INSPECTORII ANTIFRAUDĂ CONSTATĂ "Presupuse fapte de natură penală" - în proiectele derulate de compania lui Dan Barna

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 12 mai 2021

Dan Barna

Dan Barna

Vicepremierul Dan Barna: "Nu am nicio informaţie despre existenţa vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituţie a statului"

Departamentul de luptă antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu "presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene", se arată într-un răspuns adresat de conducerea DNA la o solicitare formulată de g4media.ro.

În speţă, ar fi vorba despre două sesizări primite de procurorii anticorupţie în urmă cu două zile şi care vizează proiectele cu fonduri europene în cadrul cărora actualul vicepremier şi lider USR, Dan Barna, a fost expert antreprenorial.

"La data de 10 mai 2021, au fost primite două sesizări formulate de instituţia la care faceţi referire şi în care sunt reclamate presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene. Cele două documente se află în procedură de înregistrare şi repartizare, prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat", se arată în documentul emis de DNA.

DLAF a precizat pentru sursa citată că a sesizat DNA în legătură cu patru persoane - experţi cu atribuţii de recrutare şi manageri ai structurilor de economie socială - privind proiectele în care au fost implicaţi Dan Barna şi sora sa.

Referitor la informaţiile de mai sus, vicepremierul Dan Barna a afirmat, ieri, pe pagina oficială de Facebook, că nu a primit nicio informaţie oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA.

"Din articolul care a apărut în presă se desprind următoarele informaţii:

- Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidenţiale din 2019 şi intenţionează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.

- Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuţii în recrutare şi manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menţionate niciuna din aceste calităţi, poziţia mea fiind de expert antreprenorial. Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat şi pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reţinut nici o faptă ilegală în ceea ce mă priveşte. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informaţie oficială.

- Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă va fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informaţii incomplete, pe surse şi de natură să creeze confuzii inutile. (...) În sinteză:

nu am nici o informaţie oficială despre existenţa vreunui dosar pe numele meu; nu am nicio informaţie despre existenţa vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituţie a statului, pentru că nu există niciuna", a precizat Dan Barna.

Ulterior, în cadrul unei declaraţii de presă, întrebat ce va face dacă DNA va deschide un dosar penal pe numele său, vicepremierul a spus că, în cazul unei urmăriri penale, se va retrage din toate funcţiile deţinute.

Amintim că verificările în dosarele respective au fost demarate de DLAF în urma publicării de către Rise Project, în urmă cu doi ani, a unei anchete jurnalistice privind implicarea liderului USR, Dan Barna, în mai multe proiecte de incluziune socială finanţate din fonduri europene.

Două dintre ele ("SES-am deschide-te" şi "Biblioteca bunelor practici") au intrat în cercetări preliminare după articolul postat pe site-ul mai sus amintit. Primul, implementat în tandem cu Consiliul Judeţean Alba, a inclus croitoria condusă de sora lui Dan Barna şi o tipografie. În al doilea proiect, compania lui Barna a fost beneficiar direct. Al treilea, "Punţi Comunitare", se afla sub investigaţia DLAF, înaintea apariţiei anchetei citate. Partener cu Consiliul Judeţean Alba şi în acest proiect, Dan Barna ar fi finanţat din banii europeni o casă de producţie şi o bază sportivă modernizată cu resurse destinate persoanelor defavorizate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Licurici nimic,coruptia nu mai ucide? Stiu penalii vostrii sunt buni,usr isti o sa ne vanda si pe noi iar voi aplaudati apoi dati vina pe psd

    1. Daca se va dovedi... ca Dan Barna are o implicare directa in savarsirea de infractiuni cu fonduri europene, el si partidul lui de terminati isi vor pierde minimul de credibilitate care le-a mai ramas si vor fi aruncati la closetul istoriei.

    Kovesi si stalinistii ei trebuie sa spuna "barna, du-te in justitie sa iti demonstrezi nevinovatia" .... DEMISIA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb