România a înregistrat în 2024 un deficit bugetar de 152,72 miliarde lei, echivalent cu 8,65% din PIB, marcând o creştere semnificativă faţă de anul precedent, când deficitul s-a situat la 5,61% din PIB. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, această evoluţie reflectă o creştere mai accelerată a cheltuielilor publice comparativ cu veniturile, arată datele operative publicate de Ministerul Finanţelor.
Creştere a veniturilor, dar insuficientă pentru a acoperi cheltuielile
Veniturile totale ale bugetului general consolidat au ajuns la 574,60 miliarde lei, înregistrând un avans de 10,4% faţă de 2023. Acestea au fost susţinute în principal de creşterea încasărilor din contribuţiile de asigurări (+19,4%), impozitul pe salarii şi venit (+21,4%), impozitul pe profit (+23,5%) şi accize (+24,3%). Încasările din TVA au crescut cu 15,9%, însă sumele rambursate de Uniunea Europeană s-au redus semnificativ, cu 37%.
Explozia cheltuielilor publice
Cheltuielile bugetului general consolidat au crescut cu 19,1%, ajungând la 727,32 miliarde lei, ceea ce reprezintă 41,22% din PIB. Printre principalele creşteri de cheltuieli se numără:
• Cheltuielile de personal, care au urcat la 164,6 miliarde lei (+24%), pe fondul majorărilor salariale din sectorul public.
• Cheltuielile cu asistenţa socială, care au ajuns la 223,93 miliarde lei (+17,2%), în urma creşterii pensiilor şi aplicării noii legi de recalculare a acestora.
• Cheltuielile cu dobânzile, care au atins 36,28 miliarde lei, în creştere cu 6,37 miliarde lei faţă de anul precedent.
• Investiţiile publice, care s-au ridicat la 120,21 miliarde lei (+19,4%).
Creşterea salariului minim şi efectele asupra veniturilor
Un factor important în creşterea veniturilor bugetare a fost majorarea salariului minim brut pe ţară, care a influenţat pozitiv încasările din contribuţiile sociale şi impozitul pe salarii. De asemenea, schimbările fiscale aplicate în domeniul construcţiilor, agriculturii şi IT au avut un impact semnificativ asupra încasărilor la buget.
Un semnal de alarmă pentru sustenabilitatea fiscală
Creşterea abruptă a deficitului bugetar ridică semne de întrebare asupra sustenabilităţii finanţelor publice ale României. Cu un nivel al cheltuielilor mult peste veniturile realizate şi cu o dependenţă tot mai mare de împrumuturi, statul român se confruntă cu presiuni semnificative pentru a ţine sub control datoria publică şi costurile de finanţare.
Anul 2025 se anunţă unul crucial pentru economia românească, cu necesitatea unor măsuri de consolidare fiscală menite să echilibreze bugetul şi să evite riscurile unei crize financiare.
1. FMI ?
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 22:42)
Nu le pasa nici guvernului corupt, nici opozitiei geto securiste...vom lua calea Greciei si poate ne revenim dupa resetare! No pain, no gain...stagnare 3-4 ani!
1.1. Stagnare? 3-4 ani? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Marafet în data de 30.01.2025, 00:48)
Care stagnare, ca nici nu am început sa o luam la vale... O sa fie recesiune 1-2 ani, stagnare 3-4, creștere ușoară încă 3-4, pana ne luam iar avânt; în total 8-10 ani, asta în cazul bun în care nu ne nenorocim cu CG. Grecii abia de 1-2 ani au început sa răsufle, cam tot 10 le-a trebuit, și încă nu e foarte bine, e bine doar. Păcat, o luasem bine, ce a făcut PSD+PNL a fost nenorocire, și sa dai din pix atâția bani pentru niște voturi, ei neavând o opoziție reala. Acum poporu vrea sa nenorocească tot, și dacă le iese, putem sa avem 10-12 ani urâți rău. Tot văd teribiliști care spun ca nu contează, țară merge înainte și cu CG, o sa meargă, dar poate sa se mai împotmolească și vreo 20 de ani, la fel cum a făcut vreo 10 ani în comunism și vreo 14 după de tranziție(pana la aderarea la Nato), în total 25 de ani. Sa vedem cui ii convine sa piardă 1/3 din viață din cauza impotenței clasei politice.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 03:55)
Ce mai au de oferit hoții psd-pnl-udmr-minoritati? Ne-au distrus tara cu datoriile si și-au umplut buzunarele. Trebuie sa plătească nu doar la vot.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de wes în data de 30.01.2025, 12:34)
Cu hotii din 'coalite' drumul spre groapa e sigur. E demolare controlata ordonata de scursula & co. Scopul e de a vandaliza Romania de ce a mai ramas si transformarea romanilor in sclavi indatorati pe viata. CG e singurul cu care se poate evita acest scenariu.
2. Aceasta e capcana financiara!
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 07:07)
Cresterea serviciului datoriei, mai ales cea externa poate duce la incapacitate de plata pt ca dobinzile inca vor mai creste. Cei 50 miliarde euro cheltuiti de inzestrare intr un an (in fapt numai pina la 9 luni) reprezinta o treime din deficitul bugetar in timp ce Tilvar ne consoleaza ca ar fi numai 2 % din PIB!! Pai aici e soparla :PPiB include si tranzactiile private! Adica ce sa faca Tilvar :se angajeaza cu un procent dintr o cifra teoretica in care guvernul nu stapineste decat o fractiune mica si apoi trebuie sa plateasca din BUGETUL anual aceste angajamente facute incompetent de presedinte la sedintele de razboi?! Si de ce nu se modifica promisiunea facuta sindicalistilor din educatie pe 6 % tot din PIB, cand e clar ca nu e posibila sau sustenabila nici daca ar fi crestere economica masiva?!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 08:41)
Ne-am amanetat cu bună știință! Acesta avfost planul PSD- PNL. Acum banii merg la străini sub forma de dobanda. Ase se plateste birul fata de marile imperii. Iohanis a plătit menținerea sa la conducerea tarii pein aceste împrumuturi cu dobanda mare. Dacă nu ne amaneta nu mai stătea în scaunul de președinte. Asta se numește trădare de tara și subminarea economiei naționale. Parchetul nu ii va trage la răspundere. Vom plăti noi dobânzile și copiii copiilor noștri.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de wes în data de 30.01.2025, 12:35)
Absolut!