ION IORDACHE (PNL): "Dacă CE Oltenia rambursează ajutorul de stat de 500 de milioane de euro, intră în faliment"

V.G.
Politică / 7 decembrie 2022

"Dacă CE Oltenia rambursează ajutorul de stat de 500 de milioane de euro, intră în faliment"

Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, a făcut astăzi un apel către colegii parlamentari din judeţ, special către cei social-democraţi, să se implice astfel încât Complexul Energetic (CE) Oltenia să nu trebuiască să ramburseze Ministerului Finanţelor ajutorul de stat în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro primit pentru plata certificatelor de dioxid de carbon, transmite Agerpres.

Iordache a declarat, într-o conferinţă de presă, că în prezent există la Ministerul Finanţelor, în dezbatere publică, o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare care obligă CE Oltenia să restituie ajutorul pe care l-a primit, de la stat, pentru plata certificatelor de dioxid de carbon.

"Este de o importanţă atât de mare încât nu putem să trecem peste aşa uşor şi să aşteptăm ca acea ordonanţă să fie aprobată pentru că ne aduce cu CE Oltenia mai grav decât a fost în anul 2019, când compania nu avea bani să plătească contravaloarea certificatelor de carbon şi risca să intre în insolvenţă. Această ordonanţă este pe circuitul de avizare, iar în urma unor discuţii şi intervenţii pe care le-am avut şi noi şi cei de la Complex la minister, ministrul Virgil Popescu a promis că va face tot ce ţine de dumnealui să nu fie adoptată această ordonanţă. (...) Ieri a înaintat către Ministerul de Finanţe obiecţiunile şi observaţiile pe care le are Ministerul Energiei cu privire la această ordonanţă", a spus Iordache.

Liderul PNL Gorj a mai punctat că ajutorul de stat a fost acordat în două tranşe de câte aproximativ 250 de milioane de euro fiecare, ordonanţa prin care au fost acordaţi banii prevăzând că sumele vor fi înapoiate de către Ministerul Energiei la cel de Finanţe.

"În momentul în care CEO a primit acel ajutor de stat, în două tranşe de câte 250 de milioane de euro, a fost emisă o ordonanţă de urgenţă care a fost aprobată în Parlament şi a devenit lege. Acea ordonanţă prevedea că acele sume care au fost alocate vor fi înapoiate de către Ministerul Energiei la Ministerul de Finanţe. Din punctul de vedere al CEO, lucrurile erau în regulă, tocmai de aceea a şi început implementarea programului de restructurare. Acum, Ministerul de Finanţe propune această ordonanţă care modifică articolul care spunea că Ministerul Energiei rambursează banii respectivi şi spune în ea că acei bani vor fi rambursaţi de către CEO, explicit. Asta înseamnă falimentul CEO, înseamnă că judeţul nostru nu mai are nicio şansă. Pe această cale, vreau să facem un apel cu toţii, să se implice toţi politicienii de la judeţul nostru şi în special cei de la PSD, pentru că este ministerul lor şi ministrul cu care au contact şi pot să discute în fiecare zi să nu facă sau să retragă acest proiect de ordonanţă care ar distruge judeţul nostru", a mai afirmat Iordache.

Guvernul a acordat CE Oltenia, în februarie 2020, un ajutor de salvare în sumă de 251 milioane de euro, constând într-un aport temporar de lichidităţi sub formă de împrumut, necesar pentru salvarea companiei aflată în dificultate economico-financiară. Ajutorul a fost autorizat de Comisia Europeană în aceeaşi lună, compania având obligaţia ca, în termen de 6 luni, să prezinte un plan de restructurare sau să ramburseze ajutorul.

Ulterior, în aprilie 2021, Guvernul a aprobat un proiect de OUG privind acordarea unui nou ajutor de stat către Complexul Energetic Oltenia, în valoare de 1,18 miliarde de lei (241.4 milioane euro) de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de lichidităţi şi pentru achiziţia parţială de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb