Cotarea "Fondului Proprietatea" (FP) la Bursa de la Varşovia, după cum a recomandat managerul de fond "Franklin Templeton", necesită soluţionarea unor aspecte tehnice care nu au fost puse la punct, până acum, între Depozitarul Central al Bursei de la Bucureşti, unde este listat FP, şi depozitarii din alte state.
Până acum, niciun depozitar străin nu s-a conectat cu Depozitarul Central, făcând extrem de dificile lis-tările pe alte pieţe ale companiilor deja cotate la BVB.
"O dublă listare, în adevăratul sens al cuvântului, nu se poate face", a declarat, pentru ziarul BURSA, Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, întrebat cu privire la posibilitatea ca o societate listată deja la BVB să se coteze şi pe altă piaţă.
Domnia sa a adăugat: "O companie listată în România se poate tranzacţiona pe altă piaţă bursieră prin GDRs (Global Depositary Receipts) sau printr-o ofertă de acţiuni destinată acelei pieţe, urmând a se tranzacţiona acolo numai acele acţiuni rezultate din ofertă".
Deocamdată, "Franklin Templeton" nu a anunţat prin ce metodă ar urma "Fondul Proprietatea" să fie listat şi la bursa poloneză, reprezentanţii FP precizând că metoda este încă în discuţie cu cei implicaţi în proces. În comunicatul transmis miercuri seara, oficialii FP au menţionat că "listarea secundară ar trebui să fie combinată cu o ofertă de până la 10% din acţiunile existente ale FP". În piaţă, circulau deja zvonuri cum că oferta de 10% ar putea proveni din acţiunile pe care Fondul ar urma să şi le răscumpere (în cadrul programului de răs-cumpărare) sau ar putea reprezenta deţinerea unui acţionar.
Adriana Tănăsoiu, directorul general al Depozitarului Central, ne-a declarat că este prea devreme să se pronunţe asupra stabilirii unei "legături" între instituţia pe care o conduce şi depozitarul polonez, având în vedere că acţionarii FP nu s-au pronunţat asupra listării duble a Fondului.
"În momentul acesta, este prematur să ne pronunţăm dacă Depozitarul Central se va conecta cu cel de la Varşovia, este nevoie ca mai întâi acţionarii Fondului să decidă dacă doresc o listare dublă şi la ce bursă", ne-a precizat directorul Depozitarului, completând: "În general, în momentul în care se doreşte stabilirea unei legături între doi depozitari trebuie analizate aspecte privind reglementarea, practicile privind decontarea şi infrastructura tehnică a celor doi depozitari, pentru a determina gradul de compatibilitate şi a încerca identificarea celei mai bune soluţii de conectare".
Ca orice proiect, stabilirea unei legături presupune costuri şi un timp de implementare şi, dacă este cazul, de compatibilizare a celor două sisteme, caz în care complexitatea creşte.
Un exemplu de aspect care trebuie luat în considerare la stabilirea unei legături este sistemul de conturi utilizat de către cei doi depozitari. În România, acţiunile Fondului Proprietatea sunt decontate prin intermediul conturilor globale, la fel ca în cele mai dezvoltate pieţe din Europa. Dacă ne referim la Polonia, potrivit informaţiilor pe care le deţinem, în prezent conceptul de conturi globale nu este generalizat".
Bursa de Valori Bucureşti este acţionarul majoritar al Depozitarului Central, cu o deţinere de circa 66% din societate. Din acest motiv, este lesne de presupus că Bursa va avea un vot important atunci când realizarea unei conexiuni între Depozitarul din Polonia şi cel de la Bucureşti va fi supusă aprobării conducerii DC. "Franklin Templeton" este acţionar al BVB şi are un reprezentant în Consiliul de Administraţie al Bursei, în persoana lui Grzegorz Konieczny, managerul de fond al "Fondului Proprietatea".
Semnale din piaţă au sugerat că membri ai Consiliului Bursei nu văd cu ochi buni intenţia lui Franklin Templeton să listeze FP la Varşovia, considerând că BVB ar trebui să se ocupe de atragerea de emitenţi şi de investitori, în loc să îi piardă.
• Costel Ceocea, SIF2: "Este adevărat că trebuie să ne protejăm piaţa, însă trebuie să privim şi la ceea ce se întâmplă afară"
Recomandarea ca Fondul Proprietatea să fie listat şi la Bursa de la Varşovia a stârnit reacţii diferite din partea actorilor pieţei de capital, unii dintre ei percepând mişcarea FT ca o "trădare", în timp ce alţii ca pe o "oportunitate" pentru acţionarii Fondului.
"Trebuie să privim această recomandare nu doar sub aspectul că vom pierde jumătate din lichiditatea Bursei odată cu dubla listare", susţine Costel Ceocea, preşedintele SIF "Moldova", adăugând: "Apreciez managementul activ exercitat de Franklin Templeton la Fondul Proprietatea şi consider că alegerea bursei poloneze ca loc de listare este foarte bine motivată şi va aduce valoare pentru acţionari. Este adevărat că, în trecut, au existat unele reţineri faţă de deschiderea instituţiilor pieţei noastre de capital către extern şi este adevărat că trebuie să ne protejăm piaţa, însă trebuie să depăşim acest sentiment naţional şi să vedem că, afară, bursele fuzionează, se conectează etc. Personal, sunt unul dintre cei care susţin listarea SIF Moldova la alte burse şi cred că orice manager este preocupat să facă ce este mai bine pentru societatea pe care o conduce".
• Marius Murgu: "Acţionarii nu au fost consultaţi!"
Marius Murgu, preşedintele Asociaţiei Acţionarilor Privaţi ai Fondului Proprietatea, susţine că nu a fost consultat înainte ca Franklin Templeton să recomande listarea Fondului la Varşovia.
"N-am fost consultaţi în niciun fel. Vrem să cerem Comitetului Reprezentanţilor să facă un raport privind cea mai bună locaţie pentru lis-tarea secundară a Fondului. Nu vrem să mai fim cobaii nimănui, aşa cum am fost când Fondul s-a listat în pripă la Bucureşti", a precizat domnul Murgu.
Reprezentanţii "Franklin Templeton" au prezentat mai multe argumente care să sprijine recomandarea cotării FP la Varşovia, susţinând, printre altele, că FP ar fi printre primele 15 companii ca mărime dintre cele 417 listate şi că există o cerere puternică din partea investitorilor locali din Polonia, activele gestionate de fondurile de pensii poloneze depăşind 80 de miliarde dolari.
Listarea ar putea avea loc în primul trimestru al anului viitor, potrivit reprezentanţilor FT. Aceştia au mai precizat că aprobarea Comitetului Reprezentanţilor şi a acţionarilor vor fi obţinute în perioada următoare, atât pentru selectarea băncii de investiţii, cât şi pentru listarea secundară a FP la Varşovia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Mihai G în data de 08.07.2011, 02:24)
Depozitarl central se pare ca acum calca pe urmele lui Lulache si Ursache. Ii este frica ca va pierde comisionul gras si vine acum cu tot felul de stimbe. Madam Tanasoiu a inceput sa bata cimpii ca si domnul Murgu care isi da importanta de mare presedinte. Murgule ai inceput sa nechezi si cred ca a venit timpul sa ne lasi in pace. Nu tu decizi unde si cum se va lista FP. Actiunile sunt ale noastre si noi decidem. Tu tine ciocu mic ca poti vedea usa presedentiei FP pe dinafara.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2011, 07:23)
Adriana nu poate fi comparata cu nimeni in piata. Este profesional cel mai bine pregatita. Este iubita si respectata. Nu se compara cu Paiata bvb-ista. Nu are rost sa va luati de ea. Nu este in grupul mmafiot si face numai ceea ce crede ea. Merita respectul tuturor.
1.2. ptr Mihai G. ai si argumente sau doar latri aiure? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de actionar fost proprietar în data de 08.07.2011, 12:07)
vorbesti despre matale la plural? indiferent de subiect pui aceeasi placa rasuflata cu Lulache si Ursache. Franklin trebuie sa prezinte actionarilor argumentele pentru Varsovia versus Viena, Londra sau Hong Kong, daca tot ne ameninta Mobius cu miliardele din Asia. Altfel povestea cu Varsovia poate aveaa avantaje doar ptr el. Daca matale esti depasit de situatie, si nu poti scrie la subiect, cu argumente pro si cntra, mai bine plimba-ti catelul prin parc E frumos afara...
1.3. Stefania? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Dumitru în data de 08.07.2011, 13:04)
crezi sincer ca maxala, mobius, ft si restul de actionari fp vor sta la dispozitia farmache, tepes, ionescu si tanasoiu?
pai ce, aia de mai sus sint ca brokerimea romana?
1.4. Lulache , Ursache si tu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Mihai G în data de 10.07.2011, 18:47)
Desteptule, daca tu esti fost proprietar atunci esti unealta celor 2 Cind uneltele PSDiste ca tine vor disparea atunci romania va putea fi considerata o tara curata.
Daca tu esti multumit de prestatiile celor 2 sarlatani (DA URSACHE SI LULACHE) sa fii sanatos.
Cine esti tu sa-l analizezi pe Mark Mobius?
2. sistem
(mesaj trimis de Alin în data de 08.07.2011, 07:09)
Cu un asa sistem ca o dacie din 77 niciodata nu ne vom dezvolta. Iar cu o conducere gen Vali a lui Farmache, cu siguranta nu vom avea nici un emitent.
3. ce nu a facut Vali ca DG
(mesaj trimis de salariata bvb în data de 08.07.2011, 07:20)
Ce NU a facut Vali ca DG;
-Evaluare corecta (bani aruncati-n vant);
-Repartitie corecta a salariatilor in depart.;
-Nu a adus “marfa la BVB” , de fapt niciodata nu a spus ca proiecte are ca sa stim si noi avem de facut;
-Imagine BVB (imaginea lasa de dorit acum); Publicitatea negativa are cote maxime acum.
-Nu a adus oameni competenti in locul celor concediati; relatii si atat. ( concediezi in decembrie 5 si angajezi 4 pana acum);
-Nu a creat stabilitate intre salariatii bvb; amenintari, ironii si atat. Cand ne uitm la el ne apuca si rasul cand vedem ca profesional nu stie nimic. Intelegem acum de ce a stat asa putin la firmele anterioare.
-A creat bisericute cu salariate de “teapa” lui;
-Nu impune prin stiinta, niciodata nu va putea fi leader prin ceea ce cunoaste, impune prin functie de aceea respectul nostru nu exista fata de el;
-De fapt daca va amintiti la intalnirea cu CA el avea o treaba cu Plugaru si nu spunea de fapt ce va face el ca dg. De fapt pacalitii sunt numai CA-ul si toata piata. Iar salariatii suporta consecintele.
3.1. evaluare (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2011, 07:57)
Cel care s-a ocupat cu evaluarea din partea CA-ului a fost Uleia. A dat si el la firma lui. Unii cu castigat procesul altii au pierdut, dar la Bursa ce s-a intamplat in urma evaluariii? Din ce am inteles de la o persoana bine informata..Nimic, au cheltuit banii si atat. Asta este, trebuie sa-si justifice si ei ca muncesc. Chiar ieri am vazu p banda unei TV ca bursa a facut sfestanie in board. Nu am crezut, dar la ei totul este posibil.
3.2. toxic (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de fost salariat BVB în data de 08.07.2011, 09:02)
Nu ai spus cel mai important lucru si anume ca PAIATA BVB-ISTA OFERA MEDIUL TOXIC. Este toxic pentru colegi, pentru investitori, pentru toata lumea. Si nu inspira la profesionalism. Culegastor de diplome si atat.
4. O decizie inteleapta !
(mesaj trimis de mic actionar în data de 08.07.2011, 21:46)
Este clar pentru toata lumea ca la BVB care este o "piata" subdezvoltata si "controlata" de speculatori si "dirijata" de asa zisii brokerasi autohtoni, FP nu va avea succes niciodata si nu cred ca va creste mai mult de 0.7-0.75 lei /actiune si asta se va intampla doar cand se vor vinde din participatiile de la Hidroelectrica , Nuclearelectrica si Romgaz adica undeva la anul viitor, daca vor fi vandute de stat. Pacat ca aceasta dubla listare propusa, fie ea si la Varsovia, nu se realizeaza mai repede pentru ca in mod cert valoarea reala a actiunii FP ar fi alta, fiind data de o piata dezvoltata si mai mare decat cea de la BVB (daca ar fi fost listat la Varsovia cred ca FP ar fi azi cel putin 0,7lei/act). Este lesne de inteles supararea celor de la BVB , depozitar si a "brokerilor" , care vor trage cu dintii sa nu le scape din mana FP sa fie listat in afara. Decizia finala o vor lua insa actionarii in AGA din septembrie si nu poate fi decat una - "DA pentru LISTARE FP la VARSOVIA" cu exceptia statului care se va opune in mod categoric !! Apropos cine mai e si Murgu asta ?
4.1. Perfecta dreptate (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Mihai G. în data de 10.07.2011, 19:01)
Ai facut cea mai pertinenta analiza, spre deosebire de asa numitul fost proprietar si actionar la FP. Interesul acestor indivizi ca el care nu vad cu ochi buni actiunile lui Mark Mobius si sustin mentinerea actiunilor FP numai pe BVB sunt clare. Mark Mobius respectiv Franklin Templeton stie ce face. Interesul lui, ca si al nostru este ca actiunile FP sa atraga cit mai multi investitori, sa creasca cererea si in felul acesta va creste si valoarea (pretul de vinzare)
4.2. Murgu nu se opune listarii duale, insa dc Varsovia (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de actionar din asociatia FP în data de 17.09.2011, 12:45)
si nu Viena sau alta piata? N-ai inteles nimic Mihai G. Asociatia condusa de el, cerea doar o analiza temeinica facuta de o companie neutra si la cererea CS/Cons de Supraveghere (ei trebuie sa raspunda in fata actionarilor FP). Asa au procedat toate companiile mari din UE inaintea deciziei de listari duale.