Investiţiile din sectorul eolian autohton se vor ridica, în acest an, la un miliard de euro, în condiţiile în care energia regenerabilă reprezintă unul dintre obiectivele autorităţilor de la Bucureşti, a declarat, ieri, într-o conferinţă, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. Domnia sa a mai precizat, citat de Agerpres: "Facem eforturi mari pentru alocarea de bani pentru mediu şi spun aici numai suma de un miliard de euro din Fondul de Mediu. În ceea ce priveşte energiile regenerabile, spun că vor fi investiţii şi vom marşa pe acest segment. În eolian, vă spun că sunt investitori care vor investi peste un miliard de euro în perioada următoare. Sunt zone în România unde vântul suflă 366 de zile pe an din 365". Ministrul Mediului a adăugat că obiectivele de mediu trebuie privite atât local, cât şi global, prin prisma faptului că România nu poate decide la nivel global fără a şti ce se întâmplă local.
Investiţii de un miliard de euro în sectorul eolian
(A.G.)
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 4 iunie 2010