SUA va începe instruirea forţelor ucrainene pe sistemul de rachete Patriot în cursul acestei luni, potrivit Departamentului Apărării, transmite News.ro.
Laura Cooper, asistent adjunct al secretarului Apărării pentru Rusia, Ucraina şi Eurasia, a declarat că instruirea va dura câteva luni.
Joi, Pentagonul a afirmat că SUA ia în considerarea aducerea unor ucraineni în State pentru a fi instruiţi pe sistemul de rachete Patriot, precum şi instruirea în străinătate "sau o combinaţie a celor două", potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului Apărării.
"Cred că suntem, cu siguranţă, la un punct în această luptă în care vom putea asigura o astfel de instruire pentru ca Ucraina să fie capabilă să susţină acest tip de sisteme, aşa încât să se poată concentra pe a-şi apăra ţara şi a-şi recăpăta teritoriul", a declarat, joi, la un briefing de presă, secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă din Forţele Aeriene, Pat Ryder.
În 22 decembrie, preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat oficial că Statele Unite va trimite un pachet suplimentar în valoare de 1,8 miliarde de dolari ca asistenţă în Ucraina, care va include sistemul de rachete Patriot.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2023, 10:57)
Aceasta baterie va fi livrata in 2024 si va fi una imobila.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2023, 12:26)
Instruirea tine 54 de saptamani
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Credinciosul în data de 07.01.2023, 13:12)
Va veni luna asta cu mercenari americani,cum fac si cu himarsul,minciuni americane!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2023, 14:34)
americanii nu au interesul ca conflictul sa
se extinda,vor sa slabeasca pe rusi pana
la ultimul soldat de sacrificat din Ucraina,
USA va avea meciul mare cu China