IOHANNIS:  "Punerea binelui public deasupra oricăror alte interese - o datorie de onoare a Avocatului Poporului"

Andrei Stan
Politică / 21 septembrie 2017

Klaus Iohannis (Sursa foto: Presidency.ro)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis consideră, într-un mesaj transmis cu prilejul aniversării a 20 de ani de la fondarea instituţiei Avocatului Poporului, că punerea binelui public deasupra oricăror alte interese şi garanţia că nu sunt încălcate principii de bază ale democraţiei sunt mai mult decât simple obligaţii legale, reprezentând o datorie de onoare pentru Avocatul Poporului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

În mesajul şefului statului, prezentat de către consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, în cadrul evenimentului tematic aniversar "Două decenii de la înfiinţarea instituţiei Avocatul Poporului", se arată: "O democraţie nu este funcţională şi statul de drept nu există fără respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În cei 20 de ani de existenţă a instituţiei Avocatului Poporului, România a cunoscut progrese importante, inclusiv sub aceste aspecte. În 2017, ţara noastră marchează 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, moment care a însemnat şi asumarea unor angajamente ferme pentru desăvârşirea procesului democratic şi consolidarea statului de drept. Este nevoie însă de continuitate şi de stabilitate şi, în acest context, fiecare instituţie are un rol important".

Potrivit preşedintelui Iohannis, independenţa şi corecta funcţionare a autorităţilor cu atribuţii în promovarea şi apărarea drepturilor omului sunt cerinţe esenţiale care trebuie îndeplinite pentru ca progresele aşteptate de cetăţeni să devină realitate, iar rezoluţia Adunării Generale a ONU din 20 decembrie 1993 cu privire la statutul instituţiilor naţionale din domeniul protecţiei drepturilor omului rămâne principalul reper în acest sens.

Şeful statului a punctat: "Punerea binelui public deasupra oricăror alte interese, garanţia că nu sunt încălcate principii de bază ale democraţiei care, implicit, afectează drepturile şi libertăţile civice sunt mai mult decât simple obligaţii legale. Ele reprezintă o datorie de onoare pentru Avocatul Poporului. Dacă în mod tradiţional ombudsman-ul este un «apărător al drepturilor şi libertăţilor», Avocatul Poporului din România are în plus şi responsabilitatea de a fi un autentic partener al oamenilor şi al societăţii civile pentru a îmbunătăţi dialogul cu autorităţile publice, obligându-le pe acestea din urmă să devină mai transparente şi mai eficiente în relaţia cu cetăţenii, în slujba cărora de altfel se şi află".

Aşadar, subliniază Klaus Iohannis, Avocatul Poporului este, pe de o parte, un "partener de dialog", în care oamenii să aibă încredere că sunt ascultaţi şi apăraţi atunci când drepturile individuale le sunt lezate, dar totodată şi un "partener de acţiune", un aliat alături de care îşi exercită în mod activ calitatea de cetăţeni pentru buna guvernare a comunităţii de către autorităţile publice.

Preşedintele adaugă: "Vizibilitatea publică şi gradul de încredere sunt atuu-uri importante ale unui Avocat al Poporului pentru îndeplinirea cu succes al unui asemenea rol. Aniversarea a două decenii de activitate reprezintă cel mai potrivit prilej pentru a reflecta la menirea instituţiei Avocatului Poporului şi la misiunea sa esenţială în consolidarea statului de drept, în promovarea şi apărarea drepturile şi libertăţile românilor, în susţinerea bunei guvernări.

România are nevoie de o justiţie puternică şi de instituţii responsabile. O ţară cu autorităţi decuplate de cetăţean, cu o justiţie în care oamenii şi-au pierdut încrederea nu poate spera la un progres veritabil. Parteneriatul real între cetăţeni şi Avocatul Poporului, exercitarea cu echidistanţă a rolului său constituţional sunt elemente care întăresc inclusiv încrederea în sistemul de justiţie, un pilon esenţial de interacţiune stat - cetăţean".

Şeful statului arată că zona drepturilor şi libertăţilor este una vie, în continuă schimbare, în pas cu dezvoltarea societăţii. "Din păcate, multe din aceste evoluţii fie sunt neglijate sau chiar contrate, fie sunt traduse cu întârziere în norme juridice. Avocatul Poporului poate fi şi la acest nivel un aliat al intereselor cetăţenilor în negocierea cu autorităţile publice în spiritul progresului şi al corectei reprezentări", menţionează Iohannis.

Preşedintele conchide: "Nu în ultimul rând, dimensiunea de prevenţie a activităţii dumneavoastră nu este una deloc de neglijat. În acest sens, astfel de activităţi şi schimburi de experienţă precum cele în care sunteţi angajaţi în aceste zile sunt mai mult decât benefice în îndeplinirea misiunii de promovare şi apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb