Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi va investi peste 100 milioane lei în modernizarea şi reabilitarea unor obiective din porturile Brăila, Galaţi şi Tulcea, aflate în subordinea sa. Directorul general APDM Galaţi, Nicu Popoacă, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că, în următorii cinci ani, vor fi alocate câte 40 milioane lei pentru modernizări şi reabilitarea cheului din danele 31 şi 32 ale Portului Docuri, sumele provenind de la buget şi din fonduri europene. Alte 38 milioane lei, din aceleaşi surse, vor fi cheltuite, în următorii trei ani, pentru reamenajarea danelor 23 şi 24 din Portul Brăila. La rândul său, Portul Tulcea va primi 5,9 milioane lei pentru lucrări de dirijare a curenţilor, prin realizarea de epiuri în zona localităţii Tudor Vladimirescu, care vor face posibil fenomenul de autodragare, informează Agerpres. De asemenea, Portul Galaţi va avea un nou terminal de pasageri. "Este vorba de o investiţie de 14 milioane lei, reprezentând o construcţie complet nouă, modernă, în genul celei existente deja la Tulcea, cu trafic separat pe fluxuri: UE şi nonUE", a precizat Nicu Popoacă.
Construcţia noului terminal va începe după ranfluarea epavei "Transilvania", care blochează de peste 30 ani activitatea la danele 18, 21 ale portului comercial. Se preconizează ca operaţiunea să se finalizeze până la sfârşitul anului.