Un număr de 3.994 de restaurante şi cantine au fost verificate în perioada 18 iunie - 18 iulie, de către inspectorii A.N.S.V.S.A (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), informează un comunicat de presă.
Astfel, au fost verificate 3.191 restaurante şi 803 cantine.
"Ca urmare a neconformităţilor identificate, au fost emise un număr de 9 ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi 5 ordonanţe de interzicere a activităţii, la unităţi de tip restaurant", se mai arată în comunicat.
A.N.S.V.S.A a acordat 158 de amenzi, dintre care 143 de amenzi la unităţi de tip restaurant şi 15 amenzi la unităţi de tip cantină, în valoare totală de 148.800 lei. De asemenea, au fost aplicate 283 de avertismente.
Totodată, a fost reţinută oficial o cantitate de 530 kg de produse alimentare, în valoare de 2.033 lei.
Printre principalele deficienţe constatate, ca urmare a acestor controale, se numără: depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de depozitare, a echipamentelor şi ustensilelor de lucru, etichetarea necorespunzătoare, lipsa programului de autocontrol şi nerespectarea frecvenţei de recoltare a probelor, lipsa instruirii personalului angajat etc.