Iohannis va merge în septembrie în SUA la Adunarea Generală a ONU

Cristina Radu
Politică / 7 septembrie 2017

Iohannis va merge în septembrie în SUA la Adunarea Generală a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-23 septembrie, la New York, la cea de-a 72-a reuniune a Adunării Generale a ONU, conform declaraţiilor de astăzi ale purtătorului de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, potrivit News.ro.

Reuniunea din 2017 are tema "Concentrându-ne pe Oameni: Eforturi pentru Pace şi a Viaţă Decentă pentru toţi pe o Planetă Sustenabilă". În 2016, România a fost reprezentantă la Adunarea Generală a ONU de premierul de atunci, Dacian Cioloş. Este a doua participare a preşedintelui la acest eveniment, după vizita din 2015.

Purtătorului de cuvânt al şefului statului a transmis: "Preşedintele va participa la Adunarea Generală ONU de la New York. Este vorba despre sesiunea cu numărul 72. Sunt evident o serie de acţiuni şi de întâlniri importante care se află în agenda preşedintelui, tocmai de aceea la momentul potrivit veţi primi un program detaliat".

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb