Inflaţia în zona euro a înregistrat o scădere peste aşteptări în decembrie

V.G.
Macroeconomie / 6 ianuarie 2023

Inflaţia în zona euro a înregistrat o scădere peste aşteptări în decembrie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a înregistrat o scădere peste aşteptări în decembrie, dar inflaţia de bază a crescut, sporind presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a ţine sub control o inflaţie care este de aproape cinci ori peste ţinta sa de 2%, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicate astăzi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 9,2% în decembrie, de la 10,1% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este mai bună decât estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 9,7%.

Scăderea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de 25,7% în decembrie, semnificativ mai mic decât cel de 34,9% consemnat luna precedentă. În schimb, inflaţia preţurilor la alimente a continuat să accelereze, de la 13,6% în noiembrie, la 13,8% în decembrie.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a continuat să crească până la 6,9%, la 6,6% în noiembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, toate cu o creştere a preţurilor de peste 20%, în frunte fiind Letonia (20,7%), Lituania (20%) şi Estonia (17,5%). La polul opus, cea mai redusă creştere a preţurilor se înregistrează în Spania (5,6%).

Pentru a reduce inflaţia în zona euro, Banca Centrală Europeană a majorat în decembrie dobânda de politică monetară cu 50 de puncte de bază, la 2,5%, a patra creştere consecutivă.

În cele mai recente prognoze, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 8,4% în 2022, la 6,3% în 2023 şi la 3,4% în 2024.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb