Şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) Lucian Pahonţu este trecut în rezervă începând din 2 noiembrie, prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis, informează news.ro.
"Conform prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, SPP este condus de un director cu rang de secretar de stat, numit de Preşedintele României, la propunerea CSAT. În conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin.23 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, generalii din Serviciul de Protecţie şi Pază sunt menţinuţi în activitate până la împlinirea vârstei de 60 de ani. Dl.gl. Lucian-Silvan Pahonţu se trece în rezervă din calitatea sa de militar, la împlinirea vârstei de 60 de ani, pe data de 2 noiembrie 2024. Încetarea calităţii de director SPP, cu rang de secretar de stat, presupune emiterea unui decret de eliberare din funcţie", a transmis SPP.
Potrivit Administraţiei Prezidenţuiale, preşedintele Iohannis a semnat vnerii "decretul privind trecerea în rezervă a domnului general - cu patru stele Pahonţu Lucian-Silvan din Serviciul de Protecţie şi Pază, la data de 2 noiembrie 2024".
Pahonţu împlineşte anul acesta 60 de ani şi se află la conducerea SPP din 2005.
Reprezentanţii SPP au precizat că Pahonţu rămâne la conducerea instiituţiei, schmbându-i-se doar statutul miilitar.
Şeful SPP are rang de secretar de stat şi este numit de preşedintele ţării, la propunerea CSAT.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2024, 14:37)
Mashallah! Sa vezi cum isi deschide si Pahontu firma / firme de consultanta, si-o sa monetizeze secretele de stat in interes personal mercenar.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2024, 17:55)
mai are de santajat ani de zile inante !