Inspecţia Judiciară cere Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009 corespondenţa purtată cu Kovesi

Vlad Dobrea
Miscellanea / 23 ianuarie 2018

Laura Codruţa Kovesi

Laura Codruţa Kovesi

Inspecţia Judiciară a adresat Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 o scrisoare în care solicită documentaţia legată de corespondenţa purtată de comisie cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

În adresa transmisă comisiei parlamentare de anchetă, inspectorul judiciar care se ocupă de verificarea unei sesizări disciplinare făcute pe numele procurorului-şef al DNA de către o societate care editează o publicaţie cu profil juridic cere invitaţiile transmise pe numele Laurei Codruţa Kovesi de către comisia de anchetă, precum şi răspunsurile pe care aceasta le-a trimis comisiei, anunţă News.ro.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare în 16 noiembrie 2017. "În prezent, se efectuează verificări prealabile pentru a se stabilii dacă există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare", au transmis reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.

Anul trecut, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost citată de patru ori în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi a refuzat să se prezinte, explicând că nu deţine informaţii potrivit cărora în procesul electoral s-ar fi implicat persoane sau autorităţi cu scopul vicierii rezultatului scrutinului.

Curtea Constituţională a admis, pe 3 octombrie, sesizarea formulată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în ceea ce priveşte obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta sau de a răspunde în scris în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009. Nici după această decizie Kovezi nu a mers la comisia parlamentară. Ea a transmis Comisiei mai multe scrisori în care anunţa că nu va da curs invitaţiei de a se prezenta la audieri, precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare şi că nu are cunoştinţă despre aspecte care să servească la aflarea adevărului, raportat la obiectul de activitate al Comisiei.

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, condusă de deputatul PSD Oana Florea, a prezentat luni un proiect de lege privind funcţionarea comisiilor de anchetă, potrivit căruia refuzul de prezentare în faţa comisiei se pedeapseşte cu închisoare de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă de 10.000 de lei şi interzicerea ocupării unei funcţii publice timp de 3 ani.

"Refuzul persoanelor citate la Comisia de anchetă de a se prezenta la audieri, de a furniza informaţiile solicitate şi de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţi comisiei, este considerat împiedicare a aflării adevărului, constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoarea de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă penală în valoare de 10.000 de lei şi cu pedeapsa complementară de interzicere de a ocupa o funcţie publică timp de 3 ani", se arată în Articolul 5 al proiectului de lege care va fi depus în Parlament.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb