IOANA GHEORGHIADE, BCR:  "Fără investiţii solide în infrastructura noastră, investitorii străini vor prefera Polonia sau Ungaria"

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 iunie 2016

 "Fără investiţii solide în infrastructura noastră, investitorii străini vor prefera Polonia sau Ungaria"

BCR a depăşit cifra de 5 miliarde de lei finanţări acordate proiectelor de infrastructură locală

Oficialii BCR susţin că încurajează orice proiect care presupune eliminarea birocraţiei, creşterea transparenţei procesului de achiziţie publică şi un mediu competiţional corect şi etic

Investitorii străini vor prefera Polonia sau Ungaria, fără investiţii solide în infrastructura românească, susţine doamna Ioana Gheorghiade, Director Executiv Sector Public şi Finanţarea Infrastructurii la BCR, adăugând că potenţialul de dezvoltare al României este pus în pericol. Domnia sa este de părere că se impune din ce în ce mai mult dezvoltarea strategică a infrastructurii pentru transportul de mărfuri şi a celei educaţionale pentru atragerea/păstrarea investitorilor în România: "Dacă nu se schimbă nimic în această privinţă, investiţiile se vor concentra în continuare în capitală şi în oraşele mari cu forţa de muncă calificată ori în zona de Vest cu lanţul logistic care s-a dezvoltat în acea zonă cu acces rapid la autostrăzile din Ungaria. Fără o extindere a infrastructurii, interesul companiilor private se mută pe pieţele externe".

Oficialii BCR susţin că încurajează orice proiect care presupune eliminarea birocraţiei, creşterea transparenţei procesului de achiziţie publică şi un mediu competiţional corect şi etic.

Banca Comercială Română a depăşit cifra de 5 miliarde lei finanţări acordate proiectelor de infrastructură dezvoltate de autorităţile publice locale în perioada 2005 - 2015, potrivit unui comunicat de presă. Cea mai mare parte a finanţărilor au fost atrase pentru reabilitarea infrastructurii rutiere (drumurile judeţene şi comunale, precum şi străzile urbane ori rurale care sunt în responsabilitatea autorităţilor locale), iar BCR a susţinut reabilitarea acestora din urmă cu aproximativ 2,6 miliarde lei. O altă categorie majoră de proiecte a vizat intervenţii dedicate pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii: legături rutiere între comunităţi izolate, reparaţii ale şcolilor şi spitalelor, construcţia de locuinţe sociale, centre de asistenţă socială şi îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi, infrastructură de apă, canalizare şi managementul deşeurilor.

Aproximativ 1 miliard de lei reprezintă co-finanţări ale proiectelor realizate cu fonduri europene aferente programelor operaţionale de care a beneficiat România în perioada 2007-2013, în special prin Programul Operaţional Regional şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. La acestea se adaugă Programul Operaţional Sectorial Mediu (sisteme integrate de management al deşeurilor) precum şi o serie de Programe de Cooperare Transfrontalieră.

În ceea ce priveşte infrastructura socială, BCR a acordat finanţări de aproximatv 1,7 miliarde RON, în principal pentru reabilitări de şcoli, spitale, proiecte de eficienţă energetică pentru domeniul locativ, reabilitarea siturilor istorice.

Ştefan Buciuc, Director Departament Autorităţi Publice în cadrul BCR, a remarcat: "Dezvoltarea infrastructurii este critică pentru creşterea calităţii vieţii în regiunile mai puţin dezvoltate. La nivel naţional, în regiunile mai puţin dezvoltate, finanţările acordate de către bancă au urmărit cu preponderenţă dezvoltarea reţelelor de apă / canalizare, dezvoltarea infrastructurii de management a deşeurilor, infrastructura rutieră, iluminat şi transport public ori reabilitarea siturilor istorice".

În ceea ce priveşte priorităţile Băncii Comerciale Române pe termen scurt şi mediu, oficialii BCR au în vedere susţinerea proiectelor co-finanţate cu fonduri europene atât cele în curs de finalizare derulate în cadrul POR 2007 - 2013 cât şi cele care urmează să fie implemenate prin programul 2014 - 2020. De asemenea, reprezentanţii BCR vizează finanţarea dezvoltării infrastructurii sociale, educaţionale şi de transport în zonele mai slab dezvoltate ale României, finanţarea dezvoltării infrastructurii de mediu şi cooperarea între mediul privat şi public pentru dezvoltarea proiectelor esenţiale, inclusiv în format PPP.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Atata vreme cat nu avem o autostrada Bucuresti-Viena e degeaba.

    Strainii vor prefera Polonia sau Ungaria pentru ca sunt mai aproape de core markets, adica Vestul. Relatiile UE-Est (Rusia) sunt distruse de americloci si paiatele lor din elitele UE. Lipsa relatiilor comerciale Est-Vest inseamna si paralizia economiei de granita estica, adica a Romaniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb