IOHANNIS A REITERAT, LA ÎNTÂLNIREA CU AMBASADORII STATELOR UE:  "Desemnarea noului premier, numai cu respectarea criteriilor de integritate"

Andrei Stan
Politică / 14 decembrie 2016

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit ieri cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unui dejun de lucru găzduit de Ambasada Republicii Slovace, prilej cu care a reiterat faptul că va desemna un nou premier numai cu respectarea criteriilor de integritate, fapt care a fost enunţat înaintea începerii campaniei electorale, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, trimis Redacţiei.

Întâlnirea a prilejuit discuţii despre situaţia internă din ţara noastră, dar şi despre temele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 15 decembrie.

Administraţia Prezidenţială precizează: "Referitor la situaţia internă, au fost discutate cu prioritate rezultatele şi implicaţiile alegerilor parlamentare care au avut loc în 11 decembrie. Preşedintele României a menţionat că acestea s-au desfăşurat în bune condiţii, fiind foarte bine organizate. În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că România are, în prezent, o democraţie consolidată, ceea ce se confirmă şi prin faptul că din viitorul legislativ nu vor face parte partide politice naţionaliste, eurosceptice sau extremiste".

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la zona euro, şeful statului a menţionat că aceasta rămâne un obiectiv strategic, arătând că mult mai important decât fixarea unui termen de aderare este ca ţara noastră să facă eforturile necesare astfel încât să fie foarte pregătită pentru aderare într-o perioadă rezonabilă de timp.

Preşedintele a felicitat Republica Slovacă pentru eforturile depuse şi rezultatele obţinute pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, în cel de-al doilea semestru al acestui an, într-un climat european care se confruntă cu multiple provocări.

Şeful statului a menţionat că, în ciuda situaţiei complicate la nivel european, ţara noastră îşi menţine angajamentul ferm faţă de proiectul european, iar cetăţenii români sunt profund ataşaţi valorilor europene.

"România consideră că adâncirea integrării europene este calea de urmat pentru un viitor de succes al Uniunii Europene", precizează comunicatul.

Referitor la deţinerea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră în 2019, preşedintele Iohannis a indicat că exercitarea pentru prima dată de către ţara noastră a preşedinţiei rotative a Consiliului UE va fi o importantă oportunitate pentru statul român, dar şi o mare responsabilitate, depunându-se toate eforturile pentru a exercita cu succes acest mandat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sigur, ambasadorii mari sunt "intru totul" cu presedintele dar vor conlucra strans cu noul guvern. Ati priceput? 

    1. Oare de ce a trebuit sa raporteze asa de rapid , domnul presedinte? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb