ÎNTÂMPLĂRI CU NEVASTA PREŞEDINTELUI Ce scriu jurnaliştii - articole sau denunţuri?

În marea politică, Klaus Iohannis este invenţia lui Dan Voiculescu. Acum ar vrea să se sugrume.

Răzvan Savaliuc întâi l-a investigat şi l-a dat în gât pe Dan Voiculescu.

Acum îl pupă pe Voiculescu, dar îl denunţă pe Iohannis, (cu o întârziere de ani faţă de momentul sentinţei care a făcut posibil denunţul).

Schema este următoarea:

- Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a fost citată ieri la Parchetul General, în dosarul deschis ca urmare a denunţului formulat de jurnalistul Răzvan Savaliuc (în numele SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro) în care arată că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu către Raiffeisen Bank, care a fost dobândit nelegal (Carmen Iohannis a anunţat că nu se prezintă din motive de sănătate);

- În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din Sibiu dobândit de Klaus şi Carmen Iohannis, închiriat către Raiffeisen Bank.

- La 25 noiembrie 2014, Ziarul BURSA publica articolul "CINE ESTE NOUL PREŞEDINTE?/Scheletele din dulapul lui Iohannis" de Victor Roncea, unde, între altele, autorul afirma: "Jurnalistul [Albin Marinescu] a demonstrat apoi, în articolele lui, probând cu documente, că această casă de patrimoniu, aflată în strada Nicolae Bălcescu, la nr. 29, împreună cu o a doua, situată pe strada G-ral Magheru, nr. 35, au fost practic furate de la statul român, în 1999, prin falsificarea unor acte de moştenire şi realizarea unei tranzacţii fictive".

- 17 Sep 2014, Traian Băsescu: "Cine eşti, Iohannis? În ce crezi? Din 2009, ai fost premierul Grivco".

- 7 septembrie 2004, Răzvan SAVALIUC: "A fost Dan Voiculescu securist?"

Dar mai contează apartenenţa sa strict birocratică la fosta Securitate, pe care "profesorul doctor" a slujit-o cu abnegaţie, pentru a se servi după 1989 de decesul ei, ca şi de cel al comunis­mului, ca şi de cel al lui Ceauşescu? Că liderul PUR nu e deloc pur din acest punct de vedere o arată o mulţime de dovezi publicate în presă, privind afacerile necurate ale firmei CRESCENT, ajunsă de notorietate datorită legăturilor cu acea parte a Securităţii implicată în strângerea "banilor negri" pentru Ceauşescu sau în "operaţiuni speciale" ale poliţiei "politice comuniste".

Nu-i bine să te amesteci în troaca porcilor.

Aci pretenari, aci vrăjmaşi.

Savaliuc s-a trezit abia acum!

BURSA publicase cu patru ani în urmă articolul lui Victor Roncea des­pre matrapazlâcurile lui Iohannis, iar el se baza pe investigaţiile făcute încă cu şi mai mulţi ani în urmă, de ziaristul sibian Albin Marinescu, care suportase, deja, măsurile de pedepsire adoptate de primarul Klaus Iohannis.

De ce s-a trezit Savaliuc abia acum? Pentru că Voiculescu acum are nevoie să se trezească Savaliuc; când ridică mâna domn' profesor, Savaliuc se scoa­lă, când o lasă, Savaliuc se culcă.

Nici o subtilitate.

Acest articol, însă, nu este despre abjecţia manipulării din presă, pentru că ea nu este mai dezgustătoare decât manipularea din politică.

Dintre toate subiectele pe care le prilejuieşte acest şirag de întâmplări josnice, mie îmi face cu ochiul o problemă de deontologie: ţine de misiunea ziaristului să formuleze denunţuri?

Deci.

Să lăsăm deoparte nedumerirea concretă cu privire la Răzvan Savaliuc (este sau nu este el ziarist?), să presupunem că el a fost şi este ziarist.

Să lăsăm deoparte faptul că, după cum o arată sentinţele judecătoreşti, matrapazlâcurile lui Klaus Iohannis sunt reale (ba, după cum eu îmi închipui, ştiind ce matrapazlâcuri fac băncile când închiriază spaţii de la persoane fizice, cred că sumele încasate de familia preşedintelui, des­pre care vorbeşte Savaliuc şi care sunt cifre oficiale, de fapt sunt exagerate cu cel puţin 30% faţă de realitate, pentru că schema clasică este ca o parte din suma chiriei să se întoarcă în buzunarul bancherului care a perfectat contractul).

Să lăsăm deoparte cazul concret, fără ca asta să însemne câtuşi de puţin că n-ar fi grav - nu, un preşedinte şantajabil este odios, acest lucru s-a văzut în înjosirea lui în faţa clovnului de la Ministerul Justiţiei, s-a văzut în umilinţa demiterii Laurei Codruţa Kovesi. Nu acesta este subiectul articolului. Încă o dată: ţine de misiunea ziaristului să formuleze denunţuri?

Este evident că, fiind cetăţean, ziaristul are dreptul legal să formuleze denunţuri, ca oricare altul.

Întrebarea, însă, este specifică - denunţul ţine de misiunea noastră?

Ca să răspund, trebuie să fac apel la definiţia ziaristului.

Dar, nu există o astfel de definiţie (desigur, dacă alegem să nu o considerăm satisfăcătoare pe aceea că "ziaristul este persoana care scrie la ziar", iar eu aleg să nu fiu mulţumit de ea).

În schimb, pot propune o definiţie proprie:

"Ziaristul este un misionar trimis de cetăţeni în salbăticia puterii".

Este, de fapt, o metaforă.

Vreau să spun că ziaristul are vocaţie cetăţenească şi că se raportează la putere de pe poziţia cetăţenilor; mai vreau să spun că principala preocupare a ziaristului este să sesizeze deficienţele exerciţiului de putere faţă de interesul cetăţeanului.

Am conceput şi o a doua definiţie, dar şi formularea ei este defectă logic, dar mai ales foloseşte un termen care nu există în dicţionar:

"Ziaristul este un semiot".

Cuvântul "semiot" nu există, dar astfel sugerez că aspectul profesional al ziaristului este conferit de mânuirea tehnicilor de interpretare, în cursul căutării înţelesurilor evenimentelor de importanţă.

Din definiţiile mele, rezultă că, în cazul manifestaţiilor de protest, de exemplu, ziariştii participă ca să relateze evenimentul, în calitate de observatori, sau pentru a-şi culege datele, astfel ca interpretarea evenimentului să pornească de la rigoarea relatării sale; să arunce cu cărămizi în capetele poliţiştilor, nu ţine de misiunea sa de ziarist.

Oricine poate să arunce cu cărămizi.

Nu ai nevoie de bacalaureat.

Să scrii la ziar, ai nevoie de mai mult:

- întâi că trebuie să fii drept, cinstit şi curajos, (integru);

- apoi că trebuie să fii harnic, să aduni date, informaţii, să-ţi creezi o viziune, sprijinită pe un set de valori bazat pe o filosofie şi dedicaţie faţă de ceilalţi;

- şi mai trebuie să-ţi placă să faci cadouri celor din jur, fără să aştepţi nimic în schimb.

Să arunci cu cărămizi în poliţişti este ceva mai uşor.

Prin extrapolare, cred că denunţul nu ţine de misiunea ziaristului.

Suntem lucrători ai cuvântului.