Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele zece luni ale acestui anul a fost de 10,20 miliarde de euro, mai mare cu 2,297 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2016, informează Institutul Naţional de Statistică (INS) prin intermediul unui comunicat de presă.
În perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2017, exporturile şi importurile au crescut cu 9,6%, respectiv cu 12,4%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, precizează INS.
Exporturile FOB au însumat 52,36 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 62,56 miliarde de euro.
În luna octombrie acestui an, exporturile FOB au fost de 5,76 miliarde de euro, importurile CIF au fost de 7,08 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,31 miliarde de euro.
Faţă de luna octombrie 2016, exporturile din luna octombrie 2017 au crescut cu 13,3%, iar importurile au crescut cu 16,7%.
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele zece luni ale anului în curs a fost de 39,71 miliarde de euro la expedieri şi de 47,48 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 75,9% atât din total exporturi, cât şi din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada menţionată a fost de 12,64 miliarde de euro la exporturi şi de 15,08 miliarde de euro la importuri, reprezentând 24,1% atât din total exporturi, cât şi din total importuri.
În primele zece luni ale anului, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,5% la export şi 37,2% la import) şi alte produse manufacturate (33,5% la export şi, respectiv, 31,0% la import).