IOHANNIS: "Reexaminarea Acordului cu Moldova nu înseamnă o uşă închisă românilor de peste Prut"

Ziarul BURSA #Politică / 10 noiembrie 2015

"Reexaminarea Acordului cu Moldova nu înseamnă o uşă închisă românilor de peste Prut"

Cererea de reexaminare privind ratificarea Acordului de asistenţă financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova nu înseamnă o uşă închisă şi nici renunţarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut, a scris preşedintele Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

"A fost singurul instrument juridic avut la dispoziţie pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat până după clarificarea evoluţiilor de la Chişinău. În funcţie de aceste evoluţii, legea se poate întoarce oricând la promulgare. România rămâne în continuare acelaşi susţinător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european", a mai precizat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, luni, spre reexaminare, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi R.Moldova, considerând că promulgarea nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme.

Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, vizează ratificarea unui acord de asistenţă financiară rambursabilă în sumă de până la 150 de milioane de euro din disponibilităţile rezultate din procesul de privatizare, înregistrate în soldul contului curent în valută deschis la Banca Naţională a României. Asistenţa financiară rambursabilă este acordată Republicii Moldova pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei de stat. Împrumutul se acordă în maximum trei tranşe, iar scadenţa fiecăreia dintre acestea este de maximum 5 ani, se aminteşte în cererea de reexaminare, potrivit Mediafax.

"Luând în considerare Declaraţia comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2010 şi având în vedere contextul politic actual din Republica Moldova - survenit ulterior adoptării de către Parlamentul României a legii menţionate - considerăm că promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme şi respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014", se precizează în cererea de reexaminare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb