Iohannis a trimis spre ratificare acordul FATCA

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 3 iulie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat un decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului între România şi Statele Unite ale Americii pentru îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale şi pentru implementarea FATCA.

Guvernul a aprobat proiectul de lege, iar acordul a fost semnat la Bucureşti în 28 mai 2015 de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson.

Textul Acordului negociat şi încheiat între autorităţile române şi cele americane este în concordanţă cu modelul de Acord FATCA cu reciprocitate, ceea ce implică un schimb reciproc de informaţii între autorităţile fiscale din cele două state, prin transmiterea informaţiilor financiare raportate de instituţiile financiare prin intermediul autorităţilor fiscale.

Ratificarea acestui Acord va avea următoarele efecte: Nu se va aplica impozit cu reţinere la sursă în SUA asupra veniturilor obţinute din SUA de către instituţiile financiare din România (ex. dobânzi, dividende etc), iar instituţiile financiare române nu vor fi obligate să reţină impozit asupra anumitor venituri primite de cetăţeni sau rezidenţi americani care au deschise conturi financiare la astfel de instituţii financiare; Simplifică implementarea sistemului de transmitere a informaţiilor financiare şi reduce din povara administrativă a instituţiilor financiare din România, angajate să efectueze aceste schimburi de informaţii; Creşte certitudinea juridică pentru instituţiile financiare din România, iar prin semnarea şi, ulterior, ratificarea acestui Acord, acestea vor fi considerate în SUA instituţii financiare conforme; Instituţiile financiare vor comunica autorităţilor fiscale române informaţii menţionate în Acord, aferente anului 2014, urmând ca prima raportare a autorităţilor fiscale române către autorităţile fiscale din SUA să se facă în anul 2015, până la data de 30 septembrie; Prin încheierea şi ratificarea acestui Acord se va completa cadrul juridic bilateral privind schimbul automat de informaţii în domeniul fiscal. Acest demers va conduce la posibilitatea promovării cooperării în materie fiscală şi la combaterea practicilor fiscale evazioniste.

Principalele aspecte cuprinse în acest Acord vizează: Persoane pentru care se face raportarea informaţiilor fiscale: persoane fizice cetăţeni sau rezidenţi în SUA, parteneriate sau companii înfiinţate în SUA; Definiţii legate de teritorialitate, instituţii financiare, instrumente financiare, conturi raportabile; Tipul de informaţii care fac obiectul acordului de schimb automat de informaţii: datele de identificare a persoanelor pentru care se face schimbul de informaţii, numărul de cont, datele de identificare a instituţiilor financiare care trebuie să facă raportarea etc.; Intervalele de timp pentru care se face schimbul de informaţii; Modul de efectuare a schimbului de informaţii şi aspecte legate de aplicarea măsurilor FATCA pentru instituţiile din România; Obligaţiile şi procedurile pe care le au de îndeplinit instituţiile financiare privind identificarea şi raportarea conturilor; Entităţi care nu raportează informaţii financiare şi produsele financiare pentru care nu se face raportare.

FATCA reprezintă un set de prevederi legislative din domeniul fiscal, introduse în legislaţia americană în anul 2010, care se aplică începând cu 1 iulie 2014. Conform acestor prevederi din legislaţia americană, pe cale unilaterală, a fost instituită obligaţia, pentru instituţiile financiare nerezidente în SUA (inclusiv pentru instituţiile financiare române) la care cetăţenii sau rezidenţii americani au deschise conturi, de a transmite în mod automat, direct sau prin intermediul autorităţilor fiscale ale statelor lor de rezidenţă, informaţii financiare legate de cetăţenii sau rezidenţii americani respectivi. Neconformarea acestor instituţii financiare la această obligaţie se sancţionează prin aplicarea unui impozit cu reţinere la sursă de 30% asupra oricăror plăţi de natura dobânzilor, dividendelor, chiriilor, primelor, anuităţilor, compensărilor, remuneraţiilor, onorariilor şi asupra altor câştiguri anuale sau periodice fixe sau determinabile, obţinute din surse americane de respectivele instituţii financiare nerezidente în SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb