Washingtonul a anunţat că a trimis întăriri în partea de est a Siriei unde se află petrol, potrivit unui oficial de la Ministerul american al Apărării, iar un convoi militar care arbora steaguri americane a intrat sâmbătă în Siria din Irakul vecin, relatează AFP.
Acest oficial american a declarat pentru AFP că Washingtonul a început să-şi consolideze poziţiile în provincia Deir Ezzor, unde se află principalele câmpuri petroliere siriene, în coordonare cu Forţele Democratice Siriene (FDS), dominate de combatanţi kurzi.
El a declarat, fără să facă alte precizări, că această desfăşurare militară vizează să împiedice ca gruparea Statul Islamic (SI) şi alţi actori să aibă acces la câmpuri petroliere în această regiune, controlată o perioadă de jihadişti.
Potrivit unui corespondent AFP aflat la faţa locului, un convoi de 13 vehicule militare americane a intrat în Siria din Irak şi s-a îndreptat sâmbătă către provincia vecină Hasakah (est).
Convoiul a trecut prin puncte de control ale regimului sirian, traversând oraşul majoritar kurd Qamishli (nord-est), a adăugat corespondentul AFP.
Aproximativ 200 de militari americani se află în prezent în post la Deir Ezzor.
Însă preşedintele american Donald Trump a ordonat retragerea forţelor americane de la frontiera de nord a Siriei, deschizând calea unei ofensive pe care Turcia a lansat-o la 9 octombrie împotriva forţelor kurde în regiune.
Trump declara săptămâna trecută că un "mic număr" de militari americani urmează să rămână, cu toate acestea, în Siria, pentru a securiza câmpurile de hidrocarburi.
Rusia a acţionat sâmbătă acuzând Statele Unite de "banditiam internaţional".
"Ceea ce face Washingtonul în prezent - să confiţte şi să plaseze sub control armat câmpuri de petrol în estul Siriei - ţine pur şi simplu de banditism internaţional", a denunţat Ministerul rus al Apărării