INS: Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3082 lei în luna septembrie a acestui an

M.I.
Macroeconomie / 7 noiembrie 2019

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3082 lei în luna septembrie a acestui an

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3082 lei în luna septembrie a acestui an, în creştere faţă de luna precedentă cu 38 lei (1,2%) iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7108 lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

La polul opus, cele mai mici venituri salariale medii nete au fost înregistrate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1762 lei).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5041 lei, cu 60 lei (1,2%) mai mare decât în luna august 2019.

Pe de altă parte, comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.

"În luna septembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice", precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 21,8%, respectiv în fabricarea produselor din tutun, cu 17,6%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, se mai arată în comunicatul INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia minereurilor metalifere, cu 5,2%, şi în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, transporturi pe apă, între 3% şi 4%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ca urmare a reluării plăţii unor drepturi salariale ce nu se acordă pe perioada concediilor de odihnă, astfel: învăţământ (8,5%, inclusiv acordarea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice) şi administraţie publică (1,2%). Câştigul salarial mediu net a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-0,9%).

Indicele câştigului salarial real a fost 110,8% pentru luna septembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 101,1% pentru luna septembrie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 212,8%, cu 2,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2019.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb