IONEL DANCĂ: Măsurile incendiare pentru economie, luate de cocktailul Teodorovici - Vâlcov

M.I.
Politică / 28 ianuarie 2019

Ionel Dancă

Ionel Dancă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine că unele bănci şi fonduri de investiţii le transmit clienţilor din România să vândă tot, având în vedere instabilitatea economică şi haosul legislativ. În plus, Dancă spune că agenţiile de rating au schimbat deja perspectivele de evaluare a companiilor financiar - bancare din România de la "Stabil" la "Negativ". "Măsurile incendiare pentru economie, luate de cocktailul Teodorovici - Vâlcov, riscă să ducă la prăbuşirea economiei româneşti", spune Dancă, afirmând că este nevoie urgent de abrogarea prevederilor din Ordonanţa 114/2018.

"Unele bănci şi fonduri de investiţii transmit clienţilor lor din România recomandarea care trezeşte pe orice investitor în miezul nopţii: "SELL". Adică, vinde tot ce ai! Cocktailul Teodorovici - Vâlcov de măsuri incendiare pentru economie din OUG 114/2018 provoacă reacţii negative în lanţ din partea pieţelor financiare şi riscă să ducă la prăbuşirea economiei româneşti", a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Dancă.

Potrivit acestuia, "ca urmare a măsurilor adoptate peste noapte, la sfârşitul anulul trecut, fără niciun studiu de impact sau o dezbatere publică, agenţiile internaţionale de rating deja au schimbat perspectivele de evaluare ale companiilor financiar - bancare din România de la Stabil la Negativ".

"Însă, evaluarea agenţiilor de rating nu este decât rezutatul percepţiei negative a investitorilor privind economia românească care se manifestă încă de la începutul anului. Într-un climat de instabilitate economică şi haos legislativ, prima recomandare a băncilor de investiţii pentru clienţii lor este să-şi lichideze deţinerile în moneda locală. Iar asta se observă de câteva zile în evoluţia cursului de schimb care a dus la o devalorizare accentuată a leului", mai spune Ionel Dancă.

Acesta susţne că, "pentru a opri o deterioare ireversibilă a perspectivelor economice", este nevoie urgent de abrogarea prevederilor din Ordonanţa 114/2018 şi de prezentarea unui buget de stat cu cifre reale.

"Însă, «Gogomanul şi Tăntălăul» care gestionează finanţele publice, chiar cu toate «cifrele pe masă» (referire la fotografia publicată de Liviu Dragnea- n.r) nu sunt în stare nici la sfârşitul primei luni a anului să vină cu o propunere de buget pentru anul în curs şi nu-şi dau seama că în aceste condiţii viitorul nu «arată bine» deloc", a mai spus Ionel Dancă.

Ordonanţa de urgenţă 114/2018 a fost adoptată de Guvern în 21 decembrie, iar măsurile au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Liderul PSD Liviu Dragnea a postat vineri pe Facebook o fotografie în care apare alături de preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, de consilierul premierului, Darius Vâlcov, de miniştrii Finanţelor şi Economiei, Eugen Teodorovici şi Nicolae Bădălău, imaginea fiind însoţită de un comentariu care sugerează că lucrează la proiectul bugetului de stat pe 2019.

"Cu cifrele pe masă. Viitorul arată bine!", a scris Dragnea pe Facebook.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, în 12 ianuarie, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că, atunci când Parlamentul va veni din vacanţă, va găsi proiectul de buget pe acest an pe masă.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. ...

    Scheming on a thing that s a mirage

    Listen all of you, it s sabotage. 

    sau dai sfaturi gratuite fiind platit de banci sa spui asta?

    Care bănci și fonduri de investiții? Dacă ei ar vinde cine ar cumpara?

    evident ca vand, cand vad cum se saboteaza economia, dar va veni vremea cand vor plati si nu vor plati politic

    Fondurile din Austria au crescut cu 7 la sută în euro?

    Dacă aveam euro în loc de leu mă exista această discuție? 

    1. Măi, trebuie să renunțăm la taxarea băncilor și economia va redeveni înfloritoare. Zice și Dâncă. Probabil i-a spus Trașcă.

    o sluga politica ,opiniile valoreaza 0

    Oglinda lui Suciu de la BNR, glazurat cu eternul Vasilescu...vai, vai,vai !!!

    Omule de nimic,interesul cui il aperi?A romanilor sau a strainilor?De fapt,nu ma mira,nici prestarea purtatorului de vobe din PNL, dupa prestarea vazatorilor de tara din palamentul european.

    Intr-o emisiune TV, a fost prezentat comporamentul unor supermarketuri,uleiul de masline,la noi 18 lei iar intr-o tara mai mare din vest aprox.9 lei(acelasi ulei).Va place dl.danca?Crestera salarului minim era absolut necesara,nu afost sustinuta de voi.Nu cred ca s-a procedat bine,cu ale unora mai de sus(acolo au fost cheltuieli inutile).

    Ma abtin sa va pun alte intrebari. 

    voi astia, oamenii lui Basascu, in afara de jigniri nu prea stiti nimic. Si vad ca va e greu sa va uitati in oglinda. Nu or fir cine stie ce specialist Orlando si Valcov, dar nici cu oameni penibili si fara meserie ca matalizza nu imi e rusine. Il promovati pe papagalul Catzu, de mii de ori mai penibil decat toti pesedeii la un loc.

    Sa va traiasca 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb