Interesele Rusiei în România şi în lume

Relaţia ţării noastre cu Rusia este istorică, iar orice tip de abordare a acesteia s-ar putea dovedi simplistă în comparaţie cu dimensiunea complexă pe care o prezintă, fie şi la nivel discursiv.

Cert este că raporturile Moscova - Bucureşti nu au luat sfârşit nici după implozia comunismului, un exemplu în acest sens fiind relaţiile economice dintre cele două părţi.

Interesele Rusiei faţă de ţara noas-tră depăşesc, însă, sfera economică. Prin poziţia noastră geografică reprezentăm o linie de demarcaţie în înaintarea Rusiei către Europa.

Intenţia Rusiei contravine, însă, strategiei României, care şi-a arătat în mod făţiş apropierea de Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană. Scutul antirachetă de la Deveselu a supărat administraţia de la Kremlin care şi-a exprimat în mod deschis dez-acordul cu privire la amplasarea acestuia pe teritoriul României.

Un raport recent realizat de "Government Accountability Office" (GAO) şi făcut public de Associated Press arată că România nu are o poziţie suficient de bună amplasării scutului de la Deveselu. La începutul lunii februarie au apărut informaţii în presă care puneau la îndoială capacitatea scutului anti-rachetă de a proteja SUA şi aliaţii europeni. Autorităţile române au reacţionat imediat, spunând că partea americană este ferm angajată, în continuare, în realizarea Abordării Europene Adaptive Graduale (EPAA) de apărare anti-rachetă, proiect care asigură deja protecţia iniţială a ţărilor NATO şi a trupelor americane dislocate în Europa. De asemenea, planurile şi calendarul agreat pentru operaţionalizarea sitului Deveselu vor continua aşa cum au fost convenite, ele nefiind contestate de briefingul Government Accountability Office pentru Congresul SUA.

La prima întâlnire dintre Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, şi John Kerry, secretarul de stat al SUA, de la finalul lunii februarie, agenda discuţiilor de la Berlin cuprindea şi problemele bilaterale din domeniul scutului antirachetă. Ulterior, Lavrov a negat că ar fi discutat despre subiect.

• "Strategia energetică a Rusiei"

Criza energetică anunţă noi schimbări în plan internaţional, cel puţin la nivel discursiv. Rusia şi-a definit strategia energetică încă din 2009 (prin documentul Strategiei Energetice 2030), Statele Unite ale Americii mizează pe administraţia Obama să găsească o cale de a micşora dependenţa de alte ţări din punct de vedere energetic, iar China a semnat o serie de acorduri cu Venezuela şi Rusia pentru a importa gaze naturale şi petrol etc.

"În ultimii ani, am fost martorii unei schimbări în configuraţia pieţei de energie. Suntem cu toţi conştienţi de situaţie şi înţelegem ce se întâmplă", afirma preşedintele rus Vladimir Putin la una din întâlnirile din octombrie 2012 ale "Comisiei pentru Dezvoltare Strategică a Gazului şi a Sectorului Energetic". În contextul promulgării documentului pentru Dezvoltarea Energetică pe 2030 de către guvernul de la Kremlin, această afirmaţie capătă noi implicaţii.

Printre punctele cheie ale documentului amintim: diversificarea pieţelor de desfacere a resurselor naturale, asigurarea unor cooperări eficiente la nivel internaţional între ţările exportatoare de gaz natural, consolidarea poziţiei de monopol a companiilor ruseşti, care exportă gaz şi petrol deopotrivă pe piaţa internaţională, recunoaşterea intereselor naţionale ale Rusiei în extinderea pieţelor energetice, maximizarea profitului din exporturile de gaz şi petrol.

Un punct de atracţie a acestui document rămâne, cel puţin până în această clipă, dorinţa clar exprimată a Moscovei de a-şi muta centrul de interes al exporturilor sale către Asia în anii care vor urma.

• Rusia şi Europa

Rusia exportă resurse prin Gazprom (jumătate deţinut de statul rus, cealaltă jumătate a investitorilor străini), actualmente, asigurând un sfert din necesarul de gaze al Uniunii Europene. Mai mult, raportul de activitate pentru 2012 al companiei ruse arată că în Europa au fost exportate 138,8 miliarde/mc, Germania fiind principala ţară importatoare cu un indice de 33,16 miliarde/mc.

Totodată, coridoarele de transport pentru gazul rusesc devin din ce în ce mai vizibile: prin Marea Baltică către Finlanda, Suedia, Danemarca şi Germania (gazoductul "Nord Stream", funcţional din 2011).

La cealaltă extremitate a continentului se află gazoductul "South Stream", coridor prin Marea Neagră, tranzitând Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia, Austria. Iar acestea se pot dovedi a nu fi singurele căi de acces ruseşti în interiorul "bătrânului continent".

Pe de altă parte, Europa investeşte în Rusia, după declaraţiile oficiale ale Agenţiei Naţionale de Statistică (ROSTAT). Astfel, Olanda, Luxemburg, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Elveţia au avut investiţii de peste 100 miliarde de dolari în Rusia numai în 2011.

• Rusia - Siria - Turcia

Rusia joacă un rol important în conflictul din Siria, oficialii de la Kremlin anunţând că vor condamna orice intervenţie a aliaţilor în interiorul Siriei. Mai mult, Guvernul de la Kremlin a fost suspectat că a sprijinit miliţia lui Bashar al Assad prin trafic de arme şi muniţii.

Desigur, scopul susţinerii nu este doar pentru asigurarea unei pieţe de desfacere pentru armament.

În primul rând, Rusia este singurul stat căruia Siria îi exportă, actualmente, petrol nerafinat, înţelegerea fiind pusă la cale în 2012 între o delegaţie a regimului Assad aflată la Moscova şi administraţia rusă, relateză site-ul Reuters.

În al doilea rând, prin Siria, Rusia controlează ultima sa facilitate militară din Marea Mediterană, şi anume baza militară de la Tartus. Proiecţia cartografică a spaţiului în cauză trans-figurează un posibil culoar al Rusiei prin Marea Mediterană către Vest pe de o parte, o cale de comunicare cu Turcia pe de altă parte.

Iar acest canal de comunicare prin Siria devine din ce în ce mai important atât pentru Rusia, cât şi pentru Turcia, mai cu seamă dacă ţinem cont de numeroasele lor legături care pivotează în jurul energiei. Amintim în treacăt câteva momente cheie: Rusia va începe în 2013 construirea primei centrale nucleare a Turciei, în regiunea Mersin, gazoductul South Stream va tranzita Turcia, guvernul de la Ankara conferind Moscovei "drepturi nelimitate" conform înţelegerii oficiale din decembrie 2011, între Vladimir Putin şi Taner Yildiz, ministrul turc al Energiei şi Resurselor Naturale.

Mai mult, schimburile economice bilaterale ruso-turce au atins un prag semnificativ de 31 miliarde de dolari în 2011, arată un raport realizat de Centrul pentru Studii Strategice şi Relaţii Internaţionale.

Relaţiile ruso - turce devin şi mai interesante din perspectivă geopolitică, geostrategică şi energetică dacă ţinem cont de faptul că în 2010 - 2011 în Marea Mediterană au fost descoperite depozite semnificative de gaz (3.454 miliarde de metri cubi) conform datelor oferite publicităţii de compania americană "Nobel Energy", cea care a şi făcut descoperirea.

Aceste rezerve se află în Bazinul Leviatanului (partea estică a Mării Mediterane) la ţărmul cu Cipru, Liban şi Israel, făcând obiectul disputei între statele aflate în proximitate teritorială. Pe de o parte, Israelul şi Libanul se află în continuare în zona conflictului deschis dat fiind faptul că între cele două state nu s-a încheiat niciun acord care să clarifice situaţia frontierei maritime.

Pe de altă parte, tensiunile dintre Cipru şi Turcia par să se intensifice, premierul turc, Tayyip Erdogan, anunţând că Ankara intenţionează să aibă un rol mai vizibil în Estul Mediteranei.

Implicaţiile descoperirii rezervelor de gaz sunt cel puţin la fel de învolburate ca apele din Mediterană: Israel nu ar mai fi în ipostaza de ţară importatoare, asigurându-şi consumul propriu (în 2014, Israel în parteneriat cu SUA va începe extragerile de pe coasta de nord a ţărmului, din zona Tamar). Gazul din Bazinul Leviatanului ar merge exclusiv către export.

Şi cifrele ne relatează un posibil scenariu, de data asta cu implicaţii ruso - cipriote: Cipru este ţara cu cele mai multe investiţii în economia Rusiei, atingând pragul de 78 miliarde de dolari în 2011, conform Agenţiei Naţionale de Statistică (ROSTAT). La rândul său, Rusia este o mare susţinătoare a Ciprului pe palier economic.

• Axa Moscova - Beijing - Tokyo

Cele două mandate ale preşedintelui rus Vladimir Putin cât şi cel al lui Dimitri Medvedev au avut un cadru de referinţă izbitor de comun, aspect care se reflectă şi în politica energetică susţinută de cei doi: creşterea exporturilor de gaz şi petrol în vederea întăririi produsului intern brut (PIB).

Acest lucru a fost deja înfăptuit, dacă privim cifrele pe care Banca Mondială le-a dat publicităţii la sfârşitul anului trecut. Astfel, peste jumătate din bugetul Rusiei pe 2012 se bazează pe veniturile care provin din exporturile de petrol şi de gaze naturale, mai ales către Europa.

Cu toate acestea, statul rus încercă să-şi croiască drum către piaţa asiatică, una din ce în ce mai ofertantă. Pe temeiul penetrării zonei asiatico - pacifice a fost demarat şi proiectul "Siberia de Est - Oceanul Pacific" (ESOP), gazoduct care, din 2009, furnizează resurse naturale către Japonia, Coreea, China, Insulele Filipine şi Singapore.

Proiectul este susţinut de către compania de stat "Transneft", singura din domeniu aflată sub apanajului guvernului de la Kremlin. Membrii "Transneft" estimează o creştere a exportului de gaz şi petrol către Asia de la 30 milioane de tone cât era în 2012, la 36 de milioane de tone pentru anul în curs.

"Siberia de Est - Oceanul Pacific" nu este singurul gazoduct care îşi face loc pe teritoriul asiatic. Un alt exemplu este cel al "Sakhalin Energy", un "parteneriat unic" după cum susţin promoterii acestuia, şi anume: Gazprom (50% plus una din acţiuni), Shell (27,5% acţiuni), Mitsui (12,5% acţiuni) şi Mitsubishi (10% acţiuni).

Deocamdată, Gazprom, Shell, Mitsui, Mitsubishi au o serie de acorduri de parteneriat cu firmele japoneze "Tokyo Gas", "Tokyo Electric" şi "Hiroshima Gas" pentru exportarea gazului natural.

Mişcările Rusiei în Asia, cu precădere spre China, pot fi privite ca un semn de îngrijorare pentru Europa, declară numeroşi analişti pentru publicaţii precum Foreign Affairs sau Foreign Policy.

Rusia beneficiază de cele mai bogate resurse naturale, în timp ce statul chinez este cel mai mare creditor la nivel global, cu un Produs Intern Brut de 7,3 trilioane de dolari în 2011, conform datelor oferite de Banca Mondială.

Mai mult, cele două fac parte din BRICS (Brazilia - Rusia - India - China - Africa de Sud), construct cu pretenţii globale din ce în ce mai sporite.

• Relaţiile Caracas - Moscova

Un prim semn de intensificare a relaţiilor Caracas - Moscova a avut loc în 2009 când s-au pus bazele băncii comune între compania petrolieră de stat a Venezuelei "PDVSA" şi "Gazprombank", divizie bancară a concernului Gazprom. În urma acordului, arată un raport Reuters, vistieria Venezuelei s-a mărit cu aproximativ 400 de milioane de dolari doar din bonusurile aferente încheierii afacerii, Gazprom în schimb alegându-se cu o licenţă de exploatare pe 25 de ani în regiunile Bachaquero Tierra şi Lagunillas Tierra, bogate în rezerve de petrol.

De altfel, analiştii din Caracas au afirmat, citaţi de publicaţia Bloomberg, că până în 2019 se estimează un prag al investiţiilor ruseşti în Venezuela de aproximativ 18 miliarde de dolari.

Iar Rusia nu este sigura ţară interesată de bogăţiile Venezuelei, China fiind un suporter activ al regimului Chavez.

Unul din cele mai importante acorduri dintre Beijing şi Caracas vizează un fond strategic de 12 miliarde de dolari pentru sporirea exporturilor de petrol de la 96.000 de mii de barili/zi în momentul de faţă la 1.000.000 barili/zi în 2015, conform surselor din presa internaţională.

Venezuela este în prezent una din cele mai bogate ţări în rezerve de petrol din lume.

În urma decesului lui Hugo Chavez, nu se ştie cum vor evolua parteneriate energetice ale Venezuelei.