Actualizare 12:20
Ioana Băsescu a ieşit de la DNA, după mai bine de trei ore şi jumătate de audieri. Nici ea, nici avocatul ei nu au făcut declaraţii, transmite Digi24.ro.
(L.B.)
--------
Fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a ajuns în această dimineaţă la DNA, însoţită de un avocat ales.
Deocamdată nu se ştie în ce calitate a fost chemată la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi nici despre ce dosar este vorba, potrivit Digi24.ro.
Ioana Băsescu, de profesie notar, a mai fost audiată la DNA în urmă cu aproape doi ani, în calitate de martor, într-un dosar care privea modul în care au fost retrocedatate şi ulterior vândute către o firmă italiană peste 200 de hectare de teren în comuna Nana, terenuri care ulterior au fost cumpărate de Ioana Băsescu.
De asemenea, soţul Ioanei Băsescu, avocatul Radu Pricop, este cercetat de DNA în legătură cu o despăgubire pentru un teren din judeţul Argeş, conform aceleiaşi surse.