Întrebări frecvente pentru răspunsuri abundente

Pe multe site-uri internet găsim rubrica FAQ, al cărei titlu se poate citi în mai multe feluri. Unul ne trimite la cuvîntul cu f şi în româneşte, pe care îl regăsim peste tot în viaţa noastră şi a vorbitorilor de americană. Altul sugerează că ar fi vorba de un fals, fake, în limba în care e scris site-ul. De fapt, sînt doar iniţialele de la Frequently Asqued Questions, adică întrebările cele mai des întîlnite în abordarea unui domeniu de interes sau a unei instituţii al cărei site internet l-am accesat. Este, de fapt, o modalitate simplă şi foarte explicită de a ne clarifica diverse situaţii pentru că, nu-i aşa, ni se oferă chiar şi întrebările pe care ar trebui să ni le punem, dar altminteri răspunsurile.

Revenind la subiectul nostru, să încercăm să aflăm care sînt cele mai FAQ întrebări în domeniul comerţului cu obiecte de artă şi de colecţie, în principal de la noi. Nu este deloc simplu şi nici nu purcedem la drum cu convingerea că le vom găsi pe cele mai bune, cele mai frumoase şi cele mai arătoase, dar măcar vom schiţa o imagine cît mai exactă a unui fenomen interesant. Pentru că interesant este cu siguranţă. O discuţie despre arta plastică şi vînzările de astfel de creaţii începe imediat şi dacă te arăţi mai apropiat de subiect, imediat vin şi întrebările. Cît e cel mai scump tablou românesc? Cu cît se dă un Grigorescu? Cu cît se dă Grigorescu în Franţa? Am un tablou semnat Anonimescu, cît face? De ce vindem Brâncuşii din România, de ce nu cumpărăm Brâncuşii din străinătate? Am un tablou veeeechi, îl am de la bunica, îl ştiu de cînd mă ştiu, cît iau pe el? Ce contează mai mult la un obiect de artă? Orice obiect vechi este valoros? Să nu mai arunc nimic, poate face bani? Ce se caută mai mult acum? S-a vîndut un "Car cu boi" şi anul trecut, ăsta de acum e fals? Bijuteriile vechi costă ceva? Am un timbru cu Carol, iau un apartament pe el? Ce pictează, domle, ăla, că nu pricep nimic ce e acolo? Aşa mult? De ce aşa puţin? E bună meseria asta, iese bani, să-mi dau copilul la pictură sau mai bine poliţist? Cum deosebesc un fals de un original? Cum ştiu care sînt pictorii buni? Ştiu pe cineva care are o galerie de vechituri, toţi sînt escroci? Ce cotă are ăla? Am auzit că se dă bine, aşa-i? Cum şi ce să pictez ca să se vîndă? Merită să investeşti în artă? Iau mîine doi saci pe tabloul acesta pe care dau astăzi un sac de bani?

La astfel de întrebări şi altele ca ele, frecvente, vom răspunde în următorii 12 ani, tot aşa cum am făcut-o în cei 12 scurşi de la lansarea temei în acest colţ de pagină şi cotidian. Să ne adunăm însă în actualitatea temei cu întrebări generice, ceva gen "ce mai face comerţul cu artă?"

Deşi confuză încă, Monavissa a avut buna idee de a se decupla de licitaţia Goldart, în a cărei urmărire de toate felurile îşi făcuse un scop, şi a organizat o vînzare între week-end-urile Alis-Goldart. Ceva efecte s-au şi simţit, chit că vînzarea de Ziua femeii a picat pe coada primului Rom-antique din acest an. Astfel, duminica trecută, s-a vîndut un ulei de Dumitru Ghiaţă cu 11,5 mii de lei, un Balcic de Dem. Iordache cu 7,250 mii de lei, un portret de Artachino cu 7 mii de lei. În acest context, vînzarea unei picturi de Paula Ribariu cu 8 mii de lei este o realizare despre care nu merită să vorbim sau tocmai ar trebui să vorbim, ca exemplu de fenomene ciudate sau nedorite pentru corectitudinea unei vînzări, altfel pune domnul inginer Pogea taxă forfetară şi pe licitaţiile sau vînzările de altfel de artă.

O interesantă apariţie este Eugen Voinescu, despre care aflăm că era supranumit Ceon, cu o "Marină" care s-a dat cu 5 mii de lei. De la organizatori aflăm că în acest an se împlineşte un secol de la dispariţia pictorului care aparţine masiv secolului al XIX-lea.

După o primă treime, aproape jumătate din luna martie, putem spune că am intrat în ceea ce ar trebui să fie curba geometric ascendentă a pieţei de artă, cu o lună a cadourilor pentru femei, la început de primăvară valentino-dragobertiană. Cum portofelele bărbaţilor sînt lovite de o dietă vecină cu greva foamei, ei fiind şi cei care bagă banii în artă, banii lor sau ai familiilor, ne-am fi aşteptat ca piaţa de artă să sufere. Şi asta şi pentru că nu am văzut tablourile nici pe post de mărţişor, nici de cadou cu vreuna dintre ocaziile ce ne lovesc de cum dă colţul ghiocelului. Fără bani şi fără valoare de cadorisire, ce să facem atunci - de fapt, acum - cu obiectele de la secţiunile Pictură, respective, Sculptură, ale licitaţiilor? Cînd tocmai dădeam răspunsuri la întrebările pe care ni le punem frecvent, altele nefiind nici măcar puse, iată că formulăm iar întrebări.

O întrebare pe care am evitat să o formulăm pentru că ea este de un interes permanent, se referă la oferta viitoare, de mine sau poimîine. Alis lasă pe spate, pe ultimul loc, cel al vedetelor ce trebuie aşteptate, un tablou de Tăttărescu, o Românie nu fascinantă, ci modernă, nu în sensul modernităţii de astăzi a femeilor, ci al periodizării istorice. Evident, femeia cam delacroixiană în libertatea de a conduce poporul este România, chiar rupîndu-şi, rosenthalian, lanţurile. Oferta de duminică, de la Alis, costă 1.150 mii de lei, adică un miliard o sută cincizeci de milioane pe stil vechi. Este o ofertă interesantă, neobişnuită, în joc fiind aruncată o pictură de patrimoniu istoric şi cultural, despre care nu avem date prea multe, nu ştim prea bine cum a ajuns nu într-un muzeu, ci pe piaţa privată şi liberă, uneori această libertate fiind înţeleasă tot într-un fel privat. Din oferta Alis mai subliniem gravuri de Marcel Chirnoagă, gîfăit, sîcîitor şi neîndemînatic scoase pe piaţă, o acuarelă nesemnată şi cam stîngace trecută în contul marelui acuarelist, de fapt pictor, Nică Murariu, Vera Niţescu semnată dar şi pictată din ce în ce mai îndepărtat de ce ştiam şi ne-am fi aşteptat, luminoase flori de Dărăscu cu 65 de mii de lei, trei Ionescu Gheorghe - unul Sinaia-Sin, altul Doru şi al treilea pur şi simplu, din ce în ce mai mulţi contemporani, fapt destul de rar la Alis, tiraje postume de la foarte vechi flamanzi şi invazie de gravură românească veche despre care nu ni se spune de e antumă, deşi de multe ori se preferă executarea postumă rău de tot a semnăturii antume.

Tocmai cînd ne pregăteam să constatăm că ne lipseşte vedeta incontestabilă a garanţiilor investiţiilor în artă în vremuri de criză, o găsim la Goldartul de poimîine. Grigorescul week-end-ului are alte dimensiuni, material şi subiect decît ce obişnuiam să vedem, care cu boi mai mult late decît normale şi musai pe lemn. Semnătura impecabilă cu roşu este mai mult decît musai, este esenţa şi raţiunea de a fi. "Gospodăria ţărănească", pictura cu acest titlu, este estimată la 99-130 de mii de lei, totuşi mai puţin decît una reală, deşi criza imobiliară ar putea să le egalizeze ca nivel, şi ce poţi face cu una în nici un caz nu poţi face cu cealaltă, şi nici măcar investiţia nu poţi fi sigur că o recuperezi.