Reporter: Fiecare companie şi chiar fiecare sector economic în parte este afectat în mod diferit de criza produsă de Coronavirus. Cum vedeţi dumneavoastră situaţia din economie şi ce perspective aveţi pentru finalul acestui an?
Ovidiu Demetrescu: Această criză declanşată de apariţia pandemiei de Coronavirus este una total neobişnuită, total neuzuală. Nu există nimic despre acest subiect în manualele de economie, sau în cele de managementul riscului şi de managementul situaţiilor de criză. Nu există nici măcar un capitol care să trateze o astfel de criză globală ce afectează multiple sectoare din economie.
Nu pot să fac o previziune temporală pentru ieşirea din criză şi cred că nimeni nu ştie cu exactitate când se va întâmplă acest lucru.
După terminarea crizei medicale, va urma o criză economică foarte severă şi pentru a o traversa este imperios necesar să avem cel puţin un plan sau, ideal, mai multe planuri pentru diferitele scenarii de evoluţie economică, socială şi comportamentală. Sunt foarte multe sectoare care vor trebui să se reinventeze.
Vă dau câteva exemple despre cum văd eu schimbările:
- regulile de călătorie vor suferi modificări, în special cele internaţionale şi probabil că va trebui să avem certificate medicale atunci când ne vom îmbarca într-un avion, navă de croazieră sau tren;
- serviciile turstice vor fi serios afectate şi vom asista la schimbări fundamentale de modele de business adaptate după consumator şi preferinţele acestuia;
- digitalizarea unor sectoare întregi ale economiei va face un salt uriaş şi, astfel, vom avea un progres rapid în această direcţie, aducând cu sine mai multă transparenţă şi fluiditate în sectoare cum ar fi cel financiar-bancar, cel de asigurări, de administraţie publică;
- lucrul de la distanţă va deveni ceva obişnuit şi, astfel, e posibil că unul dintre efectele lucrului la distanţă să fie şi schimbarea criteriilor decizionale de cumpărare a proprietăţilor rezidenţiale şi a spaţiilor de birouri.
Sunt convins că foarte multe dintre fundamentele unor sectoare de business se vor rescrie şi se vor redefini. Cu ocazia aceasta, vom vedea, practic, şi care este limita de creativitate a umanităţii şi a antreprenorilor în special şi cred că, aşa cum a spus şi binecunoscutul autor Yuval Noah Harari, ieşirea din criză pentru omenire înseamnă colaborare şi nu competiţie. Este evident că întregul peisaj economic mondial se va rescrie după această criză.
Reporter: Care sunt semnalele din partea oamenilor de afaceri? Ce sectoare economice sunt cel mai afectate de această criză?
Ovidiu Demetrescu: Au apărut deja primele sectoare afectate de criză: aviaţia, turismul, horeca, retail, cu excepţia sectorului de hrană şi vânzare de produse farmaceutice.
Observăm o creştere a cerinţei pentru serviciile de livrare şi pentru sectoarele de comerţ online, dar acestea vin cu provocările de logistică şi "supply chain" aferente.
Reporter: Care credeţi că ar trebui să fie strategia companiilor ca să se menţină active în perioada pandemiei de Covid 19?
Ovidiu Demetrescu: Cea mai importantă strategie pe care o poate adopta o companie sau un antreprenor, ca să-şi poată menţine activitatea pe timp de criză este comunicarea, comunicarea realistă şi constanţa cu toţi stakeholderii, cu angajaţii, clienţii, beneficiarii, furnizorii, încercând să-şi păstreze sau să-şi adapteze modelul de business, oamenii şi capacitatea de a genera business pentru momentul când activitatea economică se va relua.
Dincolo de asta, este extrem de important pentru o companie, pentru un antreprenor, să aibă un plan, să ştie cum va relua activitatea, ce va face, cu cine va face, ce bani îi trebuie, ce surse şi ce resurse are pe timpul crizei şi după criză. Este extrem de important accesul la resurse financiare, şi aici îmi permit să amintesc de faimosul plan Marshall, care a dat un restart Europei după cel de-al doilea Război Mondial. Fără un astfel de plan şi fără un astfel de deployment masiv de capital şi de resurse, atât umane, cât şi materiale, tehnologice, ştiinţifice, nu vom putea să ieşim din această criză rapid.
Este important să nu oprim economia de tot, să ţinem în funcţiune cât mai multe dintre sectoarele economice, fără să ne panicăm, "cu sânge rece" şi prezervând, evident, integritatea oamenilor şi protejându-i. În această perioadă nu este neapărat necesar să oprim activitatea, să ne uităm la televizor şi să fim paralizaţi de frică. Acesta este cel mai rău lucru posibil pentru economie, pentru că se distruge aşa-numitul factor de încredere economică, iar încrederea este, practic, motorul principal al economiei. În momentul în care există încredere, consumatorul ştie că-şi va lua salariul şi se va duce liniştit la cumpărături, altfel, fiind paralizat de frică, îşi va încetini consumul şi toată economia va încetini.
Este un fenomen foarte dificil restaurarea încrederii şi repornirea economiei, din acest considerent psihologic.
Reporter: Cu ce servicii vine OCD Capital & Resource în ajutorul firmelor care au nevoie de consultanţă şi expertiză?
Ovidiu Demetrescu: Serviciile oferite de OCD Capital & Resource, împreună cu London Brokers sunt, practic, serviciile de consultanţă clară pentru evaluarea planurilor de contingenţă şi continuitate, pentru evaluarea posibilelor scenarii de ieşire din criză, pentru evaluarea şi reevaluarea scenariilor de traversare a crizei, pentru mitigarea într-un grad cât mai mare a pierderilor pe timpul crizei şi prezervarea cât mai mult a valorii companiei pe timpul crizei şi post-criză. Dacă avem un plan cu multiple scenarii, elaborat "la rece", atunci putem fi încrezători că vom traversa cu bine această perioadă tulbure şi nu vom fi afectaţi de criză. Cu certitudine vom vedea sectorare economice şi firme care vor vedea rapid noile oportunităţi şi vor lua măsurile cele mai potrivite pentru a "fi pe val". În nici un caz aici nu mă gândesc la firmele care speculează punctual diferenţele de preţ şi fac o speculă pe fondul crizei, acesta nefiind un model de afaceri adecvat acestei perioade.
Reporter: Cum se pliază serviciile OCD Capital & Resource pe necesităţile companiilor determinate de actualul context?
Ovidiu Demetrescu: Practic, în acest context al gestionării crizei generate de pandemia COVID, noi venim cu o expertiză şi o experienţă din analizele de planuri de contingenţă şi continuitate şi recomandările pe care le-am făcut clienţilor noştri în decursul timpului.
Îmi permit să dau câteva exemple de planuri de contingenţă şi de continuitate şi de experienţe relevante pe care echipa noastră şi specialiştii cooptaţi pentru acest task le au. Una din firmele multinaţionale în care eu, personal, am lucrat, "a desenat" planul de contingenţă şi continuitate pentru Occidental Petroleum, compania care opera platforma petrolieră PIPER ALPHA, iar acest plan a funcţionat până în cel mai mic detaliu, atunci când dezastrul a avut loc. Din nefericire, au murit foarte mulţi oameni, dar compania a limitat semnificativ proporţiile dezastrului din toate punctele de vedere.
Reporter: Care sunt paşii pe care îi recomandăţi în salvarea unei afaceri?
Ovidiu Demetrescu: Cu certitudine, ca să poţi să traversezi această criză, trebuie să ai un cap limpede lângă ţtne şi trebuie să ai un plan cu cât mai multe variante, cu cât mai multe variabile, cu cât mai multă flexibilitate, dar întocmit cu realism şi cu luciditate.
Ca să poţi acţiona după un astfel de plan, este important să ai lângă tine un specialist care poate "să-l deseneze", astfel încât să fie cea mai potrivită strategie pentru fiecare business în parte pentru situaţia dată.
Ştiţi cum este proverbul acela - "nu vezi pădurea de copaci".
Oamenii din firmă sunt în interiorul pădurii şi nu pot vedea pădurea, ei văd copacii, văd fiecare produs, fiecare linie de business, dar le vine foarte greu să vadă un incendiu de pădure, care se apropie şi poate devasta pădurea. Pentru a salva pădurea, poate că trebuie să faci unele sacrificii şi să porneşti un contra-foc: să tai copacii din linia întâi.
În cele două companii în care activez, London Brokers şi OCD Capital & Resource, desfăşurăm activităţi de consultanţă pentru fuziuni şi achiziţii, activităţi de risk management şi de asigurări, iar în practica noastră ne-am întâlnit de multe ori cu situaţii în care am oferit clienţilor planuri de risk management ce includeau soluţii pentru situaţii nemaiîntâlnite.
Este adevărat că nu am făcut niciodată un plan pentru situaţii de criză de tip pandemie, pentru că, pur şi simplu, era în afara "radarului" la care ne uităm noi, deşi era un radar cu rază foarte lungă de acţiune, dar, din experienţa noastră dobândită, ştiu că procesul are trei etape simple:
- prima etapă este etapa clară a traversării "furtunii", a traversării situaţiei de criză iminente, cu cât mai puţine daune şi cu o comunicare cât mai bună şi, evident, încercând să prezervăm, pe cât putem posibil, valorile companiei: oameni, mijloace fixe, furnizori, lanţuri de furnizori, beneficiari, clienţi, comunitate şi modele de business;
- a doua etapă este curăţarea locului de după catastrofă şi trecerea la implementarea planului de recuperare după dezastru;
- a treia etapă este planificarea post criză pentru reluarea activităţii economice "business as usual", de după criză.
Permiteţi-mi să pun ghilimele la "business as usual", pentru că, aşa cum am spus în deschiderea acestui interviu, "business as usual", după criză, nu va mai fi ce a fost înainte de criză. Sunt industrii întregi care se vor rescrie, îşi vor rescrie povestea şi vedem chiar acum, în plină criză, că sunt industrii care se adaptează foarte rapid la procesele de digitalizare, foarte mulţi angajaţi deja lucrează de acasă şi lucrul acesta va schimba peisajul de business post-criză.
Reporter: Ce îi recomandă pe specialiştii din cadrul companiei dumneavoastră?
Ovidiu Demetrescu: Echipei noastre i s-au alăturat experţi, oameni din mediu de afaceri, cu experienţă în domeniile juridic, operaţional de business la nivel înalt, managementul riscurilor, analiză tehnico-economică, care vin cu experienţa lor şi cu calmul necesar gestionării unei crize. Încercăm într-o manieră cât se poate de pragmatică şi practică să gestionăm situaţii care mai de care mai diferite şi complexe pentru că aceasta este o situaţie cu care nimeni nu s-a mai întâlnit până acum. O atare situaţie reclamă o atenţie multidisciplinară şi necesită un calm şi o rapiditate în luarea deciziilor, dar şi implementarea deciziilor fără niciun fel de greşeală şi fără niciun fel de bâlbâială.
Avem, de asemenea, şi colegi, freelanceri, care s-au alăturat iniţiativei nostre de a sprijini reluarea activităţii economice cât mai rapid, colegi cu experienţă fantastică în domeniul energetic, unii din ei chiar fiind operatori în dispeceri naţionali, nu ai României, din fericire, pe timp de război şi având experienţă reală de operare a unui sistem de infrastructură critică sub un stres enorm, acela al războiului.
Reporter: Vă mulţumesc!