ION STAN, DESPRE CÂT DE "LEGAL" LUCREAZĂ SERVICIILE SECRETE: "Zeci de mii de interceptări ale convorbirilor telefonice sunt ilegale"

Deputatul PSD Ion Stan, aflat la al patrulea mandat consecutiv în Parlament, a făcut, zilele trecute, o nouă declaraţie politică.

După ce, luna trecută, deputatul de Dâmboviţa, pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, şi-a exprimat considerentele în Parlament faţă de cazul său, marţi, domnia sa a afirmat că activitatea secretă a serviciilor de informaţii este, "în absenţa unei legislaţii actualizate şi predictibile, o permanentă sursă de intruziuni abuzive în viaţa intimă şi privată a cetăţenilor, o ameninţare gravă la adresa drepturilor şi libertăţilor fundamentale, un pericol real pentru democraţie".

Domnia sa apreciază că întregul sistem instituţional al domeniului securităţii naţionale şi al activităţii serviciilor de informaţii este într-o stare de profundă dereglementare, care continuă să fie acceptată de întreaga clasă politică.

"Zeci de mii de interceptări ale convorbirilor telefonice în aşa-zisul temei al securităţii naţionale sunt ilegale", consideră Ion Stan, subliniind că, în ciuda faptului că şapte legi permit declarativ interceptarea comunicaţiilor, nu există o lege care să reglementeze regimul activităţilor de interceptare şi protecţia informaţiilor privind persoanele interceptate ca legături ale suspecţilor, fără să facă obiectul autorizărilor de interceptare.

Deputatul PSD a declarat: "În perioada 1980-1988, potrivit cercetătorilor arhivelor securităţii, s-au aprobat 1310 interceptări şi 123 de filaje. Potrivit datelor comunicate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (n.r. ÎCCJ), numărul de interceptări telefonice dar şi de înregis­trări ambientale a crescut de la an la an. ÎCCJ a emis, în perioada 2005 - 1 noiembrie 2010, un număr de 13.932 mandate de interceptare în baza legii siguranţei naţionale (...). În anii 2010-2011, dacă avem în vedere ultimele date oficiale, media anuală a fost dublată. Concluzia care se impune de la sine este că, în fiecare an luat în parte, s-au realizat mai multe interceptări decât a efectuat securitatea în nouă ani!

Anterior, între anii 1991 şi 2004, mandatele au fost emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu mai multă largheţe. Acceptând, totuşi, media anuală a perioadei de după 2004, rezultă minim alte 30.000 de mandate (dar, mai exact, cu ceva peste 38.000). Dacă la fiecare dintre aceste mandate luăm în calcul agenda convorbirilor şi legăturilor telefonice zilnice ale persoanelor interceptate, vor rezulta lesne peste un milion de persoane şi informaţiile aferente. Cunosc toate aceste persoane că au fost interceptate, expres sau incidental? Au ele posibilitatea să constate ce informaţii au fost prelucrate, ce circuit au urmat, cine le-a accesat şi împotriva cui să se îndrepte pentru eventualele divulgări ori utilizări, fără consimţământ, ale datelor privind viaţa lor intimă, familială sau privată? Dar dacă le-a fost violat secretul economic al afacerilor şi au fost trimişi în faliment?!"

Ion Stan consideră că absenţa unei legi a regimului interceptărilor care să instituie proceduri şi garanţii de prelucrare securizată a informaţiilor, anonimizare a persoanelor fără legătură cu obiectul detaliat al mandatului; absenţa regulilor de ordonare şi păstrare a suportului informaţiilor rezultate din interceptări; abuzul parchetelor de a nu cerceta scurgerile de informaţii cu caracter infracţional; nerespectarea confidenţialităţii instrucţiei penale şi multe alte situaţii pentru care legea nu este predictibilă se constituie în tot atâtea premise de atentate la adresa libertăţii persoanei.

În acest sens, domnia sa a precizat: "Mandatele emise în temeiul art. 13 al Legii nr. 14/1992 privind securitatea naţională între 26 iulie 1991 şi 25 noiembrie 2004 au autorizat interceptările fără respectarea cerinţei de fond a însuşi textului de lege menţionat, care trimitea la respectarea prevederilor Codului de procedură penală, inoperante în cazurile actelor de obţinere a informaţiilor prin operaţiuni tehnice, deoarece serviciile de informaţii nu sunt îndrituite a efectua acte procedurale.

Modificările Codului de procedură penală din anul 2004 şi o decizie a Curţii Constituţionale au făcut inoperante dispoziţiile legii siguranţei naţionale referitoare la interceptări.

Faţă de situaţia creată, dispoziţiile respective au fost translatate în art. 20 al Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea teroris­mului. Reglementarea total atipică, mai corect spus lipsa de reglementare a regimului interceptării comunicaţiilor, dar şi a altor operaţiuni de culegere de informaţii care implică intruziunea în drepturile şi libertăţile fundamentale, viaţa intimă, familială şi privată a persoanei au creat posibilitatea ca < toată lumea să spioneze pe toată lumea >, dar niciodată să nu se ştie cine răspunde de violarea Titlului II al Constituţiei României ("Drepturile şi libertăţile şi îndatoririle fundamentale") şi a Capitolului II din Titlul II al Codului penal ("Infracţiuni contra libertăţii persoanei").

Crearea şi utilizarea ofiţerilor acoperiţi este doar o posibilitate enunţată, fără a fi reglementată legal".

Consecinţa absenţei cadrului legal de stabilire a situaţiilor, condiţiilor şi limitelor utilizării ofiţerilor acoperiţi a condus la abuzuri "incredibile", cu consecinţe negative dintre cele mai grave asupra independenţei justiţiei, a libertăţii presei, liberei iniţiative în afaceri, funcţionării democratice a partidelor şi chiar a puterii legislative, a adăugat deputatul Stan.

Domnia sa spune că serviciile specializate exercită presiuni asupra justiţiei prin sistemul informării strict secrete rezervate şi special dedicate anumitor cauze.

"Mijloacele de probă lipsă din dosarele regizate sunt suplinite cu note < strict secrete > ale < serviciilor specializate >, care nu sunt piese ale dosarelor şi nu sunt puse şi la dispoziţia tuturor părţilor din proces.

Notele < strict secrete > după care judecă sunt de mai multe categorii:

1 - note cu informaţii obţinute în secret şi care nu au întrunit calitatea, cerinţele şi condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi realizate mijloacele de probă;

2 - note cu informaţii în totalitate, ori în parte false, prin care inculpaţilor li se pune în sarcină acuzaţii extrem de grave, cel mai adesea imposibil de dovedit, dar puse pe seama unor surse secrete imbatabile, fără excepţie interceptări fără elemente de verificabilitate. Aceste note pun o mare presiune asupra magistraţilor. Conform notelor, ei au în faţă un infractor extrem de abil, de regulă manipulat de foşti securişti odioşi de rang înalt, susţinut de servicii străine inamice, cu conturi şi averi ascunse, realizate pe seama afacerilor veroase cu şeici şi emiri, chiar cu Emirul Dubaiului, că tot este acesta o destinaţie preferată...

3 - note de evaluare psiho-comportamentală a inculpatului, pentru a facilita dominarea sa şi a-l timora în timpul interogatoriului şi al confruntării.

4 - note prin care se conduce procesul penal, fiind livrate scenariul, regia şi elementele de tactică ale anchetei.

Asemenea presiuni diabolice, perverse şi inimaginabile puse pe justiţie nu sunt menţionate în Raportul privind Mecanismul de Verificare şi Control. Nimeni nu s-a dus să se plângă pe afară că a fost şantajat cu dovezile propriilor slăbiciuni şi că, între compromitere şi acceptarea pactului cu Diavolul, a ales să-şi vândă conştiinţa profesională, să încalce legea, să pronunţe sentinţe de condamnare în absenţa vinovăţiei, fiindcă onoarea pe care şi-a pătat-o este mai presus de valoarea supremă a libertăţii omului", a mai adăugat deputatul PDS..

Ion Stan a fost preşedintele şi, apoi, până în decembrie anul trecut, vicepreşedintele Comisiei de control şi supraveghere a Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Anul trecut, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a deputatului PSD Ion Stan pentru trafic de influenţă.

Înainte să înceapă cercetarea (în 22 noiembrie 2012, DNA a anunţat că Ion Stan a fost pus sub urmărire), deputatul PSD a avut patru declaraţii politice stupefiante cu privire la siguranţa naţională. Cele patru declaraţii au fost făcute în data de 13 iunie 2012, la câteva zile după alegerile locale.

Ion Stan este acuzat că ar fi pretins, în perioada 12 -14 noiembrie 2012, sume de bani în schimbul cărora ar fi influenţat anumiţi funcţionari pentru a înlesni derularea şi obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător.

Inculpatul Ion Stan ar fi primit, prin intermediul şoferului său, Sarca Florin, 60.000 lei, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea de materiale de promovare ce urmau să fie împărţite în campania electorală.

Procurorii DNA au adăugat că în perioada mai-noiembrie 2009, deputatul a primit în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei. Inculpatul l-a lăsat în acest context pe denunţător să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari şi primari ai unor localităţi din judeţul Dâmboviţa, astfel încât ar putea să determine acele primării să încheie contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan a activat în Comisia SRI încă din anul 2000, când a intrat în Parlament, în legislatura 2000-2004 fiind preşedintele Serviciului Român de Informaţii. În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa. De altfel, din 1996 el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu. Ulterior, la alegerile din 9 decembrie 2012, Ion Stan a fost ales pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa.