Iohannis: "Intrarea României în Schengen este iminentă"

Politică / 10 mai 2015

Iohannis: "Intrarea României în Schengen este iminentă"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la recepţia cu ocazia Zilei Europei de la Palatul Cotroceni, că, în scurt timp, România va face paşi semnificativi pentru a deveni stat membru al spaţiului Schengen.

"Am sărbătorit, recent, împlinirea a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, un moment deosebit pentru toţi românii, acum cetăţeni europeni cu drepturi depline. România este, astăzi, nu doar un stat profund ataşat valorilor care definesc Uniunea Europeană şi un puternic susţinător al adâncirii procesului de integrare europeană, România este o sursă de stabilitate şi democraţie într-o regiune complicată, un partener angajat în susţinerea statului de drept, în apărarea libertăţii fundamentale şi în promovarea economiei de piaţă. După mai mult de 8 ani de la momentul aderării, putem afirma că am pornit pe un drum ireversibil şi am parcurs etape importante. Dar procesul de integrare nu este încă finalizat. Am convingerea că, în scurt timp, vom face paşi semnificativi pentru a deveni membri ai spaţiului Schengen", a spus Iohannis.

El a arătat că pe 9 mai se marchează Ziua Europei, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi proclamarea Independenţei de stat a României. De asemenea, şeful statului a amintit că au trecut 65 de ani de la Declaraţia lui Robert Schuman, care a pus bazele proiectului de integrare europeană, prin crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

"Despre Europa s-au spus şi se pot spune multe lucruri. Europa cetăţenilor este un spaţiu al libertăţii şi democraţiei, al dialogului şi diversităţii, al prosperităţii şi şanselor egale. Aş vrea să folosim acest prilej pentru a reflecta la ce ne dorim să fie Europa pentru fiecare dintre cetăţenii săi şi cum o putem face mai puternică în serviciul lor. Perioada pe care o traversăm nu este una deloc simplă. Numeroase provocări - de la cele de securitate la cele economice, de la cele instituţionale la cele legate de migraţie - ne încearcă angajamentul, determinarea şi capacitatea de acţiune comună. Trebuie să fim conştienţi de ele, dar nu să ne sperie. Nu există construcţie durabilă care să nu fi avut de trecut teste şi de înfruntat circumstanţe", a afirmat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că în faţa provocărilor de securitate trebuie să existe solidaritate.

"În faţa xenofobiei şi extremismului să fim uniţi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor, a valorilor toleranţei şi incluziunii, a unităţii în diversitate care exprimă cel mai bine esenţa Uniunii Europene. În faţa scepticismului şi îndoielii, să fim curajoşi în a continua şi consolida procesul de integrare europeană şi de extindere. În faţa dificultăţilor economice, să răspundem prin soluţii comune şi instituţii eficiente. Avem nevoie de o Uniune Economică şi Monetară puternică, cu o Uniune Bancară funcţională. Avem nevoie de o Piaţă Internă fără bariere şi de o Uniune a Energiei care să ne asigure securitatea energetică. Trebuie să consolidăm Spaţiul Schengen ca singură opţiune viabilă pentru siguranţa cetăţenilor noştri. Trebuie să continuăm extinderea Uniunii pentru că astfel vom deveni mai puternici", a declarat şeful statului.

El a precizat că adoptarea monedei unice euro reprezintă cel mai important proiect de ţară după aderarea României la Uniunea Europeană.

"Aderarea la zona euro impune, însă, o pregătire serioasă şi un efort susţinut şi bine coordonat în următorii ani din partea tuturor actorilor relevanţi - politici, guvernamentali, bancari. Sunt convins că, în acest fel, vom putea să îndeplinim acest angajament şi să răspundem aşteptărilor pe care românii le au", a arătat Iohannis.

În final, el le-a transmis românilor şi tuturor cetăţenilor europeni "La mulţi ani!".

La recepţia de Ziua Europei organizată în grădina Palatului Cotroceni au participat foştii şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Victor Ponta, mai mulţi membri ai Guvernului, printre care Rovana Plumb, Robert Cazanciuc, Nicolae Bănicioiu şi Eugen Teodorovici, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, politicieni - copreşedintele PNL Vasile Blaga, preşedintele PSRo, Mircea Geoană, şefi de instituţii - procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele CSM, Marius Tudose, reprezentanţi ai cultelor religioase, cât şi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi mass-media.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alo Bursa! ...  

    Iohannis: "Intrarea României în Schengen este iminentă" ... de unde ati scos titlul acesta? 

    Intre...."Am convingerea că, în scurt timp, vom face paşi semnificativi pentru a deveni membri ai spaţiului Schengen"... si titlul articolului este diferenta enorma; intrarea in spatiul Schengen se face, incet, "pas cu pas" doar suntem in Romania lucrului incet facut. Ca vorbirea presedintelui.

     

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb