Iohannis: "Suntem unul dintre cei mai fermi aliaţi ai SUA"

Ziarul BURSA #Politică / 22 iulie 2016

Iohannis: "Suntem unul dintre cei mai fermi aliaţi ai SUA"

Preşedintele Klaus Iohannis a primit ieri, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Camerei Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite ale Americii, prilej cu care a evidenţiat că România este unul dintre cei mai de încredere şi fermi aliaţi ai SUA în regiune, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

În comunicat se arată că preşedintele Iohannis a salutat prezenţa delegaţiei americane în România şi a subliniat interesul ţării noastre pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, ca pilon esenţial al politicii externe.

De asemenea, el a evidenţiat stadiul excelent al cooperării politice şi militare dintre România şi SUA şi a reiterat necesitatea dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, precum şi a relaţiilor dintre cetăţenii celor două state.

Şeful statului s-a referit şi la importanţa implicării active a SUA în cadrul măsurilor NATO de adaptare şi reasigurare a Aliaţilor estici, inclusiv a României, respectiv a implementării deciziilor adoptate la Summitul de la Varşovia privind apărarea colectivă.

Conform sursei citate, în cadrul întâlnirii a fost evidenţiată şi importanţa creşterii cheltuielilor naţionale pentru apărare la 2% din PIB, începând cu 2017, precum şi semnificaţia operaţionalizării în cursul acestui an a Facilităţii militare de la Deveselu şi includerea sa în sistemul de apărare antirachetă a NATO.

Discuţiile au abordat şi o serie de alte teme de interes foarte actual pentru România şi SUA, cum ar fi Brexit, situaţia din Turcia, fenomenul migraţionist, situaţia din Ucraina, importanţa asigurării securităţii energetice în regiune - proiect în care România poate juca un rol relevant.

Membrii Congresului au mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis pentru relaţia substanţială de Parteneriat Strategic dintre România şi SUA şi pentru rolul stabilizator pe care România îl are în regiune, fiind apreciate contribuţiile semnificative ale ţării noastre la securitatea euro-atlantică, inclusiv prin participarea la diversele teatre de operaţii. Ei au exprimat largul sprijin bipartizan din cadrul Congresului SUA pentru Parteneriatul Strategic cu România.

Delegaţia americană a fost condusă de Jason Chaffetz (republican - Utah) şi a fost compusă din: Cynthia Lummis (republican -Wyoming), Gary Palmer (republican - Alabama), Mark Walker (republican - North Carolina), Jody Hice (republican - Georgia), Mark DeSaulnier (democrat - California), Patrick Meehan (republican - Pennsylvania), Marlin Stutzman (republican - Indiana), Bruce Westerman (republican - Arizona), Mike Quigley (democrat - Illinois), Reid Ribble (republican - Wisconsin).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si privim cu ingrijorare la evenimenete! Intelegi ceva domnu Iohannis sau ai nevoie de translator?

    Si boul e ferm.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb