Interes sirian pentru parteneriate strategice cu firme româneşti

F. A.
Macroeconomie / 11 noiembrie 2010

"Obiectivul nostru în relaţia cu România nu este doar dezvoltarea exportului şi a importului, ci vorbim despre parteneriate strategice pe termen lung între firme din Siria şi România, bazate pe beneficiu reciproc", a fost mesajul Excelenţei Sale Lamia Assi, Ministrul Economiei şi Comerţului din Republica Arabă Siriană, adresat participanţilor la Forumul de Afaceri româno-sirian. Forumul a fost organizat la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cu ocazia vizitei de stat întreprinse în România de Preşedintele Republicii Arabe Siriene, Bashar Al-Assad, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Dezvoltarea relaţiilor economice şi a cooperării româno-siriene se află şi în obiectivul Sistemului Cameral, după cum a declarat în deschiderea evenimentului prof. univ. dr. Sorin Dimitriu, Vicepreşedinte al CCIR şi Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

"Siria şi România reprezintă pieţe importante cu valenţe multiple, inclusiv cele bazate pe tradiţii. Este necesară afirmarea şi pe mai departe, a societăţilor comerciale româneşti cu tradiţie îndeplungată pe piaţa siriană pentru realizarea de proiecte economice, în special în domenii în care România are un potenţial important", a afirmat Vicepreşedintele CCIR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb