INVESTIŢII PERSONALE Arta automobilului

Dacă vorbim despre maşini, vom ajunge să ne întrebăm care este cea mai scumpă maşină. Maşină de curse, maşină obişnuită, maşină de colecţie, maşină aflată acum în vreo oferă? Nu contează, noi vrem să ştim care este cel mai mare preţ ce se poate plăti, sau s-a plătit deja, pentru o chestie din asta cu patru roţi, mişcate de un volan. De fapt, contează foarte mult!

Cea mai scumpă maşină din oferta actuală este Gordon Murray Automotive T.50s Niki Lauda. Te duce la 4,5 milioane de dolari. În 2021, când a fost anunţată, preţul era de trei milioane cu diferite plusuri. Aceste plusuri au însemnat, până la urmă, 50 la sută din preţ. Maşina a primit numele lui Niki Lauda, marele şi simpaticul pilot de Formula 1, în onoarea acestuia. A fost lansată în februarie 2021, de ziua sa, când pilotul ar fi împlinit 72 de ani. Vor fi construite doar 25 de exemplare din acest tip de maşină, ceea ce, desigur, influenţează semnificativ preţul.

La 5 mai trecut, Sotheby's a anunţat că, la o vânzare privată organizată Mercedes-Benz Museum in Stuttgart, a obţinut cel mai mare preţ atins vreodată de o maşină, 135 de milioane de euro. Pe scurt, "marfa" se numeşte "1955 Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupe" iar istoria şi descrierea sa nu sunt deloc scurte. Maşina nu a câştigat curse celebre, deşi pentru asta a fost concepută. Deşi dorită, s-a născut într-un moment nepotrivit, în decembrie 1955, în pline discuţii despre securitatea curselor de maşini, după accidentul din iunie 1955, de la Le Mans, soldat cu 84 de morţi.

Precedentul record era deţinut de un Ferrari GTO, indiferent dacă vorbim de vânzare privată din 2018 sau cea deschisă din 2013. Şi în cazul de faţă, vânzarea a avut două elemente speciale: a fost una mai restrânsă şi a avut un scop mai generos decât o încasare cât mai mare. Se intenţionează ca banii să genereze un fond Mercedes pentru burse, educaţie şi studii în "protecţia mediului şi decarbonizare".

Din maşina vândută cu preţul record, Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupe, există pe lume doar două exemplare, că doar două au fost făcute, şi amândouă se află în posesia Mercedes. Vânzarea unuia a fost o mişcare surprinzătoare şi târziu s-a aflat că fericitul cumpărător insistă de vreo doi ani pe lângă Mercedes să dea şi la alţii această maşină de excepţie. Nu-i vorba că el, cumpărătorul din licitaţie, un cunoscut şi important colecţionar şi dealer de maşini scumpe de tot, a făcut achiziţia pentru un alt colecţionar, rămas necunoscut.

De fapt, aici voiam să ajung, la colecţionarii de maşini, pentru că tocmai am vizitat un muzeu al maşinilor, al automobilelor sau autoturismelor, după cum vrem să le numim. Englezescul "car" este derutant pentru publicul român, ducându-l cu gândul la vreun muzeu al satului şi al tradiţiilor populare. Mă refer la Muzeul Louwman din Haga, în Olanda, un spaţiu special de încântare şi descoperire. Desigur, valoarea i-o dă maşinile expuse, dar conceptul muzeografic este unul special, specific muzeelor automobilului dar şi unei prezentări moderne, atractive, deştepte.

Cele trei puncte de referinţă care definesc muzeul sunt următoarele: 275 de maşini expuse, este cea mai veche colecţie privată de maşini istorice, şi "acceptăm cardurile de vizitare a muzeelor". Desigur, asta scrie pe prima pagină a site-ului, interiorul muzeului, însă, este de-a dreptul răvăşitor.

Muzeul este găzduit de o clădire specială, un palat gândit pentru un muzeu al maşinilor de epocă, plasat în tradiţia arhitecturală a zonei care, să nu uităm, are multe elemente de avangardă interbelică. Este o construcţie recentă şi a fost realizată de arhitectul american Michael Graves şi de echipa sa. Spaţiile interioare sunt ample şi pun perfect în valoare exponatele în diversitatea lor. Pentru că la Muzeul Louwman vedem maşini uluitoare dar şi o remarcabilă colecţie de artă plastică având ca subiect automobilul, cursele, vremurile, cultura acestui mijloc de transport.

Muzeul din Haga este o colecţie privată, cea mai veche şi mai mare din lume, după cum ni se spune. Ea a început în 1934 când tatăl actualului proprietar şi colecţionar, Pieter Louwman, importator şi distribuitor olandez de automobile Dodge, a cumpărat o maşină veche de exact 20 de ani. Acest debut se regăseşte în muzeu, o piesă de excepţie, printre primele Dodge 30 produse în lume, când îl vezi înţelegi ce a fost în mintea şi în sufletul colecţionarului când a cumpărat vechitura, fapt pentru care îi mulţumim. Colecţia a fost continuată de actualul proprietar, Evert Louwman, fiul celui de început. A crescut în valoare şi conţinut, a fost prezentată în diferite spaţii până s-a stabilit în acest colţ de vecinătate regală, plin de verdeaţă de parcuri şi păduri. Se integrează perfect, cu spaţii de apă şi grădini îngrijite, inclusiv cu garduri vii tăiate în formă de vehicule diverse. Clădirea are doar două etaje care reuşesc o suprafaţă remarcabilă, în care au loc exponatele dar şi diferite spaţii speciale, de conferinţe, de spectacole, pentru expoziţii temporare de top.

Desigur, cursul lecturii este unul cronologic, pornind de la ... maşinile de Formula 1. Aceasta este, de fapt, expoziţia temporară din marele hol, de onoare, unde aflăm numai maşini câştigătoare de curse, cu conducători legendari: Ferrari-ul 500 F2, ca de jucărie, care l-a făcut campion pe Alberto Ascari, acum 70 de ani, Mercedes-Benz W196 din 1955, condus atunci de Juan Manuel Fangio, Lotusul din 1967, cu Graham Hill "în scări".

Expunerea începe, totuşi, cu o lectică din 1750. Sau chiar cu un atelier de roţi de lemn, cu toată bogata sa dotare tehnică, adică un mini-muzeu al atelierului de roţi de lemn sau al uneltelor de prelucrare a lemnului, în Olanda, ţara celebrilor saboţi de lemn. "Maşini" cu tracţiune animală, chiar o căruţă de fermier olandez, o maşină cu vapori de apă, un cazan uriaş pe trei roţi, din 1887, considerat a fi "unul dintre cele mai vechi din lume". Un faeton Peugeot din 1894, căruia îi lipsesc caii, deşi are locul unde ar fi trebuit să fie legaţi, pentru că are un motor ce îi permitea să "zboare" cu 24 de km/h. Creaţiile De Dion-Bouton, care încep să semene a maşini, la trecerea din secolul al XIX-lea în următorul. Frumos, în vitrină, este expusă şi prima maşină cu 4 cilindri din lume, creată de Henry Buffum, în 1895. Darracq-ul din 1901 are deja volan, schimbător de viteze, radiator, două locuri pe canapea. Regal Car Company din Detroit face, în 1910, un roadster care încheie căutările în forma automobilului, după cum vedem şi în exemplarul expus la Louwman.

Şi, aşa cum mă aşteptam, ne-am lungit cu vorba şi trecem în grabă pe lângă primele maşini electrice, inclusiv modelul Baker Coupe din 1912, care poate fi văzut la Louwman şi în desenele animate cu răţoiul Donald, maşini cu vapori sau cu gaz, în vremuri neaşteptat de vechi, sau pe lângă maşini care au apărut în filme, "Naşul" sau cele cu Bond, James Bond, maşini cu proprietari celebri, inclusiv Churchill, maşini rare, pentru că au fost puţine sau au supravieţuit puţine, maşini care nu au fost niciodată recondiţionate, maşini care arată superb, denotând gustul unor epoci, automobile-amfibie sau maşini de familie, maşini de poliţie şi de pompieri. Să nu uităm bicicletele diverse, motociclete pline de imaginaţie, ba chiar şi avioane. Şi colecţiile de piese diferite, claxoane şi faruri, de drapele diplomatice, inclusiv cel al României comuniste, şi machetele, ah, machetele, maşinuţele de colecţie, mai mari sau foarte mici, puse pe ani, pe tipuri, pe frumuseţe. Sălile de artă plastică au pictură şi sculptură din vremurile când călătoria cu automobilul era o frumoasă şi elegantă aventură, când se făceau curse cu viteze mult mai mari decât ne aşteptam şi cu drumuri chiar mai proaste decât cele din România, după aproape 100 de ani. Şi văzând această perspectivă, povestitorul tăcu. Nu sfios, enervat!