Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna ianuarie 2025, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna decembrie 2024, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,7 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,1% în cazul celor de sex feminin.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna ianuarie a anului 2025 a fost de 450.900 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (462.700 persoane) şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (455.300 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna ianuarie 2025 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3,9% în cazul femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2025.
Potrivit INS, reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 26,3%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada octombrie - decembrie 2024.
Opinia Cititorului