Venezuela a anunţat ieri seară că Statele Unite l-au expulzat pe însărcinatul său cu afaceri la Washington, ca represalii la expulzarea a trei diplomaţi americani din Caracas, transmite AFP.
Alţi doi diplomaţi venezueleni au fost obligaţi să părăsească SUA, la o zi după expulzarea a trei diplomaţi americani, acuzaţi de sabotaj economic şi de conspiraţie cu opoziţia împotriva regimului, a declarat ministrul venezuelean de Externe.
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a ordonat luni expulzarea a trei diplomaţi americani, acuzaţi că, în colaborare cu opoziţia, au pus la cale acţiuni de sabotaj economic şi al reţelei electrice a ţării.