Compania britanică ICAP Plc, cea mai mare societate de brokeraj de pe segmentul tranzacţiilor între bănci, cumpără sistemul electronic de tranzacţionare valutară EBS, plătind pentru acesta 775 milioane de dolari în numerar. Aceasta este cea mai importantă achiziţie făcută de ICAP după anul 2003 şi va fi finanţată atît prin lichidităţi existente, cît şi prin fondurile obţinute în urma lansării unei emisiuni de 36,1 milioane acţiuni noi ICAP, în valoare de 308 milioane de dolari. Acţionarii EBS pot să aleagă între a primi acţiuni ICAP în defavoarea numerarului, situaţie în care valoarea achiziţiei poate să crească pînă la 825 milioane de dolari.
Directorul executiv al ICAP, Michael Spencer, realizează astfel încă o achiziţie majoră în domeniul activităţilor electronice de brokeraj, încercînd să extindă operaţiunile companiei într-un domeniu mai profitabil decît varianta tradiţională a brokerajului - cea prin telefon. ICAP a plătit, în 2003, 240 de milioane de dolari ca să preia "BrokerTec Global" LLC, societate de brokeraj online pentru bonurile de tezaur americane.
EBS, societate care a fost creată în 1993, de un grup de bănci printre care "Citigroup" Inc., "JPMorgan Chase & Co." şi UBS AG, realizează zilnic, pe piaţa mondială a valutelor, tranzacţii cu o valoare medie cuprinsă între 120 de miliarde şi 1.900 miliarde de dolari.