţa democraţiei o constituie participarea cetăţenilor la viaţa publică. Aceasta înseamnă
- preocuparea cetăţenilor pentru problemele comunităţii,
- responsabilitate,
- interes pentru evenimentele sociale majore dezbătute de mass-media şi
- chiar angajarea politică.
In acest context nesupunerea civică poate contribui la necesara
regandire şi
restructurare a democraţiei
deoarece
democraţia adevărată, cea directă se caracterizează prin procese orizontale peste un spectru larg de relaţii,
în contrast cu democraţiile parlamentare bazate pe ierarhii verticale.
Democraţia directă este un sistem de guvernare caracterizat prin participarea egalitară a cetăţenilor la procesul de conducere. Aşadar nesupunerea civică este
legitimă într-un sistem de democraţie adevărată, directă, deoarece reprezintă
- un mecanism participativ, care presupune luarea de atitudine paşnică a cetăţeanului atunci cînd acesta consideră că nu există corespondenţă între opţiunile politice ale actorilor politici şi opţiunile valorice ale sale,
- este o acțiune personală de alegere de a nu respecta sau a nu se supune legilor considerate nedrepte de persoana în cauză.(desigur, inițiatorul, inițiatorii se așteaptă să se ralieze și alții, dar nu îi așteaptă pentru a demara acțiunea)

In concluzie nesupunerea civilă este legitimă deoarece ar putea asigura baza pentru trecerea la un sistem de democraţie directă.
1. 2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
  (mesaj trimis de Salomeea în data de 21.01.2012, 10:07)
  A. Nesupunerea civică este legitimă într-o democraţie
  B. Schimbarea cerută de nesupunerea civică va fi interesul tuturor cetăţenilor şi aduce o îmbunătăţire democratică
  
  A. Nesupunerea civică este legitimă într-o democraţie
  In primul rând aş dori să aduc în sprijinul afirmaţiei mele argumentul care arată că tocmai deficitul de legitimitate îndreptăţeşte orice formă de nesupunere civică într-o socitetate democratică fără ca simplul act de nesupunere civică să reprezinte o infracţiune.
  Justificarea legitimităţii prin recurs la legalitate creează confuzii, pot apărea oricând reglementări legale dar care nu sunt legitime (de exemplu, efectele normative ale unei lovituri de stat). Prevalenţa legalităţii în raport cu legitimitatea se impune doar în momentul preluării puterii, după care conflictul dintre contestare şi autojustificare a unei puteri poate fi tranşat doar de legitimitate, indiferent cât de costisitor ar fi realizarea consensului (unanimitatea wickselliana – ca regula de luare a deciziilor). Regula majorităţii, care legalizează dar nu legitimează, trebuie substituită prin “compromisul prezumtiv îndreptăţit”dintre libertate şi lege. Intemeierea legitimităţii pe legalitate conduce la “legalism autoritar”, care tratează orice ieşire din regulile legalităţii ca violenţă, concepţie combatută de J. Habermas. Tocmai diferenţa dintre legalitate şi legitimitate, susţine filosoful german, îndreptăţeşte “nesupunerea civilă”.
  In al doilea rând, pentru a demonstra legitimitatea nesupunerii civice voi scoate în evidenă faptul că :
  1.Există jurisprudențe a două tribunale, care tocmai au recunoscut legitimitatea nesupunerii civice. Voi demonstra doar printr-un pasaj ce provine de la Tribunalul din Orleans,...Când pledăm în tribunal cauza nesupunerii civice, spunem că cei care s-au nesupus legii au făcut-o într-o stare de necesitate; aceasta este formula juridică pentru nesupunerea civică – starea de necesitate.
  Aşadar nesupunerea civică este legitimă într-o societate democratică fără a fi legală.
  B. Schimbarea cerută de nesupunerea civică va fi interesul tuturor cetăţenilor şi un exerciţiu de democraţie directă
  Echipa negatoare a afirmat că totuşi, această schimbare trebuie să vină în ajutorul tuturor cetăţenilor, fără a favoriza un anumit grup. Noi nu am afirmat contrariul deoarece una din trăsăturile nesupunerii civice este conştiinciozitatea care reflectă sinceritatea şi convingerea morală cu care nesupuşii civic încalcă legea; pentru mulţi dintre ei, nevoia de a încălca legea izvorăşte nu doar din respectul de sine şi consecvenţa morală, dar şi din percepţia lor asupra intereselor societăţii în care trăiesc. Cel ce încalcă regula o face nu pentru ca nu pentru a-şi proteja propriul interes, ci pentru ca apreciază că sistemul de reguli nu e corect întemeiat sau nu e respectat şi atunci – în apararea interesului comunităţii – îşi exprimă dezacordul, nespunerea, exprimând astfel un fel aparte de civism – nesupunerea civică.
  Aş dori să exemplific prin mişcarea Occupy Wall Street deoarece echipa negatoare susţine faptul că acest tip de nesupunere civică poate deveni periculoasă pentru democraţie.Pe scurt “Istoria ne învaţă că democraţia este mult mai adesea ameninţată de supunerea oarbă a cetăţenilor decât de nesupunerea lor” (Jean-Marie Muller)
  Nu cred că OWS este un exemplu de ameninţare la adresa democraţiei ci asupra ordinii economico-financiare actuale nedemocratice, deoarece O economie dreaptă este principalul obiectiv al protestatarilor. Laureatul Nobel pentru Economie, Joseph E. Stiglitz a pus în discuţie împărţirea inegală a veniturilor, averea fiind deţinută de o minoritate de 1% în detrimentul restului de 99% din populaţie.În plus această minoritate impune decizii fără să ţină seamă de interesele celor 99%.
  Stiglitz a vizitat el însuşi protestatarii luna trecută,. "Suportăm consecinţele ticăloşiei lor deoarece pieţele financiare, care ar trebui să aloce capitalul şi să managerieze riscurile, au făcut exact contrariul ", a declarat acesta.
  Concluzia cea mai pragmatică legată de cauzele nesupunerii civice, în cazul mişcării OWS pare să o tragă Mike Hardt, de la Duke University:
  - "Indignarea împotriva lăcomiei corporatiste şi
  - a inechităţii economice este reală şi profundă.
  - Dar la fel de important este şi protestul împotriva lipsei, sau eşecului reprezentării politice".
  In concluzie sunt de acord cu cele afirmate de J. Habermas, care afirmă că sunt legale şi legitime numai acele “norme care exprimă interese capabile de generalizare”. Prin urmare un stat de drept democratic nu poate pretinde cetăţenilor o supunere necondiţionată faţă de ordinea de drept existentă la un moment dat, deoarece el nu-şi întemeiază legitimitatea pe legalitate, dimpotrivă legalitatea se fundamentează pe legitimitate.
3. fără titlu
(mesaj trimis de salomeea în data de 30.01.2012, 19:02)
Democraţia în Europa a fost 'sechestrată' de pieţele financiare 'nesătule', care nu cunosc limite şi ameninţă acum drepturile umane şi politice, consideră unii participanţi la Forumul social mondial de la Porto Alegre, principalul eveniment anticapitalist internaţional, a transmis vineri agenţia EFE.
'Democraţiile şi constituţiile europene au fost suspendate, iar cine comandă acum este (banca) Goldman Sachs', spune sociologul portughez Boaventura de Sousa Santos. Acesta crede că în Europa criza financiară a atins politica, ceea ce, în opinia sa, a condus la apariţia mişcărilor de 'indignaţi'.
La rândul său, publicistul spaniol Ignacio Ramonet a afirmat că în Europa, în ultimele luni 'am asistat la adevărate lovituri de stat realizate de pieţele financiare, care au înlăturat guverne alese în mod democratic, cum a fost cazul Italiei şi Greciei, pentru a-i impune pe cei agreaţi de bancheri împotriva voinţei cetăţenilor'.
Activistul francez Bernard Cassen consideră că în prezent ne confruntăm cu 'o criză ambientală, economică, financiară şi politică' determinată de 'caracterul finit al resurselor şi de expansiunea fără limite şi fără control a unui sector financiar care nu se satură niciodată'. El estimează că unica soluţie este 'încetarea dictaturii pieţelor, care au deposedat guvernele de pârghiile lor obişnuite de acţiune şi le obligă să liniştească agenţii financiari în loc să liniştească proprii cetăţeni'.