Instanţa supremă a decis ca procesul lui Gabriel Oprea în cazul folosirii ilegale a fondurilor DIPI să înceapă pe fond

A.I.
Politică / 8 martie 2017

Gabriel Oprea (Sursa foto: Wikipedia)

Gabriel Oprea (Sursa foto: Wikipedia)

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, definitiv, miercuri, ca procesul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu folosirea ilegală a fondurilor DIPI să înceapă pe fond, urmând ca magistraţii sa stabilească primul termen de judecată.

Magistraţii instanţei supreme au respins, miercuri, definitiv, cererea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea de sesizare a Curţii Constituţionale în dosarul cheltuielilor ilegale din fondurile operative ale DIPI, relatează News.ro.

Pe 22 februarie, avocaţii fostului ministru de Interne Gabriel Oprea au cerut ICCJ să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate privind imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a dispune încetarea procesului şi au susţinut că acuzaţiile la adresa fostului ministru nu mai sunt valabile din moment ce el ar fi încălcat o hotărâre a CSAT, nu o lege sau ordonanţă de urgenţă.

Cererea a fost respinsă în 23 februarie, dar fostul ministru de Interne a contestat decizia.

Pe 11 mai 2016, fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosite de Oprea. În acelaşi dosar sunt judecaţi foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob, prejudiciul fiind stabilit la 410.000 de lei.

Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru securitate naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este judecat pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la dată faptelor şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) cu rang de secretar de stat, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, precum şi pentru săvârşirea a două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale).

Gabriel Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, de deturnare de fonduri, în formă continuată (două acte materiale), în timp ce Marian Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, este acuzat de deturnare de fonduri, în formă continuată (trei acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, pe atunci ministru al Internelor şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae şi al lui Gabriel Nicolae Pavel, a dispus suplimentarea cu 410.000 de lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Fostul şef al DIPI Gheorghe Nicolae mai este acuzat că, în perioada 21 august - octombrie 2015, a schimbat destinaţia autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative, "în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Oprea Gabriel".

Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 2014 - 2015, Gheorghe Nicolae, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 238.173,47 lei, alocată DIPI pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

"În aceeaşi manieră au procedat şi inculpaţii Zărnică Nelu şi Iacob Marian-Dănuţ, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei", potrivit rechizitoriului.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe mai multor bunuri ale lui Oprea, Nicolae şi Pavel, până la concurenţa sumei de 410.000 lei, în vederea recuperării pagubei produse de aceştia prin abuz în serviciu.

Dosarul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii luate faţă de inculpaţii Gheorghe Nicolae, Gabriel Oprea şi Gabriel Nicolae Pavel.

Gabriel Oprea este cercetat pentru abuz în serviciu şi în dosarul privind folosirea nelegală a coloanei oficiale, cauza deschisă după moartea poliţistului Bogdan Gigina, de la Brigada Rutieră a Capitalei.

De asemenea, numele lui Gabriel Oprea apare şi în dosarul în care este urmărit penal primarul suspendat al Sectorului 2, Neculai Onţanu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb