Învăţăturile alegătorului către fiul său, domnul Goe

Chiar dacă parafraza din titlul articolului, după celebra carte de Învăţături ale Domnului Neagoe Basarab, este binişor forţată, rămîne cît se poa-te de adecvată specificului local al alegerilor noastre legislative.

Aşadar, ce am învăţat?

Efortul disperat al partidelor şi al parlamentarilor care tocmai şi-au încheiat mandatul, de a ucide din faşă orice tentativă de "uninominal", care să-şi merite numele, au fost încununate cu un succes deplin. Reprezentarea parlamentară a noului Legislativ nu are nimic de-a face cu valoarea, capacitatea şi credibilitatea politică a candidaţilor luaţi individual. Are în schimb între-totul de-a face cu votul pe liste, cu fascinaţia difuză a etichetelor de partid, cu puterea financiară a candidaţilor şi cu gradul lor de expunere mediatică în ultimele 6-7 luni, înainte de scrutinul electoral. Cu alte cuvinte, cine are dare de mînă şi a cumpărat vizibilitate publică prin mediile de larg consum, de la revistele mondene, la talkshowurile care discută orice, a ieşit în faţă la vot. Uninominalul e mort, trăiască uninominalul!

Eşecul electoral a fost relativ egal distribuit între "politicienii profesionişti" şi "vedetele cu veleităţi politice". Mitul atractivităţii nediscriminatorii exercitate de vedeta locală din showbiz a murit fără convulsii.

Ratarea institutelor de sondare a opiniei publice, incapacitatea de a oferi o imagine adecvată asupra rezultatului final al votului, prin tehnica sondajului la ieşirea de la urne, a căpătat valoare de marcă profesională. Învăţaţi să vîndă pe bani grei rezultatele unor sondaje de opinie, pe care nu le controlează nimeni, în care interpretarea rezultatelor nu are nimic de-a face cu realitatea, dar respectă cu stricteţe metodologiile importate la pachet de la institute occidentale, cei care s-au aventurat să facă "previziuni" îşi pot pune pe blazon simbolul viril al eşecului. De unde se vede că şi incompetenţa are un preţ!

Capacitatea liderilor politici, mai ales şefii de partide, de a reacţiona cu responsabilitatea poziţiei pe care o deţin, faţă de actul electoral şi rezultatele sale, s-a dovedit sublimă, dar cu desăvîrşire lipsă. De ce este nevoie să te aliniezi pe cinci rînduri în faţa camerelor de luat vederi, la minutul +1 al închiderii urnelor şi să dai aiurea din mîini şi din gură, e greu de înţeles, dacă nu cumva res-pectivii au vreun contract de publicitate cu televiziunile. În rest, spectacolul balansului grotesc între agonie şi extaz, de la un anunţ al crainicului tv, la celălalt, este mai trist decît tristeţea însăşi. Cum pot pretinde asemenea personaje să fie res-pectate de public, să mai fie crezute cînd spun ceva, să fie luate în serios cînd vine vorba despre decizii în probleme grele de guvernare ale ţării, este un mister abisal al psihologiei liderilor dîmboviţeni.

Preţul plătit de politicieni pentru aventura uninominalului fără uninominal, este incertitudinea mandatelor. Sistemul de distribuire a mandatelor pare un fel de cutie neagră, atît pentru comentatorii politici, cît şi pentru politicieni; desigur pentru 99% din cei care s-au dus la urne. Frisoanele post electorale ale candidaţilor şi eventualele dezamăgiri pe marginea eşecului nu pot însă compensa irelevanţa unui sistem în care votul cetăţeanului este "prelucrat" de maşinăria unei statistici complicate pînă la absurd, de dragul unei pretinse reprezentativităţi, care ucide chiar actul originar al alegerii de la urnă. Sis-temul trebuie schimbat repede pînă nu ne facem de rîs în toată lumea.

Votul din ziua Sfîntului Andrei a mai săpat o tranşee între pretenţia politicienilor de-a servi interesul public şi logica strîmbă a sistemului electoral menită să le servească interesele. Ce a vrut electoratul Româ-niei cu privire la viitoarea guvernare nu este o evidenţă ce poate fi lecturată direct, simplu în rezultate şi procente, ci va fi efectul unei aşa- zise negocieri între cele patru formaţiuni care au intrat în parlament. Este cimentată, astfel, prin chiar actul electoral, formula care separă ireductibil clasa politică de cetăţenii pe care pretinde că-i reprezintă.

Actualul sistem a făcut din Preşedintele României actorul principal şi decisiv în organizarea viitoarei formule de guvernare. Nimic nu se poate face fără mandatul său. Prin jocul diferitelor prevederi legale şi al formulelor electorale, actualul Preşedinte exercită o putere de influenţare şi de control asupra spaţiului politic pe care nici un alt Preşedinte post-decembrist nu a mai avut-o, poa-te cu excepţia lui Ion Iliescu într-un scurt interval de mandat: 1990-1992. Puterea prezidenţială este o realitate de care se izbesc acum toate partidele. Rămîne să vedem cum şi cu ce efecte va fi ea pusă la lucru.

Limita absurdă a sistemului politic, electoral şi de reprezentare parlamentară cu care ne-am dotat este că, în această legislatură, am putea avea la guvernare, într-o hiper-coaliţie, toate partidele cu reprezentare parlamentară. Nici unul în opoziţie!

Dacă nici asta nu mai este "originalitate" politică, atunci eu sunt Domnul Goe şi vă declar deschis că nu-mi pasă nici cît negru sub unghie de învăţăturile lui Neagoe către fiul său Teodosie.