Iohannis: "Se adâncesc unele dezechilibre"

I.R.
Politică / 28 septembrie 2018

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

"România înregistrează, în prezent, unele dintre cele mai înalte rate de creştere economică la nivel european, dar se remarcă şi adâncirea unor dezechilibre în planul sustenabilităţii macroeconomice", se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis transmis în deschiderea congresului organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) în contextul celor 100 de ani de la Marea Unire şi 97 de ani de istorie a profesiei contabile reglementate în ţara noastră, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial - Departamentul Politici Economice şi Sociale.

"Activitatea membrilor CECCAR contribuie la asigurarea unui climat economic sănătos. Prudenţa şi corectitudinea nu sunt simple cuvinte, ci principii de referinţă după care dumneavoastră vă conduceţi şi vă organizaţi activitatea. Cu o tradiţie de aproape 100 de ani în România, profesia de expert contabil are un rol esenţial, prin sprijinul, soluţiile şi îndrumarea oferite mediului de afaceri, alături de celelalte profesii din domeniul economic, cum sunt auditorii, evaluatorii, consultanţii fiscali, cât şi din domeniul juridic, cum sunt avocaţii şi practicienii în insolvenţă. Aceste profesii liberale sunt definitorii pentru economia de piaţă şi pentru performanţele acesteia. Doar prin strânsa conlucrare între actorii mediului economic, atât din zona profesiilor liberale, cât şi din cea direct productivă, România îşi poate consolida performanţele economice, prin convergenţa sustenabilă cu ţările membre ale Uniunii Europene", a transmis preşedintele.

Klaus Iohannis punctează importanţa opiniei corpului experţilor contabili privind economia românească.

"Perioada postcriză a fost una a provocărilor pentru economia noastră. În prezent, România înregistrează unele dintre cele mai înalte rate de creştere economică la nivel european. Cu toate acestea, se remarcă şi adâncirea unor dezechilibre în planul sustenabilităţii macroeconomice. Aşteptările dumneavoastră şi ale companiilor pentru care activaţi, de a vă desfăşura activitatea într-un climat predictibil şi sustenabil, sunt pe deplin îndreptăţite. De aceea, nu trebuie să neglijaţi rolul pe care îl aveţi, ca profesionişti, în a identifica şi comunica soluţii care să conducă la un astfel de climat. Dumneavoastră ştiţi foarte bine că nu este sănătos pentru o companie să se împrumute pe termen lung pentru a finanţa cheltuieli curente. Acelaşi raţionament poate fi extins şi la nivelul economiei naţionale. Alocarea resurselor în detrimentul investiţiilor nu este un model sustenabil de dezvoltare economică. Mai devreme sau mai târziu, perpetuarea acestei abordări va conduce la limitarea oportunităţilor de creştere. În acest sens, dezbaterea politicilor publice şi a posibilelor soluţii, cu seriozitate şi responsabilitate, este nu doar un drept, ci şi o obligaţie a tuturor actorilor politici şi economici, iar cuvântul avizat al dumneavoastră este unul deosebit de important", se mai arată în mesaj.

Totodată, şeful statului se referă şi la marile trenduri globale ale digitalizării, ale tehnologiilor cloud sau ale inteligenţei artificiale care se fac simţite mai repede şi în contabilitate.

"Inovaţiile, precum optimizarea soluţiilor de înregistrare contabilă cu ajutorul inteligenţei artificiale, reprezintă oportunităţi reale, care solicită flexibilitate şi viziune. Astfel, salut alegerea inspirată a temei congresului de astăzi, pentru că viitorul sustenabil al profesiei dumneavoastră depinde în mod direct de aceste preocupări şi direcţii de acţiune", se spune în mesajul preşedintelui.

De asemenea, Klaus Iohannis face o trimitere la faptul că în anul Centenarului profesia de contabil aniversează 97 de ani de activitate în România.

"Deşi ne confruntăm în prezent cu o reducere importantă a numărului absolvenţilor de liceu, numărul studenţilor înscrişi la programele de licenţă şi masterat dedicate contabilităţii este totuşi în creştere la marile universităţi din ţară. Buna pregătire şi integritatea cu care vă exercitaţi profesia sunt active valoroase, care fac din CECCAR un brand recunoscut şi respectat de mediul de afaceri din ţara noastră, dar şi de decidenţii de politici publice. Vă felicit pentru activitatea dumneavoastră şi vă doresc mult succes în continuare!", se mai spune în mesajul preşedintelui.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb