INSPIRAT DE PRIMVICEGUVERNATORUL BNR FLORIN GEORGESCU, PSD VREA SUSPENDAREA PRIVATIZĂRILOR Şerban Nicolae, PSD: "Nu este exclus ca o bună parte din FP să se întoarcă la stat"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 iulie 2016

Şerban Nicolae, PSD: "Nu este exclus ca o bună parte din FP să se întoarcă la stat"

Şerban Nicolae, PSD: "Hidroelectrica, dovada că statul poate fi un bun administrator"

Propunere legislativă: "Acţiunile Fondul Proprietatea, cumpărate de la cei care le-au dobândit fraudulos, se întorc la stat"

Un grup de parlamentari PSD pare să fi început dezbaterea asupra proiectului de ţară iniţiat de Guvern, încă dinainte ca acesta să fie lansat.

Aceştia cer inhibarea privatizărilor, pentru o perioadă de cinci ani, conform unui proiect de lege iniţiat de senatorul Şerban Nicolae, şi susţinut de Liviu Dragnea, în timp ce una din ideile proiectului de ţară este accelerarea privatizărilor.

Senatorul Şerban Nicolae, ne-a declarat: "La ora actuală, România nu mai este în nici una din cele două situaţii care au impus, în urmă cu ani de zile, privatizarea: faptul că societăţile erau în proprietatea statului şi nu era normal ca economia să fie controlată de stat, iar, pe de altă parte, necesitatea unor lichidităţi la buget. Acum, în portofoliul statului român, se mai găsesc doar acţiuni în pachete semnificative la companii stregice din domeniul energiei, al bogăţiilor subsolului - petrol, gaze, cărbune şi minereuri. Nu se mai impune privatizarea, pentru că nu există raţiune economică, de piaţă, şi nici nu mai este situaţia unei crize de lichidităţi.

Dacă Guvernul Cioloş insistă cu actualul mod de a guverna ţara, probabil vom ajunge şi la o criză de lichidităţi. Dar nu stăm chiar atât de rău, chiar dacă au trecut pe deficit, luna trecută".

În opinia senatorului PSD, într-un proiect de ţară, privatizarea nu este o operaţiune pe termen lung.

Şerban Nicolae adaugă că privatizarea este asociată, în mintea unora, cu lozinca "statul este un prost administrator", ceea ce, în opinia sa, este greşit: "Deutsche Telekom care deţine indirect pachetul majoritar al Romtelecom (n.r. Telekom România), are în spate statul german. O parte din distribuţia de curent electric este deţinută în România de CEZ, care are în spate statul ceh. Nu înţeleg logica după care statul român este un prost administrator, dar dacă vine alt stat e bun administrator.

Iar privatizarea de la stat la stat mi se pare o inepţie.

Vreau să îl văd pe cel care îmi spune că aşa este normal şi că asta e strategie.

Toate marile state din Uniunea Europeană sunt prezente în economie - statul german, statul francez, italian, chiar şi cel britanic... De ce statul român ar trebui să plece de la formula că el este prost şi nu poate nimic? Cea mai bună dovadă este Hidroelectrica! Atunci când nu s-a mai furat, fără a se schimba proprietarul pachetului majoritar, a ieşit din insolvenţă, a trecut pe profit şi a avut contribuţii de zeci de milioane de euro la buget. Din punct de vedere economic, nu se justifică privatizarea".

Ideea PSD s-ar putea să-l cam exaspereze pe domnul Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, care aşteaptă privatizări de la stat, în special pe cea a Hidroelectrica, pentru ca BVB să poată fi pusă pe lista de monitorizare în vederea trecerii la statutul de piaţă emergentă.

"Să fie sănătoşi (n.r. BVB)!", replică Şerban Nicolae, adăugând: "N-au nevoie ca participaţiile statului să fie tranzacţionate. Se poate lista un pachet mic, în aşa fel încât statul să păstreze controlul la cel mai mare producător de energie nepoluantă".

Senatorul susţine însă că, de la această lege ar trebui exceptate companiile cu active sub 1,5 milioane de lei, iar acestea ar trebui listate la bursă.

În presă, au apărut informaţii că proiectul de lege a fost inspirat de Florin Georgescu, Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Nicolae Şerban a clarificat: "A fost inspirat de Florin Georgescu, în sensul că, la o expunere pe care a făcut-o la ASE, a concluzionat că la momentul acesta nu se mai impune privatizarea participaţiilor statului. Am preluat ideea şi am făcut propriile analize".

Şerban Nicolae: "Ce s-a luat de la stat, să se întoarcă înapoi"

Senatorul mai propune ca activele dobândite prin infracţiuni săvârşite în procesul de privatizare să intre în proprietatea statului, proiectul având şi articole dedicate Fondului Proprietatea.

"Dobânditorii de bună credinţă de acţiuni şi active în cadrul procesului de privatizare şi ca urmare a acestuia sunt îndreptăţiţi să obţină despăgubiri de la persoanele care au săvârşit infracţiunile constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive, calculate de la data dobândirii şi până la data intrării în proprietatea statului", se arată în proiectul de lege. Prevederi similare sunt aplicabile şi cumpărătorilor de acţiuni Fondul Proprietatea

Procurorii investighează despăgubirile efectuate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu acţiuni FP şi au descoperit, în mai multe dosare, restituiri supraevaluate.

Preşedintele ANRP George Băeşu estima, la un moment dat, "jaful de la ANRP", la jumătate din Fondul Proprietatea.

Şerban Nicolae ne-a mai declarat: "Am propus restituirea in integrum a acţiunilor dobândite prin infracţiuni, pentru că este cel mai simplu mod de reparare a prejudiciilor suferite de stat, în contextul în care procurorii instrumentează dosare în legătură cu privatizările. Nu ar mai trebui să facem expertize, să facem evaluări, să căutăm averile vinovaţilor în paradisuri fiscale, să le scoatem activele la licitaţii, unde nu se prezintă nimeni şi reducem, apoi de câteva ori preţul.

De exemplu, cu acţiunile FP s-au făcut tranzacţii, de bună credinţă. Potrivit acestui proiect de lege, dar şi pe dreptul comun, cumpărătorii nu au decât să se îndrepte împotriva celor care le-au vândut acţiunile dobândite în mod fraudulos".

Senatorul admite că nu ar fi exclus ca o bună parte din FP să se întoarcă la stat: "Parcă şi doamna Laura Kovesi a estimat supraevaluările de la ANRP la circa un miliard de euro, ceea ce înseamnă cam un sfert din Fondul Proprietatea. Dacă este fraudă, regula e foarte simplă. Eu propun o restituţie in integrum. Ce s-a luat de la stat, să se întoarcă înapoi. Nu este vorba nici de naţionalizare, nici de confiscare, nici de colectivizare. Dacă dumneavoastră vă fură cineva o brăţară, şi este prins hoţul şi brăţara este la el, i se reţine brăţara. Nu se face echivalent. Nu se stabileşte o valoare. Nu se stabileşte prejudiciul cuantificabil bănesc, ci pur şi simplu se restituie bunul. Să-l văd eu pe acela care este de acord să se reţină brăţara, pe motiv că dacă s-a vândut de două -trei ori mai departe, asta-i viaţa!".

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat marţi că iniţiativa senatorului PSD Serban Nicolae privind protejarea intereselor naţionale în activitatea economică nu este rea, dar a precizat că ea trebuie analizată.

"Ideea de a privatiza în continuare societăţi naţionale, companii strategice care administrează resurse ale României fără niciun fel de plan nu este un concept pe care PSD să îl susţină", a spus Liviu Dragnea, potrivit Agerpres. Domnia sa a mai adăugat că trebuie să avem mai multă cumpătare în ceea ce priveşte privatizarea şi că PSD îşi va anunţa în această toamnă viziunea despre subiect.

Opinia Cititorului ( 28 )

  1. hidroelectrica a performat cand nu s-a furat, iar psd nu e credibil cand sugereaza ca nu va mai lasa pe nimeni sa bage mana dupa bani; de aceea este obligatoriu sa avem hidroelectrica (si altele) listata, iar daca tot o listam, hai sa ducem Romania la categoria piete emergente listand 25%

    1. Ce postac penibil. Trimite l pe polonez cu argumentele astea la rcs sau la teszari si cred ca il da afara dupa 5 minute.

    Ce mai conteaza dreptul de proprietate? El este cel cu amnistia pe motiv de aglomeratie si altele, parca. Poate il intrebati daca intelege ca actionarii au drepturi, daca stie ce este piata de capital si cat de importanta ar trebui sa fie, daca are idee ca daca au fost vandute pe bursa nu are cum sa gaseasca cumparatorii de buna credinta si ca acestia poate nici nu le mai detin, etc... dar nu, nu va obositi, doar nu sunteti ziaristi cu profil economic. Nu vi se pare nimic in neregula cu intentia astuia? Vrea sa ia de la cumparatorii de buna credinta iar pe infractori sa i lase cu banii in conturi ascunse? Cum se numeste ziarul asta? El e un senator fara cunostinte, ca sa fiu decent. Voi?

    1. Ziar Bursa, prin semnatarul A.A. , cred ca ar trebui sa raspunzi la acest mesaj din respect pentru cititorii tai, mi se pare de bun simt.

    Daca proiectul psd va deveni operationsl atunci Romania va deveni o republica europeana juridica; pentru curatarea hidro a fost nevoie de 5 ani, pentru curatarea fp va fi nevoie de100 de ani, onvestitoriii straini care au cumparat actiuni fp vor da permanent in judecat iar Romania ar fi data ca un exemplu de stat in care procesele nu se mai termina! Se simte de la distanta miasme comuniste! Mare gresala a psd, daca ia in serios astfel de idei!

    sa inteleg ca intrarea in insolventa a Hidroelectrica si Oltchim nu se datoreaza "bunei" administrari a statului?

    1. atat la Oltchim cat si la Hidroelectrica KPMG si-a dovedit intelepciunea. Ai vazut raportul auditorului la Hidroelectrica dupa insolventa? Cand pricepi ca rapoartele facute de domnul doctor Borza pot fi inlocuite de banci cu hartie igienica, deoarece nu sunt luate in seama la stabilirea covenanturilor. La Oltchim s-au stets rapoartele pe 2007 si 2008 pentru a nu observa cum in 2008 datoria a crescut cu 980 milioane Lei doar prin modificarea retroactiva de catre KPMG a capitalului social pe 2007. Si domnul Florin Georgescu nu a observat,domnia sa fiind semnatarul memorandumului din 23 August 2012.....Si acum e aparatorul proprietatii statului Roman. Doar un intelept ar proceda in asa mod:-)

      cand a confundat ziua de 6 martie cu 7 martie 2012. La Oltchim Este vorba de pierderi raportate si nu datorii, pentru a fi coerenti:-)

    Administrarea în timpul insolventei a facut-o statul????

    Statul a bagat-o în insolventa 

    1. asta e "noul" proiect de tara al psd.

    Bine ca se misca ceva impotriva excrocheriilor concepute de grupurile de jefuitori a Romaniei,interni si externi.

    1. cred se misca ceva doar in imaginatia ta

    (...) asta cu proiectul de lege compara statul roman cu cel francez, german, etc la capacitatea de administrare... Statul roman (adica politicul romanesc) e INAPT si este cel care a aproape a falimentat companii. Mi se face greata cand citesc asa ceva. E pacat ca orice initiativa este blocata de comunisti

    Sa privatizezi acum, in contextul in care majoritatea companiilor de stat au fost decapusate (vezi hidroelectrica), in conditiile unei posibile dezintegrari a UE, e o tampenie fara margini.

    Oricum Romania a vandut actionarilor straini majoritatea activelor strategice pe 2 lei, profitul respectivelor companii fiind externalizat fara ca statul sa poata face mare lucru.

    Macar sa scape de privatizare bruma de active care au mai ramas in posesia statului. 

    1. ce spui tu e frumos in teorie , dar in practica nu functioneaza asa. Companiile de stat au nevoie de transparenta si asta se obtine prin listarea la bursa.

      Se poate lista un pachet modic, sa zicem de: 5% - si cu asta ai transparenta. Iar listarea sa se faca neaparat DOAR pe BVB pentru ca e nevoie sa dezvolti piata de capital locala si sa oferi posibilitatea si clasei de mijloc din Romania sa participe ca actionari.

    "Domnia sa " se contrazice singur,nu are nevoie sa fie combatut . Nu cred ca se asteapta sa il ia cineva in serios; in orice caz, nu cineva care intelege un pic ce inseamna bursa de valori.

    Viziune castrată !

    1. daca aveti nevoie de investitori vorbiti cu domnul Sobolewski, Are experienta in domeniu...CHEMAREA CIOLANULUI :-)

    S-a cam ingustat campul e manevra pentru sugatorii din banul public! La toate companiile administrate de stat s-au inregistrat dezastre sau semi-dezastre pentru ca sunt capusate politic. Hidro a inceput sa mearga bine in insolventa, pana atunci facea contracte cu baieti destepti! La Oltchim, alt dezastru; de Tarom nici nu mai zic, dintr-o companie boboc cu 1 mld de eur in cont a ajuns in faliment (ca o curiozitate gurle rele spun ca Tarom achizitioneaza sandwich urile pe care le serveste in timpul zborului cu 20 EUR bucata!). Eu cred ca dl. Nicolae e foarte ingrijorat ca s-a cam strans robinetul la banul public..dar il rog sa astepte toamna- hoardele de asistati sociali vor duce PSD ul pe noi culmi cu peste 40% voturi..oricum ceilalti romani nu se duc la vot.

    1. pentru că handicapații care se cred mari dăștăpț NU se duc la vot!

    Si inca un aspect ce ar trebui adus la cunostinta senatorului, cred ca daca se uita in trecutul apropiat, statul, prin ptivatizarile pe bursa, in majoritatea cazurilor, vandut foarte scump. Investitorii au fost dei care au cam pirdut. Poate sa il intrebe "cineva"?

    1. As dori ca Statul Român sa îmi dea banii înapoi pe actiunile SNN si SNG!sa se spele pe cap cu respectivele companii si cu taxele lor pe stâlp!!

      Asta da viziune de ... bancă too big to fail.

      Când tu ca investitor o dai în bară - sa-ţii dea statul banii înapoi. Când ai facut profit 25% (ex în cazul Electrica) atunci profitul rămâne privat, că deh ... eşti investitor inteligent şi înţelept! 

    bun exemplu Hidroelectrica!!!Te ia rasul;alte exemple [cfr-snp-oltchim-rorx-avio-rbr -...]

    1. că pute!!!!

    Domnul Serban ar trebui sa se ocupe de lucruri accesibile intelegerii dumnealui . Se pilda sa afle de ce nu s-a listat la bursa BCR ,cum se spunea cand a fost vanduta .Sa lase pe seama competentilor si celor care ii duce mintea conducerea inustriei romanesti .( care a mai ramas) El si domnul Dragnea cu cati alegatori s-au consultat cand expun prostiile care le expun .S-au daca electoratul dumnealor atat poate gandi ,la fel cat si dumnealor, sa nu ne miram ca santem unde santem

    Partea proasta in aceasta tara este ca in parlament si la conducerea tarii si a partidelor, au promovat oamenii pentru care fenomenul de privatizare, notiunea de privatizare pe bursa sant lucruri care le depaseste puterea de intelegere. Pentru ei privatizare inseamna sa vanda o intrepindere pe nimic si sa isi ia pentru sine un comision cat mai mare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb