Investitorii din Europa de Vest, provenind din ţări precum Austria, Olanda, Belgia şi Marea Britanie, au fost cei mai activi cumpărători de active imobiliare în România în perioada 2019-2024, realizând plasamente în valoare de 1,75 miliarde de euro, potrivit unei analize Cushman & Wakefield Echinox trimise redacţiei. Aceştia au deţinut o cotă de piaţă de 39% dintr-un volum total de tranzacţii de 4,5 miliarde de euro.
Investitorii români s-au clasat pe locul al doilea, cu un volum de aproape 1,2 miliarde de euro şi o cotă de 26%, urmaţi de investitorii din Europa Centrală şi de Est, care au achiziţionat active în valoare de 560 de milioane de euro, reprezentând 13% din piaţă. Investitorii din Orientul Mijlociu au realizat plasamente de 388 de milioane de euro, iar cei din Africa de Sud, a căror activitate a fost în scădere, au deţinut o cotă de 7%.
În ciuda unui climat economic volatil, piaţa imobiliară din România a continuat să atragă noi investitori, atât locali, cât şi internaţionali. Printre numele noi care au intrat pe piaţă în această perioadă se numără M Core (Marea Britanie), Supernova (Austria), Adventum Group (Ungaria), Fortress (Africa de Sud), Oresa Industra (Suedia), BT Property (România), Vectr Holdings (India), Vincit Union (Letonia), W&E Assets (SUA) şi AYA Properties (Belgia).
În ceea ce priveşte activitatea investitorilor deja prezenţi pe piaţa locală, cele mai mari achiziţii au fost realizate de Pavăl Holding, CTP şi AFI Europe, care şi-au consolidat poziţiile prin achiziţia de clădiri de birouri şi parcuri industriale şi logistice. Aceste preluări au dus şi la ieşirea de pe piaţa românească a unor grupuri internaţionale precum CA Immo, NEPI Rockcastle şi Globalworth, care şi-au vândut portofoliile de birouri şi industriale.
Cristi Moga, Head of Capital Markets la Cushman & Wakefield Echinox, a declarat că România a atras capital din peste 20 de ţări de pe patru continente în ultimii cinci ani. "Cu toate acestea, investitorii europeni, incluzându-i pe cei români, au fost responsabili pentru aproximativ 80% din volumul total al tranzacţiilor. Apetitul jucătorilor din Europa de Vest pentru achiziţii rămâne ridicat, iar începem să observăm un interes crescut şi din partea investitorilor din Europa Centrală şi de Est", a afirmat acesta, potrivit aceleiaşi analize.
În perioada 2020-2024, au fost înregistrate 159 de tranzacţii, cu o valoare medie de peste 28 de milioane de euro. Cele mai tranzacţionate active au fost clădirile de birouri, care au cumulat un volum de peste 2,2 miliarde de euro, reprezentând aproape 50% din total. Acestea au fost urmate de proiectele comerciale, cu o cotă de piaţă de 24%, şi de proprietăţile industriale, care au însumat 19% din volumul total al tranzacţiilor.
Aproximativ 60% din valoarea investiţiilor a fost direcţionată către proprietăţi situate în Bucureşti, în timp ce restul pieţei a fost reprezentat de achiziţii de portofolii cu active situate în mai multe oraşe din ţară.
Cushman & Wakefield Echinox este una dintre principalele companii de consultanţă imobiliară din România, activând pe toate segmentele pieţei. În ultimii cinci ani, departamentul său de Capital Markets a fost implicat în tranzacţii cu o valoare totală de aproximativ 500 de milioane de euro.
Opinia Cititorului