IOANA MIHĂILĂ: ''OUG privind certificatul digital pentru COVID-19, adoptată de Guvern''

G.U.
Miscellanea / 29 iunie 2021

''OUG privind certificatul digital pentru COVID-19, adoptată de Guvern''

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că în cadrul şedinţei de guvern de marţi a fost aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează cadrul legal pentru eliberarea, începând cu data de 1 iulie 2021, a certificatului digital COVID-19 pentru călătoriile în UE, informează Agerpres.

"Prima este ordonanţa de urgenţă privind măsurile de punere în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital privind COVID, cu scopul de a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19. Astfel, prin acest act normativ, se reglementează crearea cadrului legal pentru eliberarea, începând cu data de 1 iulie 2021, a certificatului digital COVID-19 pentru călătoriile în UE, cu rolul de a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei", a spus Ioana Mihăilă.

Aceasta a menţionat că certificatele eliberate vor fi valabile în următoarele intervale:

- certificatele de vaccinare, până la data de 30 iunie 2022;

- certificatele de testare - 24 de ore pentru testul antigen rapid şi 72 de ore pentru testul real-time PCR;

- certificatele de vindecare - 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2 înregistrat în platforma informatică CoronaForms.

Potrivit ministrului, certificatele vor putea fi eliberate în format digital, iar pentru persoanele care nu au acces la acestea în format digital, primăriile, direcţiile de evidenţă a populaţiei şi direcţiile de sănătate publică vor putea asista cetăţenii pentru eliberarea certificatului în format letric.

"În paralel cu certificatul, a fost creată de către STS şi o platformă electronică de verificare a codurilor QR generate de acest certificat digital. Deocamdată, nu este reglementată utilizarea în intern, dar dacă vor fi solicitări din partea asociaţiilor profesionale sau a operatorilor economici, putem discuta şi despre utilizarea în intern", a explicat ea.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Libera circulație e un drept fundamental al oamenilor liberi și un atribut al democrației nu un bonus de la guvern.

    Nu va lăsați păcăliți. Boicotați statul și corporațiile! 

    1. Pleacă mă suveranule de aici.

      eu daca plec, plec in tarile in care nu trebuie asa ceva: spania, albania, macedonia, bulgaria, olanda, danemarca, muntenegru, croatia, ungaria

    E un instrument totalitar de control, gen Coreea de Nord, inventat de neomarxisti pentru sclavizarea planetei

    Nu vă lăsați manipulați, astfel veți deveni niste sclavi! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb