IOHANNIS:  "Schimbarea mentalităţilor privind Holocaustul nu se poate face fără o educaţie trainică"

Laura Boico
Politică / 28 iunie 2016

Schimbarea mentalităţilor privind Holocaustul nu se poate face fără o educaţie trainică şi fără o solidă platformă de dezbateri cu privire la tragicele evenimente ale secolului XX, a declarat, preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

"În numele statului român, aduc astăzi un pios omagiu tuturor celor care acum 75 de ani au fost victimele acelui pogrom şi acţiunilor xenofobe, rasiste şi antisemite din acel timp şi îi onorez pe puţinii supravieţuitori. Această mare tragedie a evreilor a fost însă şi tragedia României. De aceea, încercăm astăzi, la atâtea decenii distanţă, să cunoaştem şi să înţelegem împreună de ce, de către cine şi mai ales cum a fost posibilă o crimă de asemenea proporţii în mijlocul lumii civilizate, în capitala Moldovei", se arată în mesajul şefului statului, citit, la Iaşi, de consilierul prezidenţial Andrei Muraru, cu prilejul comemorării a 75 de ani de la Pogromul de la Iaşi (28 - 30 iunie 1941).

Iohannis afirmă că la asasinatele din acele zile au participat "autorităţile statului român, împreună cu unităţi germane, dar au existat părtaşi şi dintre oamenii simpli, vecini, cunoştinţe de ani de zile care au devenit complici la crimă ori chiar făptaşi".

Preşedintele consideră că generaţiile actuale au datoria morală de a nu uita ce s-a întâmplat şi de a comemora victimele din timpul masacrului din vara lui 1941.

"Tinerii de astăzi au avut şansa să nu trăiască asemenea clipe dezonorante pentru naţiunea română. Pentru ei, dar şi pentru generaţiile următoare, depunem toate eforturile pentru a conştientiza şi asuma acest trecut sumbru şi, mai presus de orice, pentru a trage învăţămintele necesare astfel încât valorile universale şi ideea de toleranţă să fie respectate fără şovăire", menţionează Klaus Iohannis.

El spune, însă, că România are şi "motive de mândrie", amintind că anul acesta ţara noastră a preluat preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului.

În opinia şefului statului, acest lucru reprezintă o confirmare la cel mai înalt nivel a rezultatelor pozitive înregistrate în ultimul deceniu, dar şi "un imbold pentru continuarea demersurilor în sensul asumării istoriei recente şi al prezervării memoriei Holocaustului".

Preşedintele şi-a reiterat susţinerea pentru crearea în România a unui Muzeu al Holocaustului, iniţiativă pe care o apreciază drept "necesară şi urgentă", şi a încurajat autorităţile locale să continue identificarea şi conservarea spaţiilor memoriale privitoare la istoria pogromului din Iaşi.

"Păstrarea memoriei Holocaustului şi a patrimoniului cultural evreiesc este nu doar un act necesar, ci şi un act patriotic, pentru că aceasta contribuie la cultivarea memoriei naţionale. (...) Dacă vom reuşi însă să ne definim în următorii ani, aşa cum ne-am propus, într-un model regional de cercetare şi păstrare a memoriei Holocaustului, vom arăta nu doar că ne-am însuşit lecţiile trecutului, dar că am făcut din această asumare un exemplu de bună practică, pe care alţii, în aceste timpuri complicate, îl vor putea folosi", a adăugat Klaus Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb