INVESTIŢIE DE 2 MILIOANE DE EURO Singurul club de polo călare din ţară a avut profit în toţi anii de criză

• Interviu cu domnul Cătălin Beciu, managerul Grupului Industrial "SELAS", din care face parte şi "SELAS Golf & Polo Club"

Reporter: Pentru început, vă rog să-mi spuneţi în ce domenii este prezentă compania SELAS, pe care o conduceţi?

Cătălin Beciu: Firma s-a consacrat, fiind veche de 22 de ani, în domeniul automatizărilor complexe şi automatizărilor industriale. Ulterior, am avut business-uri inclusiv în zona imobiliară şi în cea de micro-parcuri industriale. Totodată, investim destul de mult în presa online - atât internă, cât şi internaţională - fiind proprietarul "Expres Naţional", "Biz Channel" si "Globe Telegraph".

Reporter: Care dintre domeniile în care aţi investit a fost cel mai profitabil?

Cătălin Beciu: Cred că business-ul imobiliar; şi încă mai este, dar cel care are legătură cu real-estate-ul indus-trial.

Reporter: În urmă cu cinci ani, aţi investit destul de mult - circa 2 milioane de euro - în clubul de golf şi polo călare pe care l-aţi construit aproape de Ploieşti - oraşul dumneavoastră natal. Aţi reuşit să amortizaţi cheltuielile?

Cătălin Beciu: Da, cred că mi-am recuperat investiţia. Este primul club de polo călare din Europa de Est şi singurul din Româ-nia, iar oamenilor le place să-şi petreacă timpul aici.

Reporter: V-aţi dezvoltat afacerile din surse proprii sau aţi apelat la credite bancare?

Cătălin Beciu: În 22 de ani, am avut un singur credit, experimental, pe care nu l-am accesat. L-am făcut doar pentru a avea şi noi această experienţă. Între timp l-am şi închis. Acest lucru a constituit, de fapt, cheia succesului. Am optat de fiecare dată pentru creşterea sănătoasă şi ne-am jucat cu câţi bani am avut, nu cu câţi bani am fi dorit să avem.

Reporter: Cum v-aţi gândit să des-chideţi un club de polo călare?

Cătălin Beciu: În general, atunci când pot, dacă văd undeva pe planetă un lucru care-mi place, încerc să-l pun în practică şi acasă. De pildă, acum câţiva ani, m-am plimbat cu un cal prin "Central Park", al poliţiei new-yorkeze. M-am frământat o perioadă până când am găsit o soluţie să fac POLIŢIE CĂLARE şi în oraşul meu. Am strâns un grup de prieteni entuziaşti, cai, harnaşamente... am obţinut o hotărâre a Consiliului Local, cu ajutorul primarului Ploieştiului de la acea vreme, Emil Calotă. La început au fost cam 4-5 poliţişti; au fost instruiţi, echipaţi, s-a făcut un regulament şi poliţia călare a început să func-ţioneze. Pe acest fir, am ajuns, întâmplător, la un club de polo călare din Londra. Mi-a plăcut foarte mult şi am venit hotărât să dezvolt şi eu un proiect asemănător în România.

Reporter: Întâi aţi jucat acest sport sau întâi aţi făcut clubul?

Cătălin Beciu: Întâi am făcut clubul şi după aceea am jucat.

Reporter: A fost dificil să faceţi această investiţie?

Cătălin Beciu: După ce am reuşit să strâng terenul, a fost destul de uşor, am terminat în circa un an. Cu achiziţia terenului a fost foarte dificil. Am cumpărat câteva hectare în centrul acestui loc, am creat un acces şi am turnat nişte beton şi, după primul metru cub, în satul alăturat deja se ştia că aici va fi construit un aeroport. Când s-a aflat că se face un aeroport aici, nimeni nu a mai vândut terenul, toţi se gândeau să gareze avioane. Curând după aceea, a apărut zvonul că nu va fi un aeroport civil, ci unul militar. Dis-cuţiile au fost foarte ample - va fi sau nu zgomot în zonă, e periculos sau nu să-ţi păstrezi casa aici...Am încercat să strângem suprafaţa necesară şi, încet-încet, am reuşit. Foarte greu cu actele, foarte greu cu oamenii...

Reporter: Nu v-aţi gândit că o astfel de afacere la noi ar putea genera pierderi?

Cătălin Beciu: M-am gândit că o să am pierderi. Mi-am făcut nişte calcule şi m-am hotărât să merg mai departe cu acest proiect dacă pierderile nu vor fi mai mari de 50.000-100.000 de euro pe an. Mi-am spus că ţara merită, mi-a oferit mult şi trebuie să-i dau şi eu ceva înapoi. Sunt oameni care fac troiţe, de exemplu; eu m-am gândit să fac asta, dacă mă încadrez în această marjă de pierderi.

Reporter: Dar, în final, nu aţi avut pierderi...

Cătălin Beciu: Dimpotrivă. În primul an am avut un profit mult mai mare decât pierderile pe care le estimasem, pentru că a fost un proiect care a avut succes. Şi a avut succes pentru că s-a pus suflet, amprenta personală este la tot pasul, ştiu totul des-pre fiecare pom, fiecare tufă, fiecare puţ, fiecare zonă însămânţată.

Reporter: Primul an după ce aţi început înseamnă 2008, adică exact la debutul crizei. Ce s-a întâmplat după aceea, aţi avut o strategie anume?

Cătălin Beciu: Este o nedumerire pe care o am în legătură cu mine şi cu criza. Nu am apucat să aplic nicio strategie, pentru că nu a fost nevoie. Este cunoscut faptul că, în criză, oamenii care o duc bine caută să arate asta cu tot dinadinsul - culmea - alături de cei cărora nu le merge bine. Cum să dai un semnal mai bun că eşti în regulă decât fiind pe un teren de golf, părând relaxat şi lovind mingile? A fost o perioadă în care oamenii îşi doreau să fie aici. Nu am pierdut niciun membru în perioada crizei. Nu am avut pierderi în niciun an.

Reporter: Câţi membri are clubul?

Cătălin Beciu: Cred că sar de 400 - membri şi jucătorii. Sunt din toate domeniile şi din toată lumea. Avem ca membrii câteva companii care chiar se bat pentru primele locuri din lume.

Reporter: Ce trebuie să facă o companie să devină membru al Clubului SELAS?

Cătălin Beciu: Toţi cred că pentru a deveni membru în cadrul clubului nostru trebuie să plăteşti o taxă şi atât. Nu este chiar aşa. Avem nişte parteneriate, de la cele individuale la cele corporate, care ne aduc anual de la 780 de euro la 7800 de euro pe abonament. Dar dacă vine cineva şi ne lasă banii aceştia în cutia poştală nu înseamnă că va deveni membru al clubului. Va trebui să se supună hotărâ-rii celorlalţi membri, care vor fi sau nu de acord cu aderarea lui la acest club. Am avut o mare companie din domeniul petrolului care a fost refuzată.

Reporter: Ce fel de oameni vin aici?

Cătălin Beciu: Oameni de treabă, oameni de foarte bună calitate.

Reporter: Presupun că oameni cu bani, în primul rând...

Cătălin Beciu: Da, dar oamenii cu bani nu sunt oameni răi, ei sunt cei care duc lumea înainte şi cei mai mulţi dintre ei nu au furat banii de la săraci. Sunt oameni care inovează. Cei care vin la astfel de cluburi sunt dintre cei mai buni, pentru că aceştia nu sunt foarte ancoraţi în viciile în care sunt prinşi alţi capitalişti. Se joacă mult bridge în acest club, se joacă mult snooker, se joacă tenis, se fac multe afaceri... Ca exemple, avem un mare concesionar dintr-o industrie foarte puternică, un cetăţean american, preşedintele unei companii, care la 6.30 dă prima lovitură, iar la 7.00 deja pleacă. Mai avem un manager străin al unei mari companii de medicamente care joacă non-stop, este de neoprit. De asemenea, foarte frecvent vine Prinţul Paul al României împreună cu micul prinţ, a venit Prinţesa Madeleine Bentheim und Steinfurt a Germaniei, un descendent direct al familiei Wied. Un român pe care l-am apreciat foarte mult şi care a fost pe la noi este Johnny Răducanu, a mai fost şi Prinţul Sturza etc. Vin cam toţi ambasadorii. Preşedinţii unor mari companii vin din când în când şi plantează câte un pom, smulg pirul din jurul cupelor...

Reporter: Aţi menţionat că pe un teren de golf se pun bazele unor afaceri importante. Cunoaşteţi astfel de exemple?

Cătălin Beciu: Ştiu două afaceri bune, bune, din domeniul petrolier, care şi-au pus bazele aici, dar nu cred că ar fi bine să vorbesc despre ele. Există următoarea filozofie a jucătorilor de golf: "la birou discutăm despre golf, la golf discutăm despre business".

Reporter: Câţi cai aveţi pentru polo?

Cătălin Beciu: În mod normal, avem 11 cai, îi ţinem în apropiere, pe unii la hipodromul din Ploieşti, dar, în principiu, cei care practică acest joc vin cu propriii cai, care au nişte calităţi deosebite, nu sunt cai de trăsurică, mulţi sunt foşti cai de viteză, pensionaţi, care aleargă absolut extraordinar. Pensionaţi nu înseamnă că aleargă în reluare, ci înseamnă că la o cursă de 2.000 de metri au o secundă în spatele câştigătorului, fiind foşti câştigători. Primesc un antrenament special, fac parte din joc, trebuie să simtă mingea, pentru că un astfel de cal este condus doar din două degete şi din genunchi. Polo-ul călare este un sport în care se joacă golf, rugby şi se călăreşte, în acelaşi timp.

Reporter: Cât de des organizaţi evenimente la club?

Cătălin Beciu: Avem multe evenimente. Din păcate, unele cam mari, de multe ori sunt şi 300-400 de invitaţi, în aer liber, iar gazonul are de suferit.

Reporter: Cât costă organizarea unui meci de polo?

Cătălin Beciu: Organizarea unui meci nu ar putea să depăşească 4.000-5.000 de euro. Dacă este şi un eveniment, acesta poate costa până la 15.000 de euro. În această situaţie, însă, nu ieşim pe pierdere, pentru că înseamnă că celebrăm ceva, adică exis-tă cineva care plăteşte factura. Investiţia într-un meci aduce chiar profit. Când este un meci între noi pentru a ne antrena, fiecare suportă costurile de transport şi de organizare a meciului într-o proporţie oarecare. Avem câteva meciuri de polo pe an, jucăm cu jucători români, de cele mai multe ori, însă aşteptăm şi jucători din străinătate. Presupun că până la sfârşitul acestei veri vor veni jucători atât din Ungaria, cât şi din Austria.

Reporter: Cum arată o echipă de polo călare?

Cătălin Beciu: Echipele de polo de pe afară arată cam aşa: un domn mai în vârstă care are puţină burtă şi aproa-pe întotdeauna este numărul patru. Acela este proprietarul echipei. El investeşte foarte mult în polo, pentru că îşi doreşte statut, vrea să joace în faţa camerelor, Reginei Angliei etc. Pe lângă el, sunt alţi domni, de cele mai multe ori din Argentina, care zboară cu caii. Şi cealaltă echipă are investitorul ei, tot supraponderal, care şi el joaca slăbuţ, egalând, astfel, şansele. Aşadar, se întâmplă de multe ori ca meciurile să fie de trei jucători cu trei jucători, în loc să fie patru cu patru, cum ar fi normal, pentru că "şefii" mai mult încurcă...

Însă, când joacă doar profesioniştii, sunt cu toţii valoroşi.

Reporter: Trecând la celălalt sport, cât costă să joci golf?

Cătălin Beciu: Golful nu este un sport scump, este unul dintre cele mai ieftine sporturi din România, mai ieftin decât tenisul. Nu cred că cineva plăteşte mai mult de 20 de euro pentru a juca într-o zi atât cât doreşte. Echipamentul nu ar trebui să depăşească 200 de euro, iar pantofii costă de la 50 de euro până la 2.500, dar nu este necesar să cumpărăm ce este mai scump. Spre deosebire de golf, la polo este scump. Dacă cineva vrea să fie un jucător ocazional, nu este foarte complicat. Trebuie sa ia două-trei lecţii şi să joace un meci, pe calul cui-va, cu echipamentul cuiva etc. Dacă cineva doreşte să fie un jucător serios şi să aibă propria logistică, are nevoie de minim doi cai, harnaşamente, nişte cizme armate speciale, malete.

Reporter: Care dintre aceste două jocuri este preferat?

Cătălin Beciu: Polo-ul nu poate concura cu golful la popularitate. Din punc-tul meu de vedere, polo-ul este cel mai frumos joc de pe pământ, dar de la o vârstă lucrurile sunt mai complicate, nu mai poţi juca la fel ca la început. Golful, însă, poate fi practicat cu succes de la patru ani până la 94 de ani, fără nicio problemă.

Reporter: Cât de mult golf şi cât de mult polo jucaţi?

Cătălin Beciu: Nu mai aloc aşa mult timp pentru aceste jocuri. Mi-a plăcut atât de mult polo-ul călare, încât era să-mi pierd viaţa din cauza lui. Am avut un accident de călărie în urma căruia a fost nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale pentru a mă mai putea mişca. Dar, de câte ori am ocazia, joc măcar o repriză-două. În schimb, am o altă pasiune - îmi plac foarte mult instrumentele muzicale. Cânt foarte mult la chitară. Am câteva chitări excepţionale, la care cânt deseori. Chiar am strâns un grup foarte interesant de antreprenori, cu care cânt, oameni din top managementul unor companii străine. Suntem buni. Dacă am fi fost pe atât de buni ca oameni de afaceri pe cât suntem când cântăm am fi monopolizat bursele.

Reporter: Referitor la burse, ce părere aveţi despre bursa noastră?

Cătălin Beciu: Nu am nicio opinie despre ceea ce nu exis-tă. Sunt zile în care tranzacţiile ajung la 10.000 de euro. Se tranzacţionează mai mulţi dolari fără documente în faţa magazinului Unirea, în fiecare zi.

Reporter: Revenind la polo călare, cât de educaţi suntem în ceea ce priveşte acest joc?

Cătălin Beciu: Am fost şocat atunci când am avut primul meci de polo. Am fost şocat să văd că românii au venit la acest eveniment ca şi cum ar fi făcut asta de 200 de ani. Eu sunt un tip bolnav de România şi cred că oamenii au nevoie doar de o oportunitate pentru a arăta cât de buni sau cât de educaţi sunt. Este o ţară de senzaţie, pe care n-aş schimba-o cu nicio alta. M-am simţit onorat că am putut participa la eliberarea ei în "89.

Reporter: Ce iubiţi cel mai mult la România?

Cătălin Beciu: Nu găsesc aproape nimic care să nu-mi placă. Poate doar că, de-a lungul timpului, au fost prea multe laşităţi, abandonuri...

Reporter: Ce părere aveţi despre modul în care evoluează economia?

Cătălin Beciu: România a început să existe, ca economie, odată cu guvernarea Tăriceanu, care a normalizat relaţiile între oamenii de afaceri, pături sociale, generaţii. Cei care au venit ulterior la guvernare nu au reuşit să strice întru totul construcţia asta şi au rămas încă resurse de normalitate în piaţă pe care ne sprijinim şi astăzi. A fost o perioadă în care oamenii de afaceri, cu demnitate, şi-au îndreptat umerii şi au rămas aşa.

Reporter: Ce domeniu din ţara noastră consideraţi că ar trebui să se dezvolte?

Cătălin Beciu: Cu doar câteva excepţii, toate domeniile ar trebui să se dezvolte. De exemplu, eu nu cred foarte tare în turismul românesc, deşi îmi iubesc foar-te mult ţara. Sunt prea multe opţiuni mai bune în jurul nostru. Agricultura este un domeniu care ar trebui dezvoltat, dar nu va fi posibil, pentru că foarte mult timp de acum înainte oamenii se vor împotrivi acestui lucru. Nu pot lucra împreună. Agricultura ar fi şansa noastră. Problema este că niciun capitalist nu s-a gândit să ia sistemul de irigaţii. Dacă nu a fost privatizat, cumpărat de către vreun mogul, a fost furat pe bucăţi, pompă cu pompă, ţeavă cu ţeavă... Dar nu ne-am vândut ţara...

Reporter: Nu mi-aţi spus nimic despre modul în care v-aţi început business-urile...

Cătălin Beciu: Am început foarte devreme, când tatăl meu lucra în străinătate. Îmi trimitea multă gumă de mestecat şi eu vindeam surprizele. Primul business adevărat l-am început în societatea comunistă, în 1986. Fratele meu, Bogdan Beciu, care este cu opt ani mai mic şi care îmi este partener, a fost cel care m-a ajutat să finisez o parte din tricourile pe care le comercializam. Pe vremea aceea, erau nişte tricouri inscripţionate cu "Break Dance" şi cu "Slezinger". Ambele erau făcute pe balconul meu. Aveam pânză, vopsea gonflabilă pe care ştiam să o întindem şi în degrade, iar unul dintre modele avea două mânuţe inscripţionate pe piept. Mâinile imprimate erau ale fratelui meu. A fost un business foarte bun, care mi-a permis ca pe la 16-17 ani să-mi cumpăr un televizor color "Iunosti" rusesc şi un video player cu lift, fără telecomandă. Printre altele, am mai făcut afaceri şi cu nasturi de la "Rifle", pe care mi-i aducea cineva de la Bucureşti şi eu îi vindeam. Ţin minte că aveam un bun prieten, acum fiindu-mi fin, care vindea ciorapi de damă pe care îi vopsea în galus negru. Miroseau a oţet. Am cumpărat şi eu pentru prietena mea de acum 27 de ani, care între timp mi-a devenit soţie, dar nu am fost foarte mulţumit de calitate, pentru că lăsau ceva urme dacă ploua.

Reporter: Fetele dumneavoastră vor intra şi ele în afaceri?

Cătălin Beciu: Probabil. Fiica mea cea mare a câştigat premii la concursuri naţionale de pian şi tenis. Cea mică a intrat acum în acelaşi regim de lucru, cu aceeaşi performanţă, dar amândouă tund gazonul sau fac alte activităţi de gospodărire, pentru că dacă nu ar face asta ar putea crede că toate aceste lucruri au fost paraşutate aici.

Reporter: Dumneavoastră intenţionaţi să mai investiţi?

Cătălin Beciu: Sunt investitor de meserie, aşa că intenţionez să inves-tesc tot timpul până în ultima mea zi, însă doar în domenii care-mi plac. Dacă ar trebui să investesc mâine într-un domeniu care ar putea polua ori ar afecta grav o zonă anume, nu m-ar interesa.

Reporter: Totuşi, unele investiţii imobiliare strică peisajul. Proiectul din Băneasa, de exemplu, a fost foarte discutat, din acest punct de vedere...

Cătălin Beciu: "Băneasa", din punctul meu de vedere, este un model de business şi de patriotism. Cea mai mare inepţie pe care am auzit-o vreodată a fost cea cu furtul terenului de la Băneasa, în care un capitalist rău a dis-trus Institutul de Cercetări Pomicole şi şi-a făcut mall. Acest institut ar trebui să fie în Teleorman, nu sub trenul de aterizare al avioanelor, pe DN1, unde este plin de noxe şi metrul pătrat de teren costă 1000 de euro. Băneasa face parte din zona foarte scumpă a Bucureştiului şi trebuie exploatată ca atare - aşa cum se exploatează o zonă scumpă a unei capitale europene. Acolo eu vreau mall-uri, zgârie nori, parcări, zone de shoping, Dis-neyland, dar nu piersicuţe. Acea zonă ridică România cu două puncte, doar că unii sunt agitaţi că face Popoviciu profit. Păi, să facă. Profitul este bun, mai ales pentru cei invocaţi, că de acolo îşi iau ei salariile, pensiile şi asigurările medicale...

Reporter: În final, vă rog să daţi un sfat tinerilor care doresc să intre pe piaţa afacerilor.

Cătălin Beciu: Nu există pe pământ un om de afaceri onest care să-şi sfătuiască concurenţa în legătură cu felul în care aceasta ar putea să investească. Tinerii investitori români trebuie să fie foarte atenţi atunci când intră pe acest teren, pentru că aici se pot întâlni cu nişte cetăţeni cum ar fi Ţiriac, Puiu Popoviciu etc...Nu prea este loc de fineţuri, că oamenii ca ei nu-s băieţi miloşi din fire...

Reporter: Dar ştiţi că şi Ţiriac şi Puiu Popoviciu au fost la început...

Cătălin Beciu: Sigur, dar cei mai mulţi temerari au avut un început care a coincis cu sfârşitul; 90% dintre investitorii începători termină în felul ăsta. Eu recomand tuturor o atentă autoevaluare. Poate este mai potrivit să-şi caute un job.

Reporter: Mulţumesc!