Ion Agamiţă Iliescu

Ex-preşedintele Ion Iliescu împlineşte astăzi 75 de ani (cronologici, pentru că psiho-biologic personajul se vede pe sine ca de 45 de ani). Cred că este o vîrstă la care se resimte acut iminenta lipsă de "coledzi". De aici şi gesturile aparent inexplicabile ale fostului preşedinte din ultimul timp. Mă refer, în special, la eliberarea-reîncarcerarea lui Miron Cozma şi la eticheta de prostănac aplicată fostului şef al diplomaţiei, Mircea Geoană. În realitate, avem, în persoana domnului Iliescu, un om bătrîn, disperat că va fi dat uitării, dis-perare crescîndă chiar şi în prezenţa suspectei convingeri a preşedintelului Băsescu după care domnul în discuţie va continua să joace un rol politic de prim rang în România.

Contrar opiniei publice dominante, eu sînt convins că Alianţa D.A. a cîştigat alegerile nu din cauza "locomotivei" Băsescu, ci din cauza lui Ilies-cu. Pe de o parte, votanţii auto-declaratului fost comunist Băsescu şi-au exprimat opţiunea electorală ca reacţie de silă faţă de Iliescu şi de tot ceea ce a reprezentat acesta în cei 15 ani de post-comunism românesc, ca reacţie la jenanta sa implicare în campania electorală pentru PSD şi Adrian Năstase, ca reacţie faţă de crearea unui lider fals, artificial - l-am numit pe Adrian Năstase - împins în cursa prezidenţială tot de Ilies-cu, pentru a-i netezi drumul, toa-te acestea "comise" de Iliescu din postura de preşedinte în funcţie sau de facto al României. Pe de altă parte, populaţia l-a taxat pe Iliescu pentru gestul penibil de eliberare-reîncarcerare a lui Cozma, refuzînd să-l voteze pe Adrian Năstase. PSD a pierdut alegerile pentru că aşa a vrut Iliescu. Aceasta este realitatea de care şi-au dat seama chiar şi unii membri PSD, recte Mihai Tănăsescu, ex-ministru de finanţe.

Presiunea la care îi supune domnul Iliescu pe bieţii săi colegi, vechi sau noi, din PSD, pentru a-l reprimi în partid ca preşedinte statutar, şi nu doar ca lider spiritual, ar trebui, în mod logic, să determine reacţii de refuz al supuşeniei. Vechile şabloane mentale comuniste îi opresc, însă, pe cei mai mulţi dintre liderii sau membrii de rînd ai PSD să se revolte contra "tinerei speranţe", aşa că nici o şansă pentru transformarea în filă de istorie a domnului Ion Iliescu prin intermediul partidului pe care l-a creat.

Lipsa de timp a început totuşi să îi facă feste domnului Ion Iliescu. În afară de episodul Geoană, domnul Ion Iliescu a mai comis o gafă de proporţii: din iniţiativa sa sau a domnului Cozmâncă, Iliescu a aruncat pe piaţă ideea vechimii minime în PSD pentru a putea candida la funcţii de conducere. Pentru funcţia de preşedinte, vechimea minimă era fixată iniţial la 10 ani, fiind coborîtă la 5 ani. Dacă domnul Ion Iliescu vrea postul de preşedinte, va trebui să demonstreze o vechime minimă în PSD de 5 ani. Şi-acum, să facem un calcul: PSD (fost FDSN, fost PDSR) s-a constituit în 1991, cînd domnul Iliescu era preşedinte în funcţie al României. Constituţia din 1991 a introdus incompatibilitatea funcţiei de preşedinte al ţării cu cea de membru al unui partid politic. Din momentul intrării în vigoare a Constituţiei (8.12.1991), domnul Iliescu a pierdut calitatea de membru al PSD (pe atunci FDSN). Au urmat alte două mandate la Cotroceni (1992-1996; 2000-2004). Singurul interval în care domnul Iliescu a fost membru PSD (PDSR, la acea dată) a fost 1996-2000, deci o perioadă de doar patru ani. De aici rezultă că domnul Iliescu are o vechime mai mică de 5 ani în PSD şi, deci, nu poate candida la preşedinţia PSD, conform ideii sale "proprii şi personale". Sau ... are această vechime şi nu ştim noi, pesemne?

Dincolo de cele de mai sus, vă urez la mulţi ani, domnule Iliescu, dar vă rog să vă pensionaţi urgent. Promit că vă voi citi cu atenţie memoriile (cărţile de pînă acum despre revoluţie, reformă, globalizare şi alte alea m-au plictisit teribil, drept pentru care m-am oprit la p.3).