INS: Fenomenul share-inflation, practicat de unii producători din ţara noastră

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 11 mai 2023

Tudor Andrei, preşedintele INS (dreapta) şi Vladimir Alexandrescu, consilier INS, fost director de comunicare

Tudor Andrei, preşedintele INS (dreapta) şi Vladimir Alexandrescu, consilier INS, fost director de comunicare

Fenomenul share-inflation din partea producătorilor s-a manifestat şi se manifestă în ţara noastră, în această perioadă, au afirmat, ieri, reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică (INS), în cadrul unei conferinţe de presă în care au prezentat cum se realizează Indicele Preţurilor de Consum (IPC) şi Indicele Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC).

"Am constatat că la pâine a scăzut gramajul, dar a fost păstrat preţul la acelaşi sortiment. La fel şi la pizza, unde o pizza cu diametrul de 32 centimetri s-a făcut de 28 centimetri cu acelaşi preţ. Acest fenomen se manifestă în diferite zone, pe diferite produse, în special la producătorii alimentari, dar nu doar acolo. Colegii noştri care colectează săptămânal preţurile pe teren sunt atenţi la descrierea sortimentului, la cantitatea acestuia, etc. Toate aceste caracteristici sunt descrise clar. Dacă în activitatea de colectare a preţurilor, colegii noştri găsesc produse modificate din punct de vedere al caracteristicilor, se face transformarea statistică pornind de la preţul de bază pentru a nu altera artificial preţul (a nu avea o creştere sau scădere artificială) şi ne raportăm la gramaj. Share-inflation este una din metodele producătorilor prin care încearcă printr-o chestie psihologică să nu aibă un impact negativ mare asupra activităţii cauzat de inflaţie", au susţinut reprezentanţii INS.

Tudor Andrei, preşedintele INS, a precizat că pentru Indicele Preţurilor de Consum colectează preţurile pe teren, săptămânal, 112 angajaţi ai INS, care monitorizează preţurile din 7000 de magazine în cele 42 de judeţe ale ţării, în oraşele reşedinţă de judeţ, la 429 sortimente de produse alimentare, 983 de sortimente de produse nealimentare şi 459 de alte tipuri de produse.

"Colectarea preţurilor se face electronic de cei 112 angajaţi, pe tablete, de trei ori pe lună. În decada 1 şi 3 colectăm câte 25.000 preţuri pe fiecare dintre cele zece zile, iar în decada 2 colectăm 105.000 preţuri, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea indicelui lunar de preţuri de consum colectăm 155.000 de preţuri. Preţurile colectate din magazine sunt completate cu cele colectate săptămânal în pieţele agro-alimentare de alţi angajaţi ai INS care sunt specializaţi în această direcţie şi care fac colectarea ţinând cont şi de preţurile produselor de import şi de preţurile produselor din ţara noastră. Preţurile sunt colectate dintr-o reţea de magazine bine definită, foarte clară, ce include hypermarketuri, supermarketuri şi alte reţele reprezentative", a spus Tudor Andrei.

El a precizat că în ultimul an a fost dificil pentru angajaţii INS să calculeze Indicele Preţurilor de Consum din cauza schimbărilor legislative permanente operate de Guvern şi Parlament în privinţa compensării şi plafonării preţurilor la electricitate şi gaze naturale.

"A fost o perioadă dificilă din punct de vedere al obţinerii datelor pentru că au fost decalaje privind preţurile din cauza emiterii cu întârziere a facturilor către clienţi, dar şi din cauza frecvenţei ridicate a schimbărilor legislative. De aceea, am solicitat celor de la Eurostat un punct de vedere cu privire la modul de tratare a preţurilor plafonate sau compensate la energie, dar lucrurile s-au complicat pentru că a existat o perioadă în care clienţii au fost trecuţi, în funcţie de consum, de la o categorie la alta, în ceea ce priveşte plafonarea sau compensarea preţurilor. Acum, pe actuala schemă de plafonare şi compensare nu mai sunt aceleaşi probleme pentru că se ia în calcul consumul mediu lunar", a arătat preşedintele INS.

El s-a referit şi la inflaţia personală, adică aceea resimţită de cetăţeni, în comparaţie cu inflaţia calculată de către INS şi a arătat că are o componentă psihologică pentru fiecare cetăţean, deoarece fiecare are cheltuieli diferite. Colegii săi din INS au arătat că într-adevăr faţă de anul trecut produse precum cartofi, zahăr şi ulei au înregistrat creşteri de preţuri cuprinse între 40% şi 60%, inflaţia nu se ridică la aceste procente, pentru că nu este calculat Indicele Preţurilor de Consum doar în legătură cu aceste produse agro-alimentare.

"La zahăr am avut o creştere de preţ de 61% pe aceeaşi lună raportat an/an, în timp ce la lapte sau la brânză majorarea a fost de 31%. Dar rata inflaţiei nu este atât, este o medie între preţurile de consum a mai multor produse şi servicii", au spus reprezentanţii INS.

Ei au precizat că în ultima perioadă preţurile unor bunuri şi servicii achiziţionate în mod frecvent - printre care se numără pâinea, apa şi biletele de transport în comun - au avut o creştere semnificativă. Cu toate acestea, se aşteaptă ca în Indicele Preţurilor de Consum pe luna mai, care va fi publicat în luna iunie, să constate o scădere a preţului laptelui, în baza acordului încheiat voluntar de retaileri şi furnizori, chiar dacă, potrivit statisticilor INS, doar 40% din laptele care se vinde în magazine este produs în România.

În 14 mai, INS va publica Indicele Preţurilor de Consum pe luna aprilie 2023, comparativ cu martie 2023 şi cu aprilie 2022.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce lapte si ce branza viseaza astia? La branza pretul s-a marit de la 25 la 35 kg (piata ,lidl, nu mai vb de carrefour ca acolo e mai scump), deci 40% in plus, laptele era 4 lei acum 5,59 minim deci tot 40%. Legumele toate s-au dublat. Toate. Carnea la fel cea de porc era 17 lei kg acum 35 dublu.

    Deci mint astia de crapa pietrele. Pizza de la 22-25 la 35-38, si in general mancarea la fast food sau restaurant e dublu. Un covrig din 1 leu s-a facut 2 lei, cafea la aparat gaseai cu 1 leu acum 2-3 lei minim, la cafenea minim 10 lei, dc mai pui lapte ceva te duci spre 15-18 lei. Si era 10-12 lei la Starbucks, acum 22. De unde scot miciunile astea astia de la INS? Cica zaharul s-a scumpit cel mai mult 60%. Cum pot sa vina sa minta asa pe fata? Sau cu ce scop? Pana si masinile, tractoarele, utilajele s-au scumpit minim 30%. Hainele 40% plus(cel putin de unde iau eu, inainte orice pulover/pantalon era 100 acum 139).  

    1. A sa nu uit mancarea de caine /pisicuta, luam conserve cu 8 lei acum 13,54, dar vad ca creste cate putin lunar, plus 68%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb